Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica românească din Sanremo, în sărbătoare
Comunitatea românilor ortodocşi din Sanremo şi-a sărbătorit ieri ocrotitorii. Biserica din oraş, cel mai vechi sfânt lăcaş românesc din zonă, găzduieşte o serie de evenimente deosebite, dedicate Sfinţilor Chiril şi Metodie, consideraţi noii ocrotitori ai Europei. Deşi cunoscuţi de cei mai mulţi drept creştinătorii slavilor, aceşti sfinţi au avut o influenţă extraordinară asupra istoriei întregii Europe.
Creştinii de la Parohia Ortodoxă Română "Sf. Chiril şi Metodie" din Sanremo, Italia, au adus ieri, 11 mai, cinstire sfinţilor lor ocrotitori. Toată săptămâna, biserica românilor ortodocşi din localitatea italiană se află în sărbătoare. "Alături de Sfânta Liturghie festivă, vom avea şi bucuria de a organiza o agapă tradiţională, care să reunească toată suflarea românească, oaspeţi italieni şi străini - iubitori de ortodoxie şi de frumos, ca să petrecem un moment deosebit unii cu alţii, alături de Hristos şi Sfinţii Chiril şi Metodie", a declarat părintele Mihai A. Claudiu, parohul bisericii din Sanremo. De asemenea, a fost pregătită o expoziţie de artă populară românească, cu exponate din toate regiunile ţării. Ctitoria familiei Mavrocordat Documente vechi au relevat faptul că biserica din Sanremo, situată în centrul oraşului, este o ctitorie a familiei Mavrocordat. Stilul arhitectonic al edificiului trădează tradiţia românească, doar decoraţiile exterioare fiind neogotice. "Într-o lume frământată şi care cere adevărate modele, şi noi, comunitatea română ortodoxă din Sanremo, am primit ca ocrotitori aceşti doi sfinţi şi fraţi după trup, care mai presus decât mărirea şi rangurile de care se învredniciseră pe lângă Scaunul imperial din Constantinopol, au ales calea misiunii creştine", a mai adăugat părintele Claudiu. Deşi cunoscuţi doar ca apostoli ai slavilor, importanţa acestor sfinţi în viaţa creştinilor de astăzi este cu atât mai mare, cu cât le cercetăm mai temeinic viaţa, gândul şi spiritul lor misionar. După spusele părintelui paroh, Sfinţii Chiril şi Metodie sunt mult mai cunoscuţi în Italia decât în România şi sunt foarte apreciaţi de italieni. Modele de conlucrare misionară şi convieţuire frăţească Dintre nenumăratele izbânzi ale acestor sfinţi, de numele lor sunt legate bine cunoscutul succes al încreştinării slavilor şi alcătuirea unui nou alfabet pentru aceştia (alfabetul chirilic), traducerea Sfintei Scripturi şi a tuturor slujbelor (în timp-record, punând bazele culturale ale limbii slave), pacea de la nordul Imperiului Bizantin în urma încreştinărilor săvârşite, misiunea din zona Mării Caspice şi descoperirea minunată a moaştelor Sfântului Clement - unul din primii episcopi ai Romei -, aducerea acestora la Roma şi începutul noii misiuni din Apus, unde au întreprins acţiuni de revigorare a credinţei creştine cu mari osteneli şi sacrificii. Deşi a trebuit să treacă peste 1.000 de ani, s-a redescoperit lucrarea misionară a acestor mari sfinţi şi s-a reconsiderat îndemnul lor la împreună-lucrare între păstori şi credincioşi, fiind aleşi noii ocrotitori ai Europei - model de conlucrare misionară şi convieţuire frăţească şi, astfel, simbol al luptei pentru unitatea Trupului lui Hristos: Biserica.