Biserica Ortodoxă a înțeles că toată nevoința este plină de speranță

Duminica a 3-a din Postul Mare este dedicată de Biserica Ortodoxă cinstirii Sfintei Cruci, Evanghelia acestei zile (Marcu 8, 34-38; 9, 1) vorbind despre asumarea crucii personale pentru urmarea Domnului Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat motivul așezării cinstirii Sfintei Cruci în mijlocul Sfântului și Marelui Post, în cuvântul de învățătură rostit duminică, 7 aprilie, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a eviden­țiat faptul că în această duminică nu se vorbește despre Sfânta Cruce ca Altar de jertfă al Mântuitorului, ci despre crucea ca nevoință personală.

„Evanghelia Duminicii a 3-a a Postului Mare nu ne vorbește despre Crucea lui Hristos, despre Răstignirea Sa, ci ne vorbește despre crucea ca nevoință personală, întrucât ne aflăm la mijlocul Postului Sfintelor Paști, o perioadă de rugăciune mai intensă, de pocăință și de postire. Această perioadă este un timp de asceză, de înfrânare ca pregătire pentru Sfintele Paști. Protopărinții Adam și Eva au pierdut Raiul pentru că nu au ascultat de Dumnezeu, nu au postit și nu s-au pocăit după ce au greșit. Or, perioada Postului Sfintelor Paști este un timp de nevoință pentru biruința asupra păcatului. Păcatul neascultării este biruit prin­tr-o ascultare mai intensă a cuvântului lui Dumnezeu, ca împlinire a poruncilor Lui. Această duminică este numită «Duminica Sfintei Cruci» în înțelesul duhovnicesc de postire, de asceză, de înfrânare, de nevoință personală pentru biru­ință asupra modului de existență egoist prin transformarea iubirii pătimașe în iubire smerită și milostivă”, a spus Preafericirea Sa. 

În continuare, Patriarhul României a evidențiat legătura care există între Cruce și Învierea Domnului: „În Evanghelia acestei duminici nu se vorbește despre Răstignirea lui Hristos. De aceea, nici veșmintele pre­oților nu sunt de culoare roșie, ci de culoare deschisă, pentru că prioritate are sărbătorirea Învierii. Tocmai această duminică ne arată că Sfânta Cruce este îndreptată spre Înviere, ea nefiind în sine un scop, ci în Sfânta Cruce sunt tainic ascunse puterea și slava Învierii. Pentru a întări duhovnicește pe credin­cioșii care postesc și se nevoiesc, Biserica a pus în mijlocul postului sărbătoarea Sfintei Cruci ca lucrare duhovnicească, pentru că în mijlocul Raiului a fost pomul vieții, la care nu au ajuns strămoșii Adam și Eva. În această perioadă a postului vedem care este sensul nevoinței, care e legătura între post și Paști, între lupta împotriva păcatului și bucuria prezenței lui Hristos în viața celui care biruiește ispitele cu ajutorul Lui. (...) Sfinții Părinți ai Bisericii au spus că, la fel cum împăratul învingător înainte de a intra în cetate trimitea semnele biruinței sale, tot așa Biserica a rânduit ca în mijlocul Postului Sfintelor Paști să trimită semnele biruinței, pentru că Sfânta Cruce este biruința iubirii smerite asupra păcatului și asupra egoismului și a morții. De aceea, crucea nu dispare în noaptea de Paști, ci se adaugă o lumânare și așa se proclamă Învierea”.

Patriarhul României a prezentat sensul duhovnicesc al Sfintei Cruci evidențiat în Evanghelia Duminicii a 3-a din Postul Mare.

„Mântuitorul vorbește în această Evanghelie despre un efort de a asuma, de a purta sau suporta nepu­tințele, suferințele, neîmplinirile omului și de a le prezenta Lui. Așa­dar, această duminică ne arată un program duhovnicesc: legătura între Hristos Cel răstignit și înviat și creștinul care poartă numele lui Hristos și dorește să-I urmeze. (...) Hristos ne cere să Îi prezentăm nevoințele, suferințele și lupta duhovnicească cu păcatul în vederea cultivării sfințeniei. Așezarea acestei duminici în mijlocul postului ne arată că toate nevoințele sunt îndreptate spre Înviere, spre bucuria Sfintelor Paști și că suferința nu poate fi despărțită de biruință și nici Crucea de Înviere”, a arătat Prea­fericirea Sa. 

Crucea nu este numai un semn al nevoințelor și al luptei cu patimile, ci și o încurajare și un simbol al speranței renașterii duhov­nicești. 

„În Ortodoxie, Crucea nu este semn doar al suferinței, al nevo­inței în lupta cu păcatul și răutatea, ci și semn al biruinței asupra acestora. Astfel, se creează legătura între Cruce și Înviere, între smerenie și slavă, între asceză și bucuria pascală. Biserica Ortodoxă a înțeles că toată nevoința este plină de speranță. Prin faptul că Hristos ne cheamă să aducem la El toate suferințele, nepu­tințele, neîmplinirile noastre, ne îndeamnă să nu sucombăm în sufe­rință, ci să transformăm, cu ajutorul harului Său, suferința în biruință și crucea în speranță. De aceea s-a spus în Biserica veche: «Ave Crux, spes unica!», pentru că ea este unica speranță de a învinge păcatul și moartea, prin Iisus Hristos Cel răstignit și înviat. Oamenii care au purtat crucea vieții lor și s-au apropiat mai mult de Dumnezeu, au postit și s-au rugat, au simțit ajutorul lui Dumnezeu și I-au mulțumit. Cei care au căzut în deznădejde, nu s-au rugat, nu s-au spovedit, n-au putut transforma suferința în biruință. De aceea, Evanghelia spune «cel ce dorește», adică nimeni nu este obligat să urmeze lui Hristos, adică să fie în comuniune permanentă cu El”, a evidențiat Întâistătătorul Bisericii noastre.