Biserica, locul închinării în duh şi adevăr

Închinarea „în duh şi în adevăr“ nu se mai realizează doar într-un munte sau în Ierusalim, ci în bisericile creştine din toată lumea, unde oamenii cred în Iisus Hristos şi mărturisesc iubirea veşnică a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, a subliniat în cuvântul de învăţătură rostit ieri, 10 mai, la Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preafericirea Sa, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi şi diaconi.

După rostirea Sfintei Evanghelii de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, cap. 4, vers. 5-42, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a precizat că Evanghelia Duminicii a 5-a după Paşti sau a Samarinencei cuprinde trei mari adevăruri sau lumini pentru viaţa noastră. Primul adevăr se referă la chemarea la mântuire a tuturor popoarelor, chemare ce depăşeşte bariere mentale şi culturale care ţin pe oameni dezbinaţi sau învrăjbiţi. Al doilea este harul mântuitor sau „apa vie“, care îl întoarce, îndreptează şi orientează pe om spre viaţa veşnică, iar al treilea este constituirea Bisericii lui Hristos, care este anticamera Împărăţiei cerurilor, ca urmare a chemării la mântuire a tuturor celor care au crezut în Domnul Hristos.

Evanghelia Duminicii a 5-a după Paşti relatează dialogul Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă, la fântâna lui Iacov, de lângă cetatea Sihar. Acolo, Mântuitorul Iisus Hristos i-a vorbit despre „apa cea vie“ din izvorul vieţii cereşti veşnice, şi anume, după cum a arătat Preafericirea Sa, despre „iubirea sfântă, milostivă şi veşnică a lui Dumnezeu faţă de oameni“. Mai mult, Domnul Iisus Hristos depăşeşte barierele mentale ale vremii, deoarece pe atunci femeia era considerată inferioară bărbatului şi nu o persoană în toată demnitatea şi valoarea intrinsecă, şi îi vorbeşte despre adevărata credinţă şi închinare a lui Dumnezeu. „Nu contează locul geografic în care oamenii se închină lui Dumnezeu, ci starea duhovnicească a sufletului şi dreapta credinţă pe care o mărturisesc. Duhul este starea de rugăciune a omului. În Duhul Sfânt noi învăţăm să ne rugăm, căci Duhul Se roagă în noi cu suspine negrăite (Romani 8, 26), ne îndreaptă spre Dumnezeu şi ne învaţă să zicem «Avva», adică «Părinte!», iar adevărul este Hristos. Când oamenii se închină Tatălui Ceresc în Duh şi Adevăr înseamnă că ei preamăresc pe Tatăl împreună cu Duhul Sfânt şi cu Adevărul, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a zis «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa» (Ioan 14, 6), iar Duhul Sfânt este Duhul Adevărului. Evanghelia ne arată că «apa cea vie» sau harul mântuitor face ca, în orice loc şi în orice vreme, oamenii să se închine Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. De aceea, se trece de la templul din Ierusalim, care mai târziu va fi distrus de armatele romane de ocupaţie, în anul 70, în timpul împăratului Tit, la locurile de închinare unde este preamărit Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, la bisericile creştine din toată lumea. Aceasta este închinarea «în duh şi în adevăr». Ea nu se mai realizează într-un munte doar sau în Ierusalim, ci în toată lumea unde oamenii cred în Iisus Hristos şi mărturisesc iubirea veşnică a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh“, a subliniat Patriarhul Daniel.

Femeia samarineancă, a mai spus Patriarhul Bisericii noastre, este o misionară şi mărturisitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că a adus o cetate întreagă ca să-L vadă pe Hristos-Mesia, rămânând acolo două zile. Preafericirea Sa i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să devină misionari şi mărturisitori precum femeia samarineancă.