După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Bogdan Tătaru-Cazaban a conferențiat la Sibiu
Centrul de Cercetare Ecumenică din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a găzduit, în 20 februarie, conferința „«Jurnalul» unui observator ortodox la Conciliul Vatican II: André Scrima despre unitatea Bisericii”, susținută de Bogdan Tătaru-Cazaban de la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române.
În prima parte a evenimentului care a adunat numeroși profesori de teologie, teologi, cercetători, preoți și oameni de cultură din Sibiu, invitatul Centrului de Cercetare Ecumenică, fost ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, a vorbit despre două volume care aduc în lumină teologia și personalitatea covârșitoare a părintelui André Scrima: „André Scrima, Duhul Sfânt și unitatea Bisericii. «Jurnal» de Conciliu” și „André Scrima. Expérience spirituelle et langage théologique. Actes du colloque de Rome, 29-30 octobre 2008”. Bogdan Tătaru-Cazaban a evidențiat comoara de idei cuprinse în notițele părintelui André Scrima publicate la finalul primului volum menționat, adnotări care ne descoperă gândurile marelui teolog ortodox român adunate în anii în care a activat în țări precum India, Liban, Patriarhia Ecumenică, Roma, Paris, Geneva, Houston și București. În Liban, părintele André Scrima a rămas cunoscut până astăzi ca o prezență marcantă în mediul teologic și bisericesc, a subliniat Bogdan Tătaru-Cazaban.
Despre cel de-al doilea volum lansat la Sibiu, Bogdan Tătaru-Cazaban a menționat că este prima lucrare internațională dedicată gândirii și personalității părintelui André Scrima, apărută în toamna anului trecut la Institutul Pontifical Oriental, fiind cel de-al 306-lea volum al colecției „Orientalia Christiana Analecta”.
Unitatea neîntreruptă a Bisericii lui Hristos
În a doua parte a prelegerii, Bogdan Tătaru-Cazaban a vorbit despre prezența și rolul părintelui André Scrima la Conciliul Vatican II în calitate de observator din partea Patriarhiei Ecumenice, fapt pentru care, a subliniat invitatul, teologul român este o memorie ortodoxă a acestui eveniment deosebit de important din viața Bisericii Catolice, fiind unul dintre apropiații de încredere ai Patriarhului Ecumenic Athenagoras I al Constantinopolului.
Un punct deosebit de important din prelegerea lui Bogdan Tătaru-Cazaban a fost cel în care a sintetizat viziunea părintelui André Scrima asupra unității Bisericii lui Hristos. Părintele André Scrima susținea ideea preeminenței ontologice a unității Bisericii lui Hristos, care nu poate fi ruptă, ci este cumva suspendată de schismele creștinilor. Desigur, această unitate neîntreruptă, ontologică a Bisericii lui Hristos a fost adoptată confesional de partea catolică și de partea ortodoxă a creștinismului. Chiar dacă schisma produce separare, unitatea ontologică a Bisericii nu este ruptă, iar diferențierile confesionale nu sunt altceva decât expresii, tipologii diferite, de tradiții diferite, exprimând o pluralitate de sorginte apostolică: au fost 12 Apostoli, deci 12 centre de răspândire a Bisericii în lume.
Bogdan Tătaru-Cazaban a mărturisit cum l-a cunoscut pe părintele André Scrima și cum i-a marcat viața această întâlnire cu o mare personalitate teologică și duhovnicească. Conferința s-a încheiat cu întrebări venite din partea publicului prezent și cu o sesiune de autografe.



.jpg)
