Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica din Ţiglari îngrijeşte familiile sărace
Cartierul Ţiglari al municipiului Sibiu se îmbogăţeşte spiritual prin zidirea unei biserici, impresionantă prin dimensiuni şi mai ales prin harul de a strânge credincioşii în jurul ei. Locuitorii cartierului, în mare parte familii cu probleme sociale, îşi văd împlinit visul de a avea lăcaş de rugăciune, iar copiii se bucură de o atenţie deosebită din partea parohiei.
În prezent, slujbele religioase şi activităţile parohiale se desfăşoară într-o capelă de lângă biserica în construcţie. Capela a fost amenajată în spaţiile fostelor atelierele de tinichigerie ale Arhiepiscopiei Sibiului, din 1998. La Boboteaza din acel an, s-a oficiat aici prima slujbă religioasă. Parohia din Ţiglari, numită Inferior III, a fost înfiinţată mai devreme, în 1984. Înfiinţarea parohiei şi începerea lucrărilor de construcţie pentru o biserică în cartier au fost o necesitate, întrucât cel mai apropiat lăcaş de cult era la aproape un kilometru de Ţiglari. Lucrările de zidire au început tot în 1998, odată cu punerea pietrei de temelie, iar proiectul, deşi considerat de mulţi prea ambiţios pentru posibilităţile materiale din cartier, a devenit una dintre priorităţile comunitare. "Credincioşii ne sunt alături în toate lucrările noastre. Vin mereu la biserică, la slujbele din duminici şi sărbători şi ne ajută la lucrările de la biserica mare", ne-a spus părintele paroh Marian Răduleţ. Lucrările de construcţie au fost sprijinite şi de statul român, în mai multe rânduri, însă contribuţiile modeste ale enoriaşilor duc mai departe speranţa că, în curând, clopotele vor chema la rugăciune oamenii în biserica cea mare, cu siguranţă un viitor simbol al cartierului. În prezent, zidirea a ajuns la streaşine, la cota de nouă metri, iar lucrările continuă. Grija pentru copii Cartierul Ţiglari din Sibiu s-a născut în timpul fostului regim comunist. Autorităţile de atunci au oferit, din 1964, primele repartiţii de terenuri pentru muncitorii de la întreprinderea "Arsenal". Pe lângă aceste repartiţii, s-au construit aici, la marginea Sibiului, blocuri pentru muncitorii din construcţii, de la Trustul IV, din acea vreme. Nu este greu să ne dăm seama că, în prezent, aceste întreprinderi nu mai există, iar locuitorii întâmpină mari dificultăţi materiale. Lipsa locurilor de muncă pentru cei încă în putere, pensiile mici pentru bătrânii din cartier, tinerii plecaţi la muncă în străinătate sunt principalele probleme de ordin social ale comunităţii. La toate acestea, biserica din inima cartierului răspunde cu o mângâiere sufletească, rugăciune, o vorbă bună şi, după posibilităţi, un mic ajutor material. Parohia patronează un birou de asistenţă socială acreditat pe servicii sociale primare de identificare şi ajutorare. "Dincolo de graniţa cartierului vechi, începe un cartier nou, cartierul Tineretului. Aici avem forţe proaspete, familii tinere şi în ei ne punem speranţele că ne vor fi alături şi în viitor, în acţiunile noastre parohiale", ne-a mai spus părintele Marian Răduleţ. De aproape 15 ani există şi o colaborare a parohiei cu Fundaţia Edelweiss din cartier. După cum ne-a explicat părintele Răduleţ, multe dintre iniţiativele din parohie sunt susţinute material de această fundaţie, iar la activităţile organizate fie în parohie, fie la centrele organizaţiei participă reprezentanţii ambelor instituţii. Copiii sunt principalii beneficiari ai proiectelor. Fundaţia Edelweiss deţine în cartier un centru pentru preşcolari, unde 20 de copii sunt în grija personalului calificat de aici şi un centru pentru şcolari, în care 120 de copii găsesc sprijin educativ şi material. "Organizaţia noastră este sută la sută românească, dar cu parteneriat în Germania şi cu finanţare de la Vodafone România. Cu părintele Răduleţ colaborăm de la început şi împreună căutăm fonduri pentru activităţile comunei", ne-a spus Victorina Stan de la Fundaţia Edelweiss. Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul social, a oferit în dese rânduri copiilor din Ţiglari pachete cu alimente, dulciuri, îmbrăcăminte şi rechizite, ca un sprijin pentru parohie şi pentru lucrările misionare din cartier.