Biografii luminoase: Arhimandritul Vartolomei Măzăreanu, în slujba Bisericii şi a neamului

Pitoreasca zonă a Moldovei, cu salba de mănăstiri, schituri şi biserici ridicate de voievozi şi boieri, pe lângă care vreme de secole au funcţionat pentru luminarea poporului celui drept-credincios numeroase şcoli, a făcut posibilă dezvoltarea unei anumite categorii de intelectuali. Unul dintre erudiţii monahi ai Bisericii din Bucovina, arhimandritul Vartolomei Măzăreanu a fost rânduit de către bunul Dumnezeu să se nască la începutul veacului al XVIII-lea. Neamul Măzereştilor îşi are obârşia în zona Câmpulungului Moldovenesc. Arhimandritul provenea dintr-o familie destul de numeroasă, părinţii săi, Ghenadie şi Sanda, au avut cinci copii, iar majoritatea a îmbrăţişat haina monahală. Tatăl său a fost preot, iar apoi a îmbrăcat haina monahală sub numele de Ghenadie. Bunicul său a îmbrăţişat şi el viaţa monahală, cu numele de Ioanichie. Fraţii săi, Toader şi Nicolae, au fost preoţi, una dintre surori a fost monahia Elena, iar cealaltă se numea Maria.

Din fragedă pruncie intră ca vieţuitor în Sfânta Mănăstire Putna, unde se presupune că a fost educat la şcoala care funcţiona pe lângă aşezământul monahal. Sub îndrumarea ieromonahului Antonie, care mai târziu ajunge episcop de Rădăuţi şi apoi mitropolit al Moldovei, este tuns în monahism. Acesta este cel care îi împărtăşeşte tainele limbii slavone, ştiinţele teologice şi profane. Este ales de către mitropolitul Iacov să conducă o delegaţie a Mitropoliei Moldovei la Kiev, de unde aduce icoane pentru praznicele mari şi mici, obiecte bisericeşti, rase şi mantii pentru monahi.

Pentru viaţa sa curată, înclinată spre rugăciune şi studiu, mitropolitul Iacov îl recomandă să se îngrijească de Mănăstirea Putna din postura de egumen, în perioadele 1757-1758, 1759 şi 1762-1768. O mare parte a timpului şi-o dedică şcolii mănăstireşti, unde activează ca profesor. De la Mănăstirea Putna, în 1768, se retrage la Mănăstirea Solca, unde este ales egumen. La ctitoria voievodului Ştefan Tomşa al II-lea (1611-1615; 1621-1623) se dedică continuării muncii unui alt ieromonah, Teodor Scânteie, care se ocupase de şcoala mănăstirească de aici.

Tot în acest an începe războiul dintre Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman, care are loc între anii 1768-1774. La dorinţa expresă a generalului rus Elem, egumenul Vartolomei Măzăreanu conduce o delegaţie diplomatică în Rusia, alături de Inochentie, episcop de Huşi (1752-1782), ş.a. Din această călătorie Vartolomei aduce acasă, la Mănăstirea Solca, o Sfântă Evanghelie bogat ornamentată, împreună cu treizeci şi şapte de cărţi în limba slavonă. Este numit „îndreptător al şcoalelor domneşti, episcopeşti şi mănăstireşti“ din Moldova, ascultare cu care se îndeletniceşte şi după cedarea unei părţi din ţară habsburgilor. La bătrâneţe se întoarce la mănăstirea în care a primit haina monahală, unde se dedică activităţii didactice, conducând Academia duhovnicească, avându-l elev şi pe viitorul ierarh al Bisericii din Bucovina, Isaia Băloşescu, menţionat printre absolvenţii acestei şcoli.

Slăbit, în vârstă, obosit de călătoriile făcute în friguroasa şi îndepărtata Rusie, arhimandritul Măzăreanu, la 1 ianuarie 1779, îşi alcătuieşte testamentul, iar în luna august, după călătoria la Mănăstirea Humor, părăseşte această lume, încredinţându-şi sufletul lui Dumnezeu.

Activitatea sa culturală s-a împletit cu cea administrativă, conducând destinele a două dintre mănăstirile Bucovinei, Putna şi Solca. S-a preocupat îndeaproape de şcolile mănăstireşti, pe care le-a cercetat.

A lăsat în urmă o bogată literatură teologică şi istorică, care depăşeşte cifra de 80 de titluri, dintre care amintim: „Apaftegmata adică Cuvinte vitieveşti sau filosofeşti“, „O istorisire a ctitoriei mitropolitului Iacov în Mănăstirea Putna“, „Darea de seamă“, „Diata ieromonahului Teoctist Georgescu“, „Istoria Mănăstirii Putna“, „Cuvânt de îngropare vechiului Ştefan Voevod, Domnul Moldovei, ce s-a numit mare pentru marile vrednicii şi vitejii ale sale“.

Putem spune că arhimandritul Vartolomei Măzăreanu este modelul călugărului bucovinean, harnic, zelos, bun naţionalist şi iubitor de carte, cu care Biserica din Bucovina se poate mândri, şi de aceea se cuvine ca memoria sa să fie eternă.