Biserica Ortodoxă nu este o afacere

În ultima vreme asistăm, cu durere, la recrudescenţa în spaţiul discuţiei publice, fie politice, fie de presă, a unor subiecte vizând proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, salarizarea clerului, ori alte diverse subiecte cu aspect economic.

Multe dintre ele îmbinând, în stil specific unor ziare de scandal, dornice de creşteri în vânzare, reaua-credinţă a informaţiei cu lăutărismul mediocru al exprimării. Amestecul de adevăr şi minciună, de dată economică şi mitologie urbană, nu fac cinste în nici un caz unor oameni de presă, zis liberă. Pentru că presa, prin definiţie, nu este pârghie de manipulare socială în direcţia minciunii şi oportunismului mediocru.

Într-o astfel de direcţie se înscrie serialul editorialistic realizat de către dl Alexandru Ganea în ziarul "Transilvania Expres", din zilele de 24 şi 25 august 2010, sub titlul "Răstoarnă o piatră şi mă vei găsi". Departe de a cenzura libertatea de exprimare a vreunui jurnalist, ca oameni ai Bisericii, cum însuşi autorul se recomandă ("şi, ca ortodox ce sunt…"), trebuie să fim mai atenţi în adevărurile pe care încercăm să le exprimăm. Grija jurnalistului, ca şi a distinsului său model, Dl Prigoană, pentru averea Bisericii, nu numai ortodoxe, la vreme de criză, este înduioşătoare. Oarecum aducând aminte de măreţele articole de denigrare (chiar suprimare) a unor preoţi ori acţiuni ale Bisericii, practicate cu mult patos în "Scânteia" ori, pentru a păstra nuanţa locală, "Drum Nou"- şcoală dragă, încă, se pare, pentru unii dintre editorialiştii braşoveni. S-a insistat foarte mult în presă pe dreptul istoric la proprietate al persoanei, ajungându-se la spectacole ridicole până la Curtea de la Strasbourg, Statul Român plătind bani grei pentru incompetenţe juridice şi pierzând enorm din demnitatea de Stat, tocmai pentru încălcarea proprietăţii. Gafe de Stat, fie el şi laic, ceea ce nu înseamnă, stimate Domn, neapărat imoral, sau aveţi altă părere? De 20 de ani se strigă prin presă pentru restitutio in integrum, în raport cu averile altor Biserici istorice. Să luăm aminte la Biserica Romano-Catolică sau cea Lutherană, cărora restituirile li s-au făcut în timp util, pe principii de drept. Sau comunităţilor altor religii decât creştine. Unde patrimoniul a rămas acelaşi. Dar numărul de credincioşi a scăzut dramatic, uneori în urma unor politici ale Statului Român. Trebuie să devenim minoritari ca Biserică pentru a avea drepturi la proprietate? Trebuie să ne umilim dinaintea unor oameni gen Prigoană ca să ne aplaude presa de partid? Vorbiţi mereu, în linia curentului, de autonomia morală a Bisericii. Poate să existe această autonomie câtă vreme dispunem de o dependenţă sporită în raport cu mofturile unora dintre politruci, comisari imorali ai moralei sociale?

Ideea fiscalizării speciale a Bisericii nu este nici ea nouă. Imaginea cu o coadă la sfinţit maşini sau cununii cu suprapreţ ne face să credem că umblaţi doar prin parcările Bisericii şi că, accidental, deveniţi actor în vreo slujbă bisericească. Vă rog să ieşiţi pe teren, dacă tot vă place să fiţi profesionist în investigaţie de presă. Ieşiţi din Braşov. Mergeţi în satele din jur. Veţi vedea din ce şi-au făcut casele preoţii, văzându-le mâinile muncite. Credem că nu sunteţi rău intenţionat. De aici şi gândul scris.

Când Biserica nu avea presă, scandalagiii de serviciu strigau că doarme, că nu are faţă socială. Când presa bisericească a început să funcţioneze, am devenit moguli! Penibil, pentru angajatul unui trust de presă particular! Grijă la cuvinte că, uneori, cinice, nu sunt de folos, nici măcar celor care le emit. Toate gargarele de acum există pentru că prea ne-am obişnuit că Biserica trebuie să rămână mută la toate neghiobiile. Poate că tocmai asta doare că, la preţuri minime de presă, Biserica pătrunde cu informaţia în toate casele doritoare de altceva decât de expunerea mizeriei cotidiene.

