Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Bordeiul sub pământ, reşedinţa unui orăşean din Ştefăneşti

Bordeiul sub pământ, reşedinţa unui orăşean din Ştefăneşti

Un articol de: Florentin Florescu - 25 Ian, 2008

▲ Valurile vieţii l-au adus pe Ştefan Marcovici în postura de singur cetăţean european din Ştefăneşti, Botoşani, şi poate şi din România sau chiar din Europa, care trăieşte la doi metri sub pământ, într-un bordei săpat pe singurul avut pe care îl mai are, o palmă de pământ arabil ▲ Locuinţa sa a suscitat însă multe controverse între primăria oraşului Ştefăneşti şi cea a comunei Ripiceni, în cele din urmă ajungându-se la concluzia că el, Ştefan Marcovici, fost sportiv de performanţă şi înalt activist al PCR, nu poate fi decât cetăţean al urbei Ştefăneşti ▲

Un jurnalist român, plecat de timpuriu în America, spunea că românilor trebuie să le faci bine cu de-a sila. Mai nou, europenii gândesc cam la fel. Că pe ţăranii din România nu poţi să-i faci orăşeni decât cu normele impuse de ei. Aşa au ajuns şi ţăranii din Ştefăneşti orăşeni cu acte în regulă şi învârt sapa în ritmurile imnului Uniunii.

Pentru Ştefan Marcovici, integrarea asta nu i-a folosit la nimic. Exact ca motorul omului din Tecuci, din poemul lui Mihai Ursachi. El priveşte şi acum integrarea europeană de la doi metri sub pământ. Orăşean, cum e poreclit în ultima vreme, Ştefan Marcovici continuă să vieţuiască în bordeiul săpat de el sub taluzul Prutului, între două reşedinţe de comună, dintre care nici una nu vrea să-l recunoască de concitadin. Primarul din Ştefăneşti, Ştefănel Rusu, parcă e un nume predestinat, care face legătura între oraşul natal şi „ruşii“ de peste Prut, zice că „reşe-dinţa“ lui Marcovici nu mai ţine de oraşul pe care îl administrează, ci de comuna Ripiceni. În replică, primarul din Ripiceni zice: „Fii, domnule, serios. E locuitorul lor, acolo e înregistrat. Nu avem nici o treabă cu el“. Revenind la Ştefăneşti, primarul Rusu a recunoscut, în cele din urmă, că Marcovici e orăşean din Ştefăneşti, nu ţăran de la Ripiceni.

Între Ştefăneşti şi Ripiceni e cale lungă, zeci de kilometri i-au trebuit lui Ştefan Marcovici să-şi găsească domiciliul. Undeva, la vreo opt kilometri de Ştefăneşti la dus şi cam tot atâţia din Ripiceni la întors, într-un golfuleţ săpat de apele nemiloase ale Prutului, şi-a găsit şi el, în cele din urmă, baştina. Că este el orăşean din Ştefăneşti sau ţăran din Ripiceni puţin îl interesează. Şi cu atât mai puţin cu cât el, la experienţa îndelungată de viaţă pe care o are, îşi mai aduce aminte că Ripiceni a fost cândva oraş şi a devenit sat, pe când Ştefăneşti a fost sat şi a devenit oraş. Lupta dintre sat şi oraş se dă în sufletul lui Ştefan Marcovici mai ceva ca cea din politică pentru numirea ministrului de Justiţie. Chiar el spunea la un moment dat: „Ce mai vrea paţachina aia, de tot insistă atâta?“

