Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Biserica „Sfântul Cuvios Alexie” şi-a sărbătorit ocrotitorul
Parohia „Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu”, Protopopiatul Sector 4 Capitală, şi-a sărbătorit ieri, 17 martie 2017, ocrotitorul spiritual. Situat pe Calea Şerban Vodă, sfântul locaş de rugăciune are o istorie de peste două secole. Actuala biserică, ridicată în anul 1799 pe locul unei alte biserici din lemn, este ctitoria jupânului Alexie Arnăutu şi a soţiei sale, Maria.
Sărbătoarea hramului a debutat joi, 16 martie, cu oficierea Vecerniei şi Pavecerniţei Mari. Ieri, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Alexie, după slujba Utreniei, părintele Ioan Vartan Armaşi, protoiereu al Protopopiatului Sector 4 Capitală, împreună cu pr. paroh Florian Burcea şi alţi slujitori au săvârşit Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfinţite. Părintele protopop a evocat în cuvântul de învăţătură personalitatea Sfântului Cuvios Alexie. „Care dintre creştini vreodată nu şi-ar dori să primească acest apelativ de omul lui Dumnezeu? Noi considerăm că suntem credincioşi, că suntem următori ai lui Hristos, dar ne-am dori ca şi după trecerea noastră din această viaţă să fim recunoscuţi de Dumnezeu ca oameni ai Săi. Virtuţile deosebite ale Sfântului Alexie erau rugăciunea, postul şi smerenia. Această sărbătoare este frumos împletită cu postul, cu duminicile de dinainte şi de după ea, pentru că, ne aducem aminte, în prima duminică din post am cinstit sfintele icoane. Lecturând Pastorala pe care Sfântul Sinod a trimis-o să fie citită în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române, am văzut că prima icoană nefăcută de mână omenească, chipul Mântuitorului Iisus Hristos, a fost trimisă spre cinstire în Edesa, tocmai în locul în care timp de 17 ani s-a nevoit Sfântul Cuvios Alexie. Şi primul lucru pe care l-a făcut atunci când a ajuns în cetatea Edesei a fost să caute şi să se închine la acea icoană”, a evidenţiat pr. protoiereu Ioan Vartan Armaşi.
În continuare, pr. paroh Florian Burcea a subliniat că este bine să urmăm calea Bisericii, deoarece numai din interiorul ei putem înţelege învăţăturile Mântuitorului Iisus Hristos. La final a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii sfântului locaş trecuţi la Domnul. Sfântul Cuvios Alexie s-a născut la Roma într-o familie nobilă, în secolul al 4-lea. Ajuns la vârsta maturității, a ales să nu se căsătorească și să își dedice viața și întreaga lucrare lui Dumnezeu. Sfintele moaște se află la Roma. Acest sfânt cuvios este cunoscut ca un ocrotitor al familiei.



.jpg)
