Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserică nouă la Miercurea Sibiului
În oraşul sibian se va construi o biserică nouă, pe un teren atribuit de primărie Parohiei Miercurea Sibiului II, Protopopiatul Sălişte. Piatra de temelie a fost aşezată de un sobor de preoţi condus de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
Evenimentul a avut loc în după-amiaza zilei de duminică, 3 octombrie, şi a fost o sărbătoare pentru comunitatea din oraşul situat la 30 de kilometri de Sibiu. Lăcaşul de cult va avea hramul "Adormirea Maicii Domnului" şi va fi construit pentru credincioşii Parohiei Miercurea Sibiului II, într-o zonă a localităţii unde nu mai există alt lăcaş de cult. La eveniment au fost prezenţi credincioşii ambelor parohii din oraşul sibian, precum şi primarul Ioan Troancă şi preoţii de la parohiile din împrejurimi. După oficierea slujbei de sfinţire a locului, a pietrei de temelie şi aşezarea acesteia pe locul unde va fi altarul, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Laurenţiu a vorbit celor prezenţi despre istoricul moment pentru comunitatea de credincioşi ortodocşi din oraş. "A deveni ctitor înseamnă a-ţi înscrie numele pe veci într-o lucrare care va vorbi despre tine atunci când nu mai eşti pe pământ. Casele pe care le construim şi le lăsăm copiilor nu ştim ce se va întâmpla cu ele. Dar suntem siguri că, dacă participăm la ridicarea unei biserici, numele nostru nu va fi şters niciodată din cartea vieţii. Fiecare cărămidă pe care o punem la această zidire va avea imprimat numele nostru", a spus Părintele Mitropolit. Sprijinul autorităţilor Preotul paroh a mulţumit celor care au sprijinit iniţiativa de a construi o nouă biserică în Miercurea Sibiului, soborului de preoţi şi credincioşilor pentru prezenţă şi a oferit IPS Laurenţiu o icoană pe sticlă. A urmat cuvântul primarului din oraşul sibian, care şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini construirea bisericii cu ajutorul Consiliului local. Alături de Mitropolitul Ardealului, între preoţii slujitori s-au aflat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Savu Popa, şi protopopul de Sălişte, părintele Ioan Ciocan. Lucrările de construcţie la noul lăcaş de cult vor începe în viitorul apropiat. "În drumul deloc uşor pe care îl porneşte parohia noastră odată cu începerea zidirii noului lăcaş de cult, am considerat că Maica Domnului este cea mai de preţ ajutătoare şi ocrotitoare pe acest drum. La sfârşitul acestui drum, bucuria noastră va fi fără margini, va fi deplină", a spus părintele paroh Ioan Topârceanu.