Joi, 4 decembrie, în ziua de pomenire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al aceleiași eparhii, au oficiat Sfânta Liturghie în Protopopiatul Onești, în contextul organizării anuale a sinaxei tuturor preoților din acest protopopiat. Evenimentul s‑a desfășurat în biserica Salinei din Târgu Ocna, cu prilejul cinstirii ocrotitoarei acestui sfânt lăcaș, aflat la o adâncime de 240 de metri.
Biserica nu-i uită pe cei care s-au jertfit
Sărbătoarea Înălţării Domnului a fost prăznuită ieri la Catedrala patriarhală din Bucureşti, unde Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori. În sfântul lăcaş a fost oficiată şi o slujbă de pomenire a eroilor martiri români.
La 40 de zile de la Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă a prăznuit ieri Înălţarea Domnului, sărbătoarea care a încheiat perioada pascală. În cuvântul de învăţătură rostit în Catedrala patriarhală, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul a arătat că Înălţarea Domnului este şi cea din urmă arătare a Domnului Hristos cu trupul înviat ucenicilor Săi. "Mântuitorul s-a arătat ucenicilor după înviere 40 de zile ca să le arate dumnezeirea Sa şi că a înviat din morţi cu acelaşi trup. Domnul a recapitulat învăţătura Lui în punctele esenţiale, pentru că se spune că le-a luminat mintea ucenicilor ca să priceapă învăţăturile Sale. Acum, în lumina Învierii, ucenicii şi apostolii au fost luminaţi pentru a putea înţelege şi purta adevărurile dumnezeieşti", a spus Preasfinţia Sa. Înălţarea Domnului cu trupul la cer are şi o însemnătate teologică profundă, care este legată de Învierea Domnului. "Sfântul Grigorie Palama spune că Domnul s-a suit la cer şi, folosindu-se de un nor ca de un car de lumină, s-a urcat întru slavă şi a intrat în Sfânta Sfintelor cea nefăcută de mână omenească şi s-a aşezat de-a dreapta măririi în ceruri făcând din frământătura noastră, adică din firea omenească pe care Mântuitorul şi-a asumat-o, făcând-o împreună şezătoare pe tronul dumnezeiesc, împreună cu Dumnezeu", a explicat PS Episcop Ciprian Câmpineanul. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa împreună cu soborul de slujitori au săvârşit slujba de pomenire a eroilor martiri ai neamului românesc care şi-au jertfit viaţa pentru apărarea credinţei ortodoxe, a neamului şi a pământului străbun. "Biserica nu-i uită pe eroii care s-au jertfit pentru apărarea patrimoniului, a moştenirii pe care am primit-o de la înaintaşii noştri. Zeci de mii de strămoşi ai noştri au luptat cu credinţă în Dumnezeu pentru apărarea nevoilor noastre şi a neamului nostru românesc, şi pentru acest pământ pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru neamul românesc ca moştenire din neam în neam", a arătat Preasfinţia Sa. Eroii martiri au fost cinstiţi şi de Corala Catedralei patriarhale, care a cântat Imnul Eroilor.






.jpg)
