Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a liturghisit duminică, 17 noiembrie, în mijlocul credincioșilor din parohia românească cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Sfinții Ma
Biserica Kiseleff va fi sfinţită
La 20 de ani de la punerea pietrei de temelie, Biserica cu hramurile "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfântul Nicodim" din cartierul severinean Kiseleff va fi în curând sfinţită de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
A fost prima biserică înfiinţată în municipiul Drobeta-Turnu Severin, după căderea comunismului. În anul 1991, preotul Dumitru Iliescu făcea demersurile necesare începerii lucrărilor. Construcţia propriu-zisă a început în 1992 şi timp de doi ani s-a lucrat doar la subsol. Din 1994 până în anul 2002, lucrările au bătut pasul pe loc din cauza situaţiei financiare dificile. Odată cu reînfiinţarea Episcopiei Severinului şi Strehaiei, în anul 2004, o nouă etapă avea să se deschidă în istoria bisericii din Kiseleff. Lucrările au început să fie impulsionate şi prin grija PS Părinte Nicodim, astfel încât, în anul 2006, avea să se oficieze aici prima Sfântă Liturghie, biserica fiind nepictată încă. Despre istoria procesului de construcţie, părintele paroh Dumitru Iliescu spune: "În primul rând este ajutorul lui Dumnezeu, în al doilea rând este ajutorul credincioşilor care au venit cu sume de bani după puterea fiecăruia, dar grămada s-a făcut mare şi s-a putut realiza acest sfânt lăcaş. Apoi, este meritul Secretariatului de Stat pentru Culte, de unde am primit un ajutor financiar de un miliard de lei, prin stăruinţa Preasfinţitului Episcop Nicodim şi, nu în ultimul rând, sprijinul financiar pe care l-am primit în 2006 de la Primăria Drobeta-Turnu Severin, în valoare de 350 milioane de lei vechi". Tată şi fiu, la acelaşi sfânt altar De câţiva ani, preotul Dumitru Iliescu oficiază sfintele slujbe alături de fiul său, părintele Florinel Iliescu. A fost alături de tatăl său încă de la începutul lucrărilor: "Cel mai greu era atunci când tata venea acasă şi spunea că nu are resurse financiare, practic nu era ajutat, nu avea un suport. Îmi aduc aminte că mergeam cu Crăciunul, cu Boboteaza la credincioşi şi întâlneam oameni mai înstăriţi, era perioada când toţi încercau să se dezvolte din punct de vedere economic şi mulţi se privatizaseră, iar tata încerca să-i sensibilizeze să ajute la ridicarea bisericii. Mulţi spuneau, da, da, o să dăm… pe urmă, însă, nu mai venea aproape nici unul din cei care promiseseră. Şi tata trebuia s-o ia de la capăt", mărturiseşte părintele Florinel, fiul preotului paroh. Alături de noul preot, Zaharia Petrişor, cei doi părinţi Iliescu se pregătesc pentru sfinţirea cinstitului lăcaş care va fi săvârşit în curând de PS Episcop Nicodim.