Bolniţa Arhiepiscopiei de Râmnic şi podoaba ei murală

Epoca brâncovenească s-a distins printr-o remarcabilă înflorire artistică în zona Vâlcei, în pragul veacului al XVIII-lea. În special aşezămintele monahale, care s-au bucurat încă din cele mai vechi timpuri de sprijin din partea voievozilor, cunosc un apogeu al culturii şi artei sub patronajul lui Constantin Brâncoveanu. În acest cadru se integrează şi bolniţa Arhiepiscopiei de Râmnic, închinată Adormirii Maicii Domnului.

Claritatea şi accesibilitatea stilistică şi iconografică a picturii brâncoveneşti, ca şi formele arhitectonice ce sintetizează armonios tradiţia constructivă anterioară a Munteniei şi Olteniei, au făcut ca moştenirea artistică brâncovenească să fie firesc receptată în întreg spaţiul vâlcean în perioada imediat următoare şi să îşi pună amprenta sa formatoare şi de inspiraţie deopotrivă asupra comanditarilor, constructorilor şi zugravilor veacului al XVIII-lea. Către jumătatea acelui secol, iniţiativele ctitoriceşti au devenit din ce în ce mai numeroase, dar şi mai modeste, odată cu trecerea crescândă a iniţiativei de ctitorire către păturile populare. Împrumuturile din arta epocii brâncoveneşti s-au manifestat constant la nivelul formal şi tematic, însă monumente de mari dimensiuni, cu programe iconografice complexe, comparabile cu cel de la Hurezi, nu s-au mai construit în veacul fanariot. În prima jumătate a veacului al XVIII-lea şi în special în vremea ocupaţiei austriece (1717-1739) s-a construit un număr relativ mic de monumente, comparabil cu epoca brâncovenească. Abia din a doua jumătate a secolului va avea loc remarcabila explozie constructivă în zona Vâlcei.

Darul episcopului Climent pentru râmniceni

Trăsăturile relativ omogene ale ctitoriilor vâlcene din veacul al XVIII-lea motivează tratarea lor în general categorială, şi nu monografică, în istoriografia de artă. Totuşi în peisajul aparent uniform al ctitoriilor vâlcene de la jumătatea veacului al XVIII-lea se disting şi monumente inovatoare, cu programe iconografice mai complexe. Este şi cazul unei mici biserici ridicate de episcopul Climent al Râmnicului, bolniţa Arhiepiscopiei din Râmnicu-Vâlcea, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", construită în 1745 şi pictată către 1748. Este singurul edificiu rămas din etapa refacerilor complexului episcopal datorate lui Climent, începute după incendiile provocate la retragerea stăpânirii austriece, în 1738.

Preocuparea episcopului râmnicean pentru ridicarea unei bolniţe în incinta nou-reconstruitei Episcopii a Râmnicului îşi are, probabil, sursa de inspiraţie în tradiţia ctitoricească a Olteniei privind dotarea marilor mănăstiri cu bolniţe. În fond însă, întreaga învăţătură a Bisericii, propagată prin Vasile cel Mare, Athanasie Athonitul şi prescrisă şi în Tipiconul Sfântului Sava cel Sfinţit (capitolul 48), aminteşte monahilor de datoria oferirii adăpostului şi îngrijirii necesare bolnavilor, fie ei călugări sau străini.

Un tezaur de iconografie ortodoxă

Restaurată în 1972, când întreg ansamblul picturilor murale a fost curăţat de repictări târzii, pictura bolniţei episcopiei râmnicene nu mai poate fi astăzi pe deplin apreciată stilistic. Cu toate acestea, particularităţile programului său iconografic invită la o analiză mai amănunţită a acestui ansamblu, datorat uneia dintre marile personalităţi ctitoriceşti ale Vâlcei.

Altarul prezintă iconografia fixată în epoca brâncovenească: Maica Domnului ca sălaş al lui Dumnezeu tronează în conca altarului, având deasupra ei figurat pe Domnul Savaot şi Sfântul Duh, iar în braţele sale, pe Pruncul Iisus. O friză de profeţi deasupra scenei are rolul de a rememora împlinirea propovăduirii proorocilor despre Născătoarea de Dumnezeu. Tronul Maicii Domnului este flancat, conform unei tradiţii iconografice răspândite în epoca brâncovenească, de doi arhangheli şi de doi sfinţi melozi, Ioan Damaschinul şi Cosma, în atitudine de prosternare.