Comerţul cu obiecte bisericeşti, dacă v-aţi fi dat numai un pic rând cu cercetarea, aţi fi constatat că se supune fiscalizării, dar nu aveţi de unde şti asta. Cum aţi fi constatat că, în ciuda acestui monopol, invocat de Dvs., puteţi cumpăra icoane, şi cărţi, şi lumânări, şi alte multe, din comerţul particular, semn că, practic, nu se respectă nici un monopol al Bisericii. Speculaţii de genul acesta sunt obişnuite la adresa Bisericii. Ne-am obişnuit, timp de 45 de ani, cu şicanări. Oare ne trebuie alţi 45 de ani să intrăm în normalitate, adică în normă socială?

Să nu ne credeţi irealişti. Ultimii ani dovedesc că, acolo unde există abateri de la norma duhovnicească a slujirii, s-a intervenit şi că în nici un caz, nu s-au lăsat fără răspuns plângerile supuse atenţiei Bisericii. Dar nici nu ne-am vădit cu surle şi dobe nelucrătorii. Spre deosebire de Dvs., Biserica dispune de alte pârghii pentru a ajuta îndreptarea unor aspecte legate de pastorală sau incompetenţe personale. Ca bun ortodox ce credeţi că sunteţi, ar trebui să ştiţi că aspectul duhovnicesc al îndreptării lucrurilor primează dinaintea unor spectacole ieftine de demagogie şi jurnalism şi mai ieftin.

Biserica şi asistenţa socială

Vă e teamă că nu descoperiţi pe nicăieri banii investiţi în Biserică? Faceţi exerciţiul minor de a vă apropia de cantinele sociale şi căminele Bisericii, lăcaşurile - mai noi ori restaurate -, mănăstirile ori puţinele clădiri returnate, după 65 de ani, Bisericii Ortodoxe. Vă deranjează şi acestea, sunt convins. Un suflet nerugător nu va pricepe niciodată necesitatea unui lăcaş de cult. Un intelectual mediocru nu va pricepe niciodată nevoia comuniunii în Harul lui Dumnezeu. Ordinea şi curăţenia din mănăstiri ori de pe lângă lăcaşurile de cult nu pot conveni unora care scriu numai despre neorânduială şi se hrănesc din ea. Uitaţi că Biserica a preluat mare parte din greutăţile Statului în ce priveşte asistenţa socială (la mai puţin de jumătate din costurile prin care statul se încărca), asistenţa religioasă vădindu-şi tot mai mult necesitatea. Cazul Maternităţii din Giuleşti ne dovedeşte că omul la necaz nu se îndreaptă către oamenii instituiţi prin Lege de Stat pentru consiliere, ci acolo unde sufletul lui simte împlinirea. Ce să facem, Domnule Alexandru Ganea? Să-i rugăm pe oamenii care ne caută, 24 de ore din 24, de cele mai multe ori (asta apropo de timpul de muncă al unui angajat), să se adreseze specialiştilor din presă pentru a le îndulci drama morţii unor dragi, să vă chemăm martor la sutele de botezuri misionare prin orfelinate insalubre ori la supravieţuirile unor comunităţi prin sate, unde nu mai calcă nimeni dintre specialiştii altor profesiuni, numai datorită lucrării Bisericii? Chiar credeţi că BOR se reduce numai la ce ştiţi Dvs.? Chiar credeţi că un popor întreg se înşală, iar dreptatea e numai de partea ONG-urilor şi a unor presari? Ce-aţi face pentru sufletul a 20 de oameni sau ce sunteţi dispus să faceţi pentru ca nici un sat să nu-şi uite morţii? Care este preţul unei mâini întinse în mâlul agoniei sociale, în decăderea alcoolismului ori a drogului? Cât aţi plăti pentru o prietenie, când toţi ceilalţi au uitat cu totul de Dvs.?

Stimate domnule editorialist, scriaţi, citând din clasici în presă, că Biserica Ortodoxă este cea mai de succes afacere după 1990! Profund. Dar greşit. Biserica Ortodoxă este un succes tocmai pentru că nu este o afacere! Dacă invidiaţi atât de mult veniturile Bisericii, vă invidiaţi şi pe Dumneavoastră. Sunteţi parte integrantă a posesorilor acestui venit. Sunteţi cel mai de preţ tezaur al Bisericii, jurnalistul creştin pe care-l doare inima de Biserică. Sau, cumva, Doamne fereşte, suntem ortodocşi numai când e vorba de profit material, nu şi de nesfârşita muncă cu sine şi cu semenii, nu şi când e vorba să păzeşti, la limita dintre noroi şi stele, demnitatea firii umane! Şi grijă, titlul articolului, pe care vi-l doriţi inspirat evanghelic, e inspirat, dar dintr-o evanghelie apocrifă. Ca, de altfel, multe din lucrurile din care vă place să credeţi că, citându­le, sunteţi spiritual.