Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
„Biserica ne cheamă să pregustăm taina Postului Mare“
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat ieri, 24 ianuarie 2010, slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sf. Trei Ierarhi“ din Iaşi. La finalul serviciului religios a avut loc o slujbă de parastas pentru făuritorii Unirii de la 1859, la care au participat autorităţi centrale şi locale, precum şi numeroşi ieşeni.
În Duminica vameşului şi a fariseului, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ din Iaşi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Ieşenii care au participat la această slujbă au înălţat împreună cu slujitorii sfântului altar rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, s-au pomenit făuritorii Unirii de la 1859, mai ales că rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza se află într-unul din mormintele pe care le adăposteşte Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi“. Sfânta Liturghie a fost deosebită, atât prin prezenţa credincioşilor, în special tineri de la facultăţile ieşene care frecventează Biserica Sfinţilor Trei Ierarhi, cât şi prin răspunsurile liturgice de la strană oferite de membrii Corului „Anghelos“. Înainte de otpust (rugăciunea de la finalul unei slujbe), Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a citit o rugăciune de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra poporului român prin înfăptuirea Unirii de la 24 ianuarie 1859. „Smerenia distruge toate păcatele, iar mândria, toate faptele cele bune“ La finalul slujbei, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a amintit faptul că odată cu intrarea în perioada Triodului, începând cu duminica de ieri, la slujba Utreniei, după citirea Psalmului 50, se cântă „Uşile pocăinţei“. „Biserica ne cheamă să pregustăm taina Postului Mare. Pătrunderea în această taină se face prin uşa pocăinţei. Dumnezeu, întru marea şi nespusa Sa milostivire, să-Şi întoarcă faţa către noi, pentru ca, văzând dorul inimii noastre, să ne deschidă uşile care duc spre pocăinţă“, a explicat IPS Teofan, care a continuat cuvântul său prin referirea la Pilda vameşului şi a fariseului. „Fariseul, aşezat în faţa lui Dumnezeu, Îi prezintă virtuţile lui, în timp ce vameşul strigă: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului». Primul gând referitor la Pilda vameşului şi a fariseului este legat de cum trebuie să fie rugăciunea noastră. Al doilea gând care răsare din Evanghelia de astăzi se referă la smerenie. Sf. Andrei, arhiepiscopul Cretei, scria că «smerenia distruge toate păcatele, iar mândria distruge toate faptele cele bune». Aceasta este învăţătura pe care Biserica o aşază înaintea creştinului înainte de Postul Mare“, a mai adăugat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ şi exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru că a binecuvântat începutul Triodului la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi“. „Această duminică o serbăm ca pe o înainteprăznuire a hramului bisericii noastre. Bucuria aceasta ne este împărtăşită prin binecuvântările pe care ni le-aţi adus în slujire şi cuvânt“, a spus arhim. Nichifor Horia. A urmat slujba de parastas pentru făuritorii Unirii de la 24 ianuarie 1859, la care au participat autorităţi centrale şi locale care au depus la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza coroane de flori.