La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Bistriţa a găzduit parade şi căsătorii medievale
▲ Ediţia a doua a „Serbărilor Bistriţei medievale“ a adunat, în centrul istoric al municipiului, nu doar pe locuitorii vechii cetăţi medievale, ci şi oaspeţi din alte oraşe cu istorie comună şi chiar din străinătate ▲ Spectatorii au putut asista la demonstraţii de mânuire a săbiilor şi a scuturilor, oferite de cavalerii ordinului de Mediaş şi cavalerii din Ţara Bârsei, la spectacole artistice susţinute de Vasile Şeicaru, Hara şi trupe de dans medieval, dar şi la o paradă cu cai, caleşti, cavaleri şi domniţe ▲
Cuplurile cuprinse de atmosfera de odinioară au putut să experimenteze căsătoriile medievale de o zi, într-un cort special amenajat lângă scena de pe pietonalul bistriţean. În apropierea cortului, un fierar, provenit dintr-o familie cu veche tradiţie în această meserie, le arăta curioşilor cum se prelucra fierul în epoca medievală. Pietonalul de pe strada Liviu Rebreanu din Bistriţa a fost înţesat de vânzători de colaci secuieşti şi de meşteşugari autohtoni. Vizitatorii au putut cumpăra obiecte din ceramică arsă, pictate manual, broderii, ţesături, obiecte din cupru şi tot felul de antichităţi. Organizatorii „Serbărilor Bistriţei medievale“, Primăria şi Asociaţia culturală „Bistriţa medievală“ au folosit acest prilej pentru a colecta donaţii, în vederea restaurării turnului bisericii evanghelice din centrul municipiului, devastat de un incendiu produs pe 11 iunie. Organizatorii au anunţat că sumele vor fi făcute publice după încheierea festivalului. Turnul bisericii evanghelice, ridicat pe cinci nivele, a fost terminat în anul 1519, devenind, prin cei 75 de metri pe care îi măsoară în înălţime, cea mai înaltă clădire cu turn din Transilvania. În turn funcţiona, la acea vreme, singurul orologiu al Bistriţei. În 1857, turnul a fost distrus în urma unui incendiu, fiind afectate acoperişul, clopotele şi ceasul medieval. La patru ani de la acest eveniment, turnul a fost refăcut şi i s-a montat un nou ceas, care a funcţionat până anul acesta. Pe data de 11 iunie, turnul bisericii a fost din nou cuprins de flăcări, în urma unui incendiu declanşat de un minor în vârstă de 13 ani. Au ars atât ceasul de la 1861, cât şi turlele, recent renovate, şi clopotele. Paguba a fost estimată de autorităţi la circa un milion de euro.