În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Bucuria de a afla cum să fii bineplăcut lui Hristos
Părintele Ştefan Marcu, parohul Bisericii "Naşterea Maicii Domnului"-Giarmata, din Timişoara, reuşeşte să adune la parohie, în fiecare joi seară, foarte mulţi tineri. Sub genericul "Prietenii