Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Bogăţia nu o vei pierde dacă o împarţi“
În Duminica "Înfricoşătoarei Judecăţi", Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din oraşul doljean Segarcea.
Sute de credincioşi au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiată de IPS Părinte Irineu, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, la Parohia "Sfântul Gheorghe" din oraşul Segarcea, judeţul Dolj. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit pericopa evanghelică, vorbind credincioşilor prezenţi despre importanţa milosteniei pentru mântuirea sufletului: "La sfârşitul vieţii va trebui să răspundem înaintea judecăţii lui Dumnezeu pentru toate faptele noastre, bune sau rele. În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul Hristos ne arată explicit criteriile prin care noi, oamenii, vom fi judecaţi pentru ceea ce am făcut în viaţă. Astfel, "după ce va despărţi oile de capre, Dreptul Judecător va zice celor de-a dreapta: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la facerea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine " (Matei 25, 34-36). Sunt doar câteva din faptele pe care trebuie să le facă un credincios pentru a da răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată. În continuare, Mântuitorul arată că: "întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut" (Matei 25, 40). Aflăm de aici că în sufletul suferind şi întristat se ascunde Hristos Domnul. El se aseamănă cu cel însetat, cu cel flămând, cu cel bolnav, pentru a ne arăta că suntem cu toţii fraţi şi copii ai lui Dumnezeu, Care atât de mult ne iubeşte, încât se coboară în inimile noastre pentru a ne înălţa la ceruri. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă într-una din omiliile sale: "Bogăţia pe care o împarţi, aşa cum spune Domnul, de obicei rămâne; dar, dacă o păstrezi, se înstrăinează; dacă o păzeşti, nu o vei avea; dar nu o vei pierde dacă o împarţi"". Postul - "călătoria duhovnicească spre Înviere" La finalul cuvântării sale, IPS Irineu i-a îndemnat pe credincioşi să-şi îndrepte paşii spre sfintele slujbe, mai ales în perioada Postului Mare, care va începe peste o săptămână: "Iată, postul stă înaintea noastră, ca o călătorie duhovnicească spre Înviere. Să nu uităm niciodată să facem milostenie, pentru ca Dumnezeu să se milostivească spre sufletele noastre. Să lăsăm zilele de duminică şi sărbătorile pentru lucrarea cea sfântă în Biserică, şi nu pentru lucrul câmpului. Aşadar, în duminica aceasta, a Înfricoşătoarei Judecăţi, să ne gândim la cei săraci, la cei bolnavi, la cei necăjiţi şi, nu în ultimul rând, la sufletele noastre". În semn de mulţumire pentru prezenţa şi binecuvântarea împărtăşită, părintele paroh Marian Anghel i-a oferit IPS Părinte Irineu, din partea credincioşilor, o cruce sculptată în lemn.