În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Brâncovenii, prăznuiţi în ţară şi străinătate
În Biserica Ortodoxă Română au fost prăznuiţi luni, 16 august, Sfinţii Martiri Brâncoveni. În cinstea Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, unul dintre cei mai importanţi ctitori de biserici şi mănăstiri din Ţara Românească, şi a celorlalţi martiri Brâncoveni au avut loc diverse manifestări religioase şi culturale în ţară şi străinătate.
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, au oficiat slujbele religioase cu ocazia hramului Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus. Timp de două zile, racla cu moaşte de la Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost adusă la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, apoi în Făgăraş, la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul", cu ocazia "Zilelor Făgăraşului". La Mănăstirea Brâncoveni din judeţul Olt, mii de credincioşi au participat la sărbătoarea Sfinţilor Brâncoveni, care sunt şi ocrotitorii sfântului lăcaş. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu alţi cinci ierarhi, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoare a fost şi la Parohia "Domniţa Bălaşa" din Capitală, informează TRINITAS TV şi BASILICA. "Este cea de-a patra Biserică construită între anii 1881 şi 1885, dar vedeţi că Biserica nu uită numele primilor ctitori şi, cu toate că alţii s-au ostenit şi au construit această Biserică, totuşi poartă numele ctitorului celui dintâi, a Domniţei Bălaşa, cea de-a şasea fiică a domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Deci noi, în astfel de zile, trebuie cu recunoştinţă să ne aducem aminte şi de înaintaşii noştri care au înţeles să lase ceva după ei, să lase ceva spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria, mângâierea şi mântuirea oamenilor", a spus Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal. În parcul bisericii se remarcă monumentul Domniţei Bălaşa, cea care a dat şi numele parohiei, una dintre cele mai reuşite lucrări ale sculptorului Carol Storck-senior. Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de peste 30 de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Hurezi, veche vatră de sihăstrie românească şi tradiţie creştină ortodoxă, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu. Credincioşii Parohiei "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Giurgiu şi-au prăznuit luni, 16 august, ocrotitorii, informează site-ul www.episcopia giurgiului.ro. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele protos. Mihail Muscariu, stareţul Mănăstirii Comana, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În Protoieria Niculiţel, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfinţii Mucenici Brâncoveni" (foto), din localitatea Nifon, informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. Sărbătoare la paraclisul Centrului Eparhial din Stockholm Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârşit, cu prilejul sărbătoririi Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul Centrului Eparhial din Stockholm. Sfinţii Brâncoveni sunt ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord împreună cu Sfântul Apostol Andrei şi cu Sfinţii Voievozi Români Ştefan cel Mare şi Neagoe Basarab. În cuvântul de învăţătură, PS Macarie a evidenţiat jertfa şi pilda vieţii Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi legăturile pe care le-a avut voievodul martir Constantin Brâncoveanu cu Carol al XII-lea, regele Suediei.