În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Biserica Ortodoxă Română sfinţeşte Marele Mir pentru a douăzeci şi una oară
În primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos (29-31 martie 2010), la Mănăstirea Antim din Bucureşti va avea loc prepararea Marelui Mir, care va fi sfinţit în timpul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Joia Mare (1 aprilie 2010), informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Sfinţirea Marelui Mir reprezintă manifestarea vizibilă a sinodalităţii unei Biserici Autocefale Ortodoxe şi responsabilitatea ei pastorală deplină. Marele Mir se pregăteşte şi se sfinţeşte în momentul în care cantitatea de mir existentă se apropie de epuizare, în funcţie de cerinţele lucrării pastoral-misionare a Bisericii. Marele Mir se prepară din următoarele ingrediente: ulei de măsline de cea mai bună calitate, vin alb şi multe mirodenii şi aromate care simbolizează darurile Duhului Sfânt. După sfinţire, Marele Mir se numeşte SFÂNTUL ŞI MARELE MIR. El va fi folosit pentru Taina Mirungerii (după Botez), sfinţirea, resfinţirea bisericilor şi sfinţirea Antimiselor. Pentru prepararea Marelui Mir de anul acesta, uleiul de măsline a fost oferit în dar de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei şi Mitropolia de Corint (Grecia), iar vinul, de către Arhiepiscopia Tomisului. Cele cincisprezece plante aromate şi cea mai mare parte din cele treizeci de uleiuri esenţiale necesare au fost procurate din străinătate, respectiv din Egipt, Iordania, Siria, Franţa, Bulgaria, Spania şi de la Ierusalim, cu sprijinul financiar al eparhiilor ortodoxe române din ţară şi din străinătate. Celelalte uleiuri esenţiale au fost dăruite Patriarhiei Române de părintele arhimandrit prof. dr. Qais Sadiq din Patriarhia Antiohiei, care a studiat teologia în România şi vizitează periodic credincioşii ortodocşi arabi din ţara noastră, potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române. Datorită importanţei pe care Sfântul şi Marele Mir o are în Biserică şi în viaţa credincioşilor, acesta se păstrează la loc de cinste în Sfântul Altar şi se foloseşte, cu toată evlavia cuvenită, doar atunci când este cazul. După sfinţirea Marelui Mir de anul acesta, fiecare eparhie din cuprinsul Patriarhiei Române va primi o cantitate de cinci litri de Sfânt şi Mare Mir într-o amforă de inox, confecţionată special în Grecia. O parte din această cantitate se va păstra la fiecare catedrală eparhială pentru sfinţirea Antimiselor, târnosirea şi resfinţirea bisericilor, iar altă parte va fi distribuită parohiilor din eparhie pentru săvârşirea Tainei Mirungerii. Pentru prima dată, Biserica Ortodoxă Română a sfinţit Marele Mir în Joia Mare (25 martie) din anul 1882. Sfinţirea s-a făcut de către mitropolitul primat Calinic Miclescu şi ierarhii Sfântului Sinod la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, cu trei ani înainte de recunoaşterea de către Patriarhia Ecumenică a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885). După ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (1925), Marele Mir a fost sfinţit pentru prima oară de patriarhul Miron Cristea şi membrii Sfântului Sinod la 1 aprilie 1926. Până în prezent, în Biserica Ortodoxă Română, Marele Mir a fost sfinţit de 20 de ori (1882, 1894, 1906, 1921, 1936, 1934, 1942, 1950, 1955, 1958, 1965, 1968, 1973, 1978, 1983, 1988, 1993, 1996, 2002, 2007). Sfinţirea Marelui Mir de anul acesta, pentru a douăzeci şi una oară în Biserica Ortodoxă Română, se înscrie în seria manifestărilor din 2010, proclamat de către Sfântul Sinod ca Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti.