Biserică şi har, internet şi informaţie

Ca tot ceea ce este nou, internetul a trezit şi trezeşte încă numeroase controverse. Unii susţin cu tărie utilitatea internetului în viaţa cotidiană, alţii îl condamnă ca molipsitor, cu efecte negative în ceea ce priveşte comunicarea directă, făţişă între persoane, despre care susţin că este înlocuită cu o comunicare „oarbă“, indirectă între internauţi. Exemple edificatoare vin şi dintr-o parte, şi din cealaltă.

Cuvintele Sfântului Vasile cel Mare care îi îndeamnă pe tineri să ia din toate ceea ce este bun, urmând exemplul albinelor, care extrag polenul chiar şi din spini sau din pălămidă, sunt cât se poate de edificatoare şi pentru această problemă. De aici înţelegem că orice lucru este bun dacă ştii să îl foloseşti. Este adevărat că apariţia şi folosirea internetului fără o anumită responsabilitate şi responsabilizare a libertăţii de acces poate duce la poluare informaţională, la manipulare ideologică etc. Cu toate acestea, internetul este un mare câştig pentru societate atât prin multitudinea, cât şi prin rapiditatea cu care oferă informaţia. El trebuie privit ca un instrument neutru, apartenenţa lui la „plus“ sau la „minus“ pe scara producerii efectelor în societate şi implicit în Biserică depinde aproape în totalitate de scopul în care este el folosit. Valoarea internetului poate să slujească frumosului şi în acelaşi timp grotescului, eticului, dar şi imoralului, binelui, dar şi răului. Pentru că internetul nu este cineva, el nu are o personalitate proprie, ci împrumută înfăţişarea utilizatorului.

Comunicare, comunitate, comuniune

În viaţa Bisericii, internetul poate avea un impact major asupra credincioşilor. Sunt mulţi cei care iau cunoştinţă de anumite aspecte şi informaţii din viaţa eclesială de pe internet. Evenimente de actualitate, documentare, interviuri, cărţi, articole cu caracter religios şi alte informaţii utile pot fi găsite prin intermediul lumii virtuale. „Dacă pot scuti timp şi efort prin folosirea internetului, de ce să nu profit?“, se gândeşte utilizatorul de internet. Şi are, până la un punct, dreptate. Adică până la acel punct până la care internetul îşi dovedeşte utilitatea în Biserică în special şi în societate, în general, şi de unde, mergând mai departe, ar putea ieşi la iveală inutilitatea sau chiar nocivitatea sa. Biserica înseamnă, întâi de toate, comunitate şi comuniune. Iar comuniunea nu este deplină fără o implicare personală reală, directă. Despre această participare personală reală şi directă ne vorbeşte şi Sfânta Scriptură când aminteşte de „punerea mâinilor“ clericilor asupra credincioşilor. Aceasta reprezenta un act vizibil, o interacţionare directă, nu „on line“. Dincolo de modernitate, relaţia cu Dumnezeu, şi mai ales creşterea în virtute se obţin prin multă nevoinţă, rugăciune, dedicare şi implicare completă în viaţa eclesială.

Prezenţa internetului în Biserică este necesară, până la un punct, dar nu şi suficientă. Internetul poate ajuta, dar nu poate mântui. Poate ajuta la mântuirea omului atâta vreme cât folosirea lui este una echilibrată şi în scopul îmbunătăţirii vieţii spirituale, iar autenticitatea acesteia stă în primul rând în trăire şi în implicare directă. Misiunea Bisericii presupune, printre altele, interacţiune umană, căci „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu“, spune Domnul. (Diac. Mircea Tudora)