În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Biserica din Şimon a fost resfinţită
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la Biserica "Sf. Nicolae" din satul Şimon. Evenimentul a fost o mare sărbătoare pentru comunitate, asemănătoare celui de la târnosirea bisericii, la 1849, de către mitropolitul Andrei Şaguna. Părintele Isaia Ioan Enescu a primit un act de cinstire pentru cei 36 de ani de slujire.
Şimonul, localitate situată în inima ţinutului Bran, a fost binecuvântat de Dumnezeu cu peisaje minunate şi cu oameni vrednici. Cunoscut ca destinaţie turistică, satul Şimon din comuna Moeciu oferă celor care poposesc aici momente de linişte sufletească, într-o atmosferă caldă şi primitoare. Găsim la Şimon două biserici, zidite de vrednicii gospodari ai satului. "Biserica nouă", cum este cunoscut lăcaşul de cult închinat Sfântului Nicolae, a fost zidită în perioada 1846-1848 şi a fost sfinţită de marele mitropolit Andrei Şaguna, la 10 ianuarie 1849. "Numărul mare de credincioşi care participau la slujbele religioase oficiate la biserica veche din sat făcea ca lăcaşul de cult să fie neîncăpător. S-au ivit şi discuţii între credincioşii din partea de sus a Şimonului şi cei din partea de jos a satului, referitoare la locurile cuvenite în biserică. Se pare că cei din partea de sus a satului stăteau în tinda bisericii. De aceea, aceştia au luat iniţiativa de a zidi biserica nouă", ne-a explicat parohul Bisericii "Sf. Nicolae" din Şimon, părintele Isaia Ioan Enescu. Preotul Nicolae Bartolomeu Enescu a donat terenul pe care se află biserica, înconjurată de un cimitir, şi timp de trei ani a adunat bani prin Ţara Românească. Printre ctitorii principali, alături de preotul Enescu, amintim familiile Gheorghe Enescu, Bucur Enescu, Ioan Moşoiu şi Bucur Gonţea, care au dăruit multe avuţii pentru zidirea bisericii. Se spune în documentele vremii că numai o singură familie a donat lâna de la 500 de oi pentru a fi pusă în tencuiala bisericii. Binecuvântarea lucrărilor După cutremurul din 1977, biserica a fost reconsolidată. A fost refăcut acoperişul, s-a consolidat turnul şi s-a refăcut tencuiala exterioară. Lucrările de pictură la biserică au fost finalizate la 1985. Ctitorul principal, preotul Nicolae Bartolomeu Enescu, a fost şi pictor, astfel încât multe dintre icoanele vechi ale bisericii au fost realizate de acesta. "Părintele ctitor a pictat biserica veche din sat, biserica din Cheia, precum şi pe cea din Fundata, pentru a strânge banii necesari realizării picturii la biserica noastră. Nu a reuşit să picteze această biserică, deoarece a fost răpus de o boală necruţătoare", ne-a mai spus părintele Enescu. Recent, acoperişul bisericii a fost reparat, s-a schimbat ţigla, s-a refăcut paratrăsnetul şi s-a reconsolidat turnul. Toate aceste lucrări au fost binecuvântate de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Laurenţiu, care a oficiat luni, 28 iunie, slujba de sfinţire a picturii şi a înconjurat biserica împreună cu soborul de preoţi şi diaconi, stropind lăcaşul de cult cu apă sfinţită. La eveniment au participat autorităţi locale, printre care şi primarul comunei Bran, Gheorghe Hermeneanu. "Toate vin de la Dumnezeu şi toate aparţin Lui" În cuvântul de la final, IPS Mitropolit a subliniat faptul că jertfa credincioşilor adusă lui Dumnezeu prin zidirea şi împodobirea bisericilor nu este altceva decât un act de supunere şi de dragoste faţă de Hristos. "Strămoşii dumneavoastră au zidit această biserică şi au înfrumuseţat-o, iar dumneavoastră aţi pictat-o şi aţi împodobito, astfel încât să fie un lăcaş oferit lui Dumnezeu. Biserica a aşteptat până acum binecuvântarea arhiereului. Spunem în rugăciunea liturgică "Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate". Indiferent ce luăm şi de unde le-am lua, toate vin de la Dumnezeu şi toate aparţin Lui. Participăm şi noi la alegerea lor şi le aducem înapoi ca mulţumire. Ceea ce facem în fiecare duminică şi sărbătoare, ca slujbă principală, Sfânta Liturghie este tocmai acest lucru. Noi aducem lui Hristos ofranda noastră, pâinea şi vinul, care sunt tot daruri ale lui Dumnezeu", a spus Înalt Preasfinţitul Laurenţiu. Acte de cinstire pentru comunitatea credincioşilor Părintele Isaia Ioan Enescu, şi membrii adunării parohiale au primit luni, după slujba de sfinţire, acte de cinstire din partea IPS Laurenţiu. Protopopul de Bran-Zărneşti, părintele Gheorghe Colţea, a mulţumit credincioşilor care au sprijinit lucrările iniţiate de preotul paroh. "Toate bisericile în care slujim noi, preoţii, şi în care se roagă credincioşii sunt zidite de mâinile oamenilor cu frică de Dumnezeu. Unii dintre credincioşi au lucrat cu mâinile la zidire, alţii au lucrat în altă parte pentru a câştiga un ban, dăruit apoi cu credinţă rodnică spre a se zidi casă lui Dumnezeu. Această casă a lui Dumnezeu a fost înălţată de mult, de strămoşii dumneavoastră. S-a spus aici că Înalt Preasfinţitul Laurenţiu este al doilea ierarh care intră în această biserică, după mitropolitul Andrei Şaguna. Este un arc peste timp, în acest colţ de rai, Branul nostru străbun", a spus părintele Colţea.