Campionul naţional la atletism şi-a găsit liniştea în casa de sub pământ

La cei 61 de ani ai săi, Ştefan Marcovici se consideră un om realizat. N-a locuit dintotdeauna într-un bordei şi nici nu s-a făcut de râsul lumii, aşa cum le place unora din zilele noastre să creadă. A fost sportiv de performanţă şi chiar campion naţional la atletism ca membru al clubului Steaua, a făcut şcoli înalte de partid, devenind activist de nădejde al partidului care l-a consacrat, ba chiar a cochetat şi cu publicistica, scriind o vreme la ziarul „Clopotul“, pe vremea regretatului redactor- şef Cântec. Dacă întrebi de meseria lui de bază, primarul oraşului îţi răspunde imediat: „activist de partid“. Într-adevăr, mult a mai slujit el interesele partidului înainte, de l-au propulsat prin diferite funcţii, dar şi interesele partidelor după, ca să ajungă consilier local. Doar obştea şi vremurile au fost neiertătoare cu el şi l-au lăsat să ajungă unde a ajuns. Nici familia sau familiile, ale căror cap se considera, n-au fost de partea lui. Cu prima soţie a avut un apartament în centrul Ştefăneştilor, pe care, după divorţ, l-a pierdut. Şi cu a doua soţie a avut un apartament în centrul Ştefăneştilor, pe care, după un alt divorţ, a dispărut din proprietatea lui. Ca istoria să nu se mai repete, nu s-a mai însurat. Şi-a adus aminte că are, cu acte în regulă, câţiva ari de pământ pe malul Prutului şi acolo s-a statornicit. Şi-a săpat un bordei de doi pe doi, şi-a adus acolo un felinar fără burlui şi locuieşte fără probleme sau grija zilei de mâine. „Nu cer nimic de la nimeni. Nu primesc nimic. Asta-i toată averea mea“. Poliţiştii de frontieră, în raza cărora se află el cu domiciliul, îl contrazic totuşi: „Nu spune nimic moşul cum îl mai sponsorizăm noi din când în când, chiar şi cu bani. La sărbători i-am adus alimente“, spune unul dintre poliţiştii de frontieră.

Şi un bordei face cu ochiul hoţilor

La intrarea în bordeiul lui, sub o copertină de tablă ruginită şi găurită de trecerea timpului, îţi atrag atenţia două cuiburi de rândunele, încă un simbol al statorniciei sale pe aceste meleaguri. Uşa e ferecată cu un lacăt mare cât plosca, dar pus acolo mai mult ca decoraţiune, fiindcă se desface la prima răsucire cu mâna. Aşa se explică şi faptul că, nu demult, a fost vizitat şi de hoţi.

Bordeiul lui Marcovici, din Ştefăneşti, a primit în ajunul sărbătorilor vizita unor concitadini nu cu uratul, ci cu furatul. „Primiţi cu furatul?“ ar fi întrebat ei, dar fiindcă nu le-a răspuns nimeni, au găsit singuri cale de intrare în locuinţă. Şi, în fond, ce-ar fi putut fura din toată sărăcia lui? Un godin antic, la care se încălzeşte el pe timp de iarnă, un borcan cu vin de cacadâr şi o putinică de gogonele murate. „Să vă servesc şi pe dumneavoastră cu un pahar de vin, cu o gogonică?“ „Nu, mulţumesc!“. Undeva pe fundalul încăperii se poate vedea, în semiobscuritate, un perete capitonat cu reclame la telefoanele mobile şi un calendar ortodox. El ţine toate sărbătorile de peste an, în schimnicie, ca sfinţii la care se reculege.

„Ce adresă ai aici?“ stricăm o întrebare. „Papa Pius nr. 1“, răspunde el cu solicitudine. Dacă plăteşte impozit pe locuinţă, dacă are autorizaţie de construcţie, astea sunt întrebări inutile. Care construcţie, că pentru săpatului unei gropi nu-ţi trebuie autorizaţie. Pentru aceste dileme, nici primăria din Ştefăneşti, nici cea din Ripiceni nu are vreun răspuns. Cu toate acestea, Ştefan Marcovici este şi el cetăţean cu drept de vot şi chiar este hotărât să participe la alegerile din acest an, cu responsabilitatea cetăţeanului care votează pentru un trai mai bun.