Reprezentarea Sfântului Climent

Hemiciclul absidei este în întregime ocupat de procesiunea sfinţilor ierarhi, care înconjoară altarul, continuându-se şi pe dosul iconostasului de zid al bisericii. În glaful uşii proscomidiarului apare, în coerenţa suitei de ierarhi, un sfânt ierarh "Climent", patron omonim al ctitorului, în imediata veninătate a Viziunii lui Petru din Alexandria. Trăsăturile tinere ale figurii reprezentate contrazic prescrierile Erminiei greceşti pentru papa Clement al Romei (24 noiembrie), descris ca vârsnic, şi corespund cu cele ale episcopului Clement din Ancyra (23 ianuarie). De asemenea, prezenţa felonului în locul saccosului ar arăta că este vorba de o reprezentare de episcop, şi nu de un patriarh. Totuşi, judecând după faptul că imaginea ierarhului se află în apropierea scenei viziunii Sfântului Petru din Alexandria, pare a fi vorba mai curând o reprezentare a ierarhului liturgist Clement, papă al Romei, inspirată de sinaxarul din 24 noiembrie, şi nu a episcopului Ancyrei, deşi imaginea sa a servit drept model iconografilor, ca urmare, probabil, a unei confuzii operate în caietele de modele. Este de menţionat aici şi faptul că episcopul Climent, care a retipărit Cazaniile lui Varlaam în acelaşi an în care era realizată pictura bolniţei (1748), a adăugat în volum o cazanie la 24 noiembrie, ziua prăznuirii Sfântului Clement Romanul.

Icoana "Ispitirilor Mântuitorului Hristos"

Pe faţa estică a tâmplei de zid, în altar, este figurat micul ciclu al ispitirilor lui Hristos. Acesta apăruse doar sporadic în pictura din Ţara Românească: la biserica Mănăstirii Căluiu (1595) şi la Hurezi (1694). La Căluiu, o singură scenă - cea a cetăţilor - figurează pe arcul triumfal, inaugurând amplul ciclu al Minunilor care înconjoară, pe un registru, întreg naosul. La Hurezi, scenele Ispitirii de pe bolta arcului triumfal sunt alăturate pericopelor reprezentând ieşirea la propovăduire şi chemarea Apostolilor, citite la începutul anului bisericesc.

În bolniţa râmniceană, prezenţa Ispitirilor în altar, sub forma celor trei episoade, pare a indica pregătirea adecvată pentru mântuire, dar şi pentru propovăduirea Evangheliei (ultima, o reflecţie adresată preoţilor), căci ispitirea lui Hristos a avut loc după Botez, la sfârşitul postirii de 40 de zile şi înainte de a ieşi la propovăduire. Figurarea ei pe dosul iconostasului, al Crucii Răstignirii, pare a evoca un sens teologic mai vast, de felul celui ilustrat pe arcul triumfal la Hurezi, privindu-l pe noul Începător al timpului şi al lumii, Hristos, care şi-a început lucrarea prin respingerea "stăpânitorului lumii acesteia" la Botez şi a desăvârşit-o prin Cruce.

Arcul triumfal: Răstignirea, Coborârea la iad, Înălţarea şi Adormirea Maicii Domnului

În pictura brâncovenească, pereţii naosului erau rezervaţi de obicei reprezentării ciclurilor hristologice. Aici apăreau frecvent serii ample de Vindecări şi Minuni, ca şi scene din ciclul Patimilor, acestea din urmă ocupând arcul vestic, după o tradiţie fixată în spaţiul grecesc, pentru ca ciclul Duminicilor Penticostarului să se găsească pe arcul triumfal.

Dimensiunile modeste ale lăcaşurilor de cult construite în secolul al XVIII-lea au determinat regândirea selecţiei tradiţionale de scene evanghelice şi restrângerea la esenţial a ciclurilor. Acest caz se regăseşte în special acolo unde nu a avut loc decât un singur registru narativ, cum e de pildă la paraclisul Mitropoliei bucureştene (1723), Bolniţa Polovragilor (1732), Biserica "Buna Vestire" din Pietrari (1744), Titireciu (1746) etc. Este şi cazul bolniţei Episcopiei Râmnicului, motiv pentru care timpanele naosului au fost re-zervate Răstignirii (est), Co-bo-rârii la iad (nord), Înălţării (sud) şi Adormirii Maicii Domnului (vest), iar pe pereţi se desfă-şoară, plasate unul în continuarea celuilalt, două cicluri narativ-liturgice: Patimile Domnului şi Duminicile Penticostarului.