După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Biserica şi societatea în regiunea Cernăuţi“, la Botoşani
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Botoşani se desfăşoară, începând de ieri, conferinţa „Biserica şi societatea în regiunea Cernăuţi“, organizată în cadrul proiectului transfrontalier „Tradiţie, artă, educaţie - valori europene, valori fără frontiere“, finanţat de Uniunea Europeană prin Proiect Phare. Întrunirea tinerilor din România şi Ucraina a debutat la ora 13:00 cu susţinerea referatelor de către studenţii şi profesorii ucraineni, urmând ca, în partea a doua, să fie discutate referatele prezentate. Astăzi va avea loc simpozionul proiectului prin continuarea discuţiilor din ziua precedentă şi evidenţierea aspectelor comune şi a celor distincte, specifice în iconografia creştină. În partea a doua a simpozionului se va stabili programul şi responsabilităţile fiecăruia dintre membrii echipei pentru următoarea activitate. (C.C.)



.jpg)
