În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Biserica se roagă pentru bolnavi şi îi aduce la Hristos“
În Duminica a VI-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală.
Patriarhul României a arătat că Evanghelia Duminicii a VI-a după Rusalii are trei învăţături deosebite, despre vindecarea oamenilor, despre boală ca rezultat al păcatului şi despre iertarea de păcate, care aduc vindecarea trupului, şi a evidenţiat că Domnul Iisus Hristos a vindecat paralizatul din Capernaum şi pentru că a văzut credinţa puternică a celor care l-au adus la El pentru a-l vindeca. Mântuitorul Iisus Hristos este sensibil la suferinţa omului. El a venit în lume să vindece orice boală şi orice neputinţă din popor. "Hristos Domnul, Vindecătorul sau Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, a dat, prin Sfinţii Apostoli, puterea de a ierta păcatele şi de a vindeca bolile, Bisericii Sale. Prin Taina Sfintei Spovedanii ni se iartă păcatele, prin harul pe care Hristos Domnul îl dăruieşte slujitorilor Bisericii. De asemenea, puterea vindecătoare de boli trupeşti s-a dăruit Sfinţilor Apostoli, şi prin ei Bisericii lui Hristos, şi ea se arată mai ales în Taina Sfântului Maslu", a spus Întâistătătorul Bisericii noastre. "Hristos Domnul este duhovnicul desăvârşit" Evanghelia ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos este şi duhovnic, nu numai doctor. "Hristos Domnul este duhovnicul desăvârşit. El iartă păcatele, dar nu le menţionează pentru că nu vrea să umilească pe cel păcătos. El cunoaşte care au fost păcatele, dar nu le divulgă taina greşelilor celor care vin la El în stare de pocăinţă, de suferinţă şi de speranţă de vindecare. Biserica a rânduit ca să se păstreze secretul spovedaniei pentru a nu umili pe păcătosul care se pocăieşte şi vine să ceară iertare", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În continuare, Preafericirea Sa a subliniat că de mare folos a fost şi credinţa celor din jurul lui care l-au adus pe el la Hristos, deoarece credinţa lor era unită cu iubire milostivă pentru alţii, pentru un alt om, nu pentru ei înşişi. De aceea, credinţa acelora trece pe locul întâi, fiindcă este o credinţă plină de smerenie şi de iubire milostivă faţă de aproapele". Mâinile iubirii lui Hristos Preafericirea Sa a arătat că este nevoie nu numai de rugăciunea noastră proprie, ci şi ca alţii să se roage pentru noi când suntem în suferinţă. "Biserica, învăţând de la aceşti oameni care l-au adus pe cel bolnav la Hristos Domnul, se roagă şi ea pentru cei bolnavi şi îi aduce la Hristos. Din credinţă puternică şi din iubire milostivă s-au născut toate instituţiile de caritate sau de filantropie creştină. Făcând bine semenilor noştri, devenim mâinile iubirii lui Hristos şi simţim adevărul că Biserica este trupul tainic al Lui Hristos prin care el lucrează în lume. În aceşti oameni care îl aduc pe cel paralizat la Iisus Hristos se văd în chip simbolic toţi slujitorii Bisericii, toţi preoţii de caritate din spitale şi tot personalul medical şi toate persoanele care îngrijesc de bolnavi", a arătat Patriarhul României.