Biserica din Crişcior, la 600 de ani de atestare documentară

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Gurie au avut loc, în zilele de 19 şi 20 mai, la Crişcior, mai multe evenimente comemorative prilejuite de împlinirea a şase secole de la atestarea bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din localitate. Cu acest prilej, în curtea bisericii, un sobor de şapte preoţi, împreună cu părintele protopop Ioan Jorza de la Brad şi consilierul cultural al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, arhidiacon Gabriel Valeriu Basa, au săvârşit un Te Deum de comemorare a ctitorilor şi un Parastas de pomenire a preoţilor care au slujit de-a lungul timpului la Sfântul Altar.

Acestui moment i-a urmat cuvântul de bun-venit al preotului paroh, Traian Cioară Trif. Părintele arhidiacon Gabriel Basa a rostit un cuvânt de învăţătură, subliniind faptul că românii de aici, călăuziţi de o puternică credinţă în Dumnezeu, construiau prin familiile nobiliare din zonă monumentele care să-i ajute a intra în veşnicie.

Numele jupânului Bâlea, fiul lui Boar din Crişcior, era consemnat alături de cel al soţiei sale, Vişa, cu faţa sfărâmată de o lovitură, al fiului lor, Iova, şi al nepoţilor Ştefan şi Laslău, în inscripţia, azi aproape ilizibilă, care însoţea tabloul votiv, în care, îmbrăcaţi în armuri de cavaleri, prezentau Biserica Preasfintei Fecioare Maria şi erau astfel înscrise pentru totdeauna în cartea neamului românesc.

Cu precizarea că, deşi în interiorul bisericii, pe peretele sudic, se află cei trei sfinţi protectori ai Ungariei catolice - Ştefan I, Ladislau I şi Emeric -, ceea ce a determinat pe unii să afirme că biserica nu ar fi fost dintru început ortodoxă, aceasta a fost transformată, doar pentru o scurtă perioadă de timp, într-un lăcaş de cult reformat, în rest aparţinând obştei româneşti de aici, aşa cum arată conscripţiile din secolele XVIII-XIX.

Forma actuală, apărută ca rezultat al celei mai complexe restaurări, care a avut loc în anul 1852, a fost determinată de starea în care a ajuns după incendiul suferit în anii Revoluţiei de la 1848. Dragostea şi jertfelnicia românilor, înteţite în focul luptelor de apărare a ceea ce le era mai scump, s-au manifestat de câte ori a fost nevoie, aşa cum confirmă restaurările din anii 1968, 1989 şi 2005-2007. (Protos. Nestor Dinculeană)