Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
„Biserica - o legătură între trecut, prezent şi viitor“
Credincioşii din comuna doljeană Malu Mare au participat cu mic cu mare la slujba de aşezare a pietrei de temelie pentru noua biserică, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, ce se va ridica în centrul comunei. Slujba a fost oficiată sâmbătă, 22 august, de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La eveniment au participat şi reprezentanţii autorităţilor locale din comună, în frunte cu primarul Alexandru Dicu, precum şi o delegaţie din partea Prefecturii Dolj, condusă de prefectul Florin Stancu.
În cuvântul său de învăţătură, IPS Irineu a arătat importanţa încărcăturii spirituale care defineşte existenţa temporară a unei biserici ortodoxe: „Dumnezeu a rânduit ca în acest loc să se zidească lăcaş sfânt şi binecuvântat pentru credincioşii din această parohie, ca ei să poată să se roage pentru sufletele lor, pentru strămoşii lor şi pentru urmaşii lor, întrucât biserica este o legătură între trecut, prezent şi viitor. Prin trecut înţelegem pe cei care ne-au adus pe lumea aceasta: părinţii, strămoşii noştri care ne-au dat învăţătura sfântă ortodoxă, prezentul suntem noi, cei de astăzi, şi potrivit înaintaşilor noştri zidim şi noi biserici, ca să fie folositoare cu adevărat vieţii noastre şi urmaşilor noştri. Cât priveşte viitorul, noi îl trăim prin nădejdea împlinirii şi în speranţa că Dumnezeu este prezent în viaţa noastră“. „Dumnezeu nu va rămâne niciodată dator nouă“ În continuare, pentru a arăta adevărata valoare a Bisericii, Mitropolitul Olteniei a adus în atenţia celor prezenţi diferenţa între o clădire obişnuită şi o biserică: „Faţă de alte clădiri sau construcţii din satul dumneavoastră sau din lumea întreagă, Biserica are ceva special, deosebit. Domnitorii sau împăraţii şi-au construit palate, şi-au construit cetăţi sau fortăreţe. Acestea însă au rămas ruine şi astăzi le numim vestigii istorice, dar bisericile noastre au rămas. Ne aducem aminte de Mănăstirea Tismana sau de alte biserici vechi care ne vorbesc despre trecutul poporului nostru, despre jertfa ce a fost adusă lui Dumnezeu“. În final, IPS Irineu i-a îndemnat pe ostenitorii viitorului lăcaş de rugăciune să stăruiască în munca pe care au început-o: „Orice osteneală care se depune la zidirea bisericii nu este pierdută niciodată. Trebuie să ne dăm seama cui slujim. Dacă îi facem un bine vreunui om şi nu ne răsplăteşte, de multe ori ne întristăm, dar dacă facem şi lucrăm pentru biserică, Dumnezeu nu va rămâne niciodată dator nouă“, a încheiat Înalt Preasfinţia Sa. Iniţiativa construirii unui lăcaş de rugăciune în comuna Malu Mare aparţine primarului Alexandru Dicu, preotului paroh Ionel Pungaciu şi domnului Ştefan Cherciu, care a donat terenul pentru construcţie.