În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Biserica în lume: Biserica Ortodoxă poate participa activ la integrarea migranţilor
Întâlnirea de la Biserica "Sfântul Haralambie" din Iaşi din 27 mai 2010, pe tema "Bisericile răspunzând fenomenului migraţiei (integrarea străinilor)", a fost posibilă datorită parteneriatului dintre Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom) şi Centrul de Informare şi Suport Comunitar AIDRom Iaşi.
În contextul în care România se confruntă tot mai mult (de ceva timp) cu această problemă a fenomenului migraţiei, se impune ca noi toţi să fim informaţi şi pregătiţi spre a înţelege ce înseamnă acest lucru. În organizarea acestei sesiuni de formare s-au implicat pr. Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iaşi 1, şi pr. Vilie Doroşincă, protoiereul Protopopiatul Iaşi 2, participând preoţi din cele două protopopiate. Elena Timofticiuc, manager programe AIDRom, a vorbit despre "Fenomenul migraţiei în România, aşteptări şi temeri", pr. Pavel Radu Alexandru de la Centrul de Informare şi Suport Comunitar AIDRom a prezentat "Câteva reflecţii teologice asupra fenomenului migraţiei", iar Cristina Victoria Cherţ de la Centrul de Informare şi Securitate Comunitară Iaşi a făcut "Prezentarea migraţiei în judeţul Iaşi". Toţi participanţii au putut să se familiarizeze cu tema de discuţie, în urma prezentărilor făcute de moderatori, astfel încât discuţiile s-au purtat deschis, fiecare împărtăşind celorlalţi colegi din experienţa sa. În urma discuţiilor purtate s-a ajuns la concluzia că Biserica Ortodoxă Română trebuie să fie pregătită să facă faţă acestei noi provocări lansate mai ales după integrarea statului român în Uniunea Europeană. Fiind o ţară de tranzit, reşedinţă provizorie sau destinaţie, fiecare dintre noi suntem nevoiţi să facem faţă acestui fenomen migraţionist. Tocmai de aceea această sesiune a reprezentat nu numai o metodă de informare, ci şi o modalitate de pregătire a membrilor Bisericii Ortodoxe pentru ajutorarea "aproapelui aflat în nevoi". Fiind cu toţii conştienţi că în urma prezentărilor făcute s-au lansat şi unele provocări, cum ar fi modalitatea de construire a coeziunii şi identităţii naţionale pentru statele membre ale UE sau modalitatea de integrare a migranţilor şi societăţii civile în procesul de elaborare şi implementare a politicilor publice, participanţii au încercat să găsească unele răspunsuri care să poată fi aplicate în aceste cazuri. Discuţiile s-au axat în special pe problema consolidării capacităţii Bisericii de a primi imigranţii în viaţa comunităţii şi a Bisericii, a promovării comunicării între părţile implicate în acest fenomen sau sprijinirea femeilor imigrante în a-şi găsi locul şi rolul în viaţa comunităţii. Cu toţii ne-am dat seama de dificultatea cu care se confruntă Uniunea Europeană şi România (în mod special) în ceea ce priveşte fenomenul migraţiei şi de aceea s-a încercat, prin discuţii deschise, găsirea unor soluţii care să rezolve problema. Neuitând că Biserica, prin preoţii ei, este aproape zi de zi de credincioşi, de cei care au intrat în contact sau vor intra în contact cu migranţii, AIDRom-ul s-a gândit ca în această parte a Moldovei, ce se confruntă tot mai mult cu problema imigraţiei, să facă cunoscute câteva metode de primire şi de integrare a acestor persoane. Participanţii amintiţi au răspuns afirmativ invitaţiei de a participa la această sesiune, confirmând dorinţa noastră, a tuturor, de a cunoaşte problemele cu care se confruntă societatea actuală. În finalul discuţiilor, participanţii au concluzionat că Biserica Ortodoxă poate participa activ în integrarea acestor persoane aflate departe de casă prin campanii de informare în parohii (referitor la prezenţa migranţilor într-o anumită regiune, ţara de origine a acestor migranţi, modul în care pot fi integraţi migranţii în comunitatea respectivă) şi consiliere pastorală a migranţilor, socotindu-i pe toţi aceştia asemeni "omului căzut între tâlhari" (Luca 10, 30) care are nevoie de ajutorul nostru.