În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Binecuvântări arhiereşti în parohia bistriţeană Buduș
În Duminica a 3‑a după Paști (a Mironosițelor), 19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat lucrările efectuate la biserica parohială din Buduș, județul Bistrița‑Năsăud, a sfințit Monumentul Eroilor și capela mortuară din sat. Localitatea Buduş a sărbătorit 679 de ani de la prima atestare documentară.
La un Altar amenajat în fața lăcașului de cult, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Vocația misionară a femeii creștine”, vorbindu‑le celor prezenți despre virtuțile femeii creștine și rolul covârșitor pe care femeia îl are în viața Bisericii și a societății.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Synavlia” din Cluj‑Napoca. La chinonic, studentul teolog Alexandru Echim, fiu al satului, a interpretat pricesne.
Mitropolitul Andrei i‑a oferit preotului paroh Teofil Moldovan Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, iar Ionuț Raul Simionca a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Primarul comunei Budacu de Jos, Florin Sandu Simionca, secretarul Primăriei comunei Budacu de Jos, Florin Ioan Vărărean, și Dana Cristurean au fost distinși cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. Cântărețul bisericesc Dorel Cloșcă și îngrijitoarea bisericii Liana Rus au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.
Înaltpreasfinția Sa a sfințit, apoi, Monumentul Eroilor din cele două războaie mondiale (ridicat pe locul vechiului monument, în cursul anului 2024) și capela mortuară (construită în anul 2023), ambele realizate de Primăria și Consiliul Local al comunei Budacu de Jos.
Ierarhul le‑a vorbit celor prezenți despre importanța cinstirii eroilor neamului românesc și a evidențiat că trebuie să ne preocupăm de felul în care îi înmormântăm pe cei dragi, adormiți întru Domnul, arătând utilitatea unei capele mortuare pentru comunitate.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost sfințită, în urmă cu 117 ani, de primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.