La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Binecuvântarea studenţilor în paraclisul Universităţii Bucureşti
În prima duminică din luna octombrie, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Nicolae" - paraclis universitar, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa s-a aflat în mijlocul enoriaşilor şi studenţilor care se închină în fosta biserică rusă de la Universitate, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a oficia şi slujba de Te Deum pentru început bun şi binecuvântat al noului an universitar 2012-2013.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul a arătat că omul poate să aibă experienţa a trei morţi: moartea fizică sau biologică, moartea sufletească prin împietrirea inimii în păcate, şi moartea veşnică prin neputinţa de a iubi în iad. Mântuitorul, prin Învierea sa din morţi, a oferit remediul duhovnicesc de a birui toate aceste morţi. "Când Mântuitorul a spus "Tinere, ţie îţi spun, scoală-te!", noi putem interpreta aceste cuvinte şi într-un sens duhovnicesc, ele adresându-se şi tinerilor de astăzi pentru a se trezi şi fugi de ispitele şi atracţiile nefolositoare pe care le implică viaţa universitară într-un oraş mare ca Bucureştiul. Sunt bucuros să văd astăzi în această biserică numeroşi studenţi care au ales să înceapă anul universitar participând la Sfânta Liturghie, rugându-se lui Dumnezeu. Prin arhitectura ei specială, împodobită cu o pictură frumoasă care a fost înnoită, prin cântarea psaltică specifică spaţiului ortodox, Biserica "Sfântul Nicolae", paraclis universitar, este un loc de reculegere şi de meditaţie pentru studenţi, dar şi de îndrumare duhovnicească, pentru că aici slujesc preoţi deosebiţi, cu experienţă pastorală", a spus Episcopul-vicar patriarhal.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul a săvârşit o slujbă de mulţumire lui Dumnezeu şi de binecuvântare a studenţilor pentru luminarea minţii şi spor în studiu în noul an universitar. La sfârşit, studenţii şi credincioşii au primit din partea slujitorilor Bisericii "Sfântul Nicolae" şi a ostenitorilor o mică gustare. (M. Nedelcu)