După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica Curtea Veche din Capitală îşi sărbătoreşte hramul istoric
Biserica Domnească din Capitală, Curtea Veche, îşi sărbătoreşte hramul istoric de marele praznic al Bunei Vestiri.
Evenimentele religioase încep în această după-amiază, când preoţii vor săvârşi slujba Acatistului Bunei Vestiri de la ora 16:30, iar apoi, începând cu ora 17:00, are loc slujba Vecerniei. Astfel, credincioşii care vor să participe la slujbele dedicate hramului acestei biserici pot veni atât astăzi la slujbele de seară, cât şi mâine dimineaţă, când vor fi săvârşite slujba Utreniei şi apoi Sfânta Liturghie arhierească. "Sperăm să avem o liturghie arhierească. În acest sens am făcut o solicitare Preafericitului Părinte Patriarh pentru a delega pe Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal pentru a săvârşi Sfânta Liturghie", ne-a declarat părintele paroh Gheorghe Zaharia. Cea mai veche biserică din Bucureşti de la Curtea Veche a fost construită în anul 1559 de către Mircea Ciobanu şi soţia sa, Doamna Chiajna. Biserica se evidenţiază prin arhitectura ei şi prin faptul că a fost zidită în apropierea Palatului voievodal, ea fiind o biserică domnească întru începuturi. Biserica are şi un muzeu parohial, inaugurat anul trecut. Aici se află o icoană cu Sfânta Treime la Stejarul Mamvri de la 1715, realizată în timpul domnitorului Ştefan Cantacuzino, care face parte din catapeteasma bisericii. De asemenea, mai există în muzeul bisericii o anaforniţă dăruită bisericii de Sfântul Constantin Brâncoveanu, precum şi alte obiecte de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi din întreg secolul al XIX-lea. (S.D.)



.jpg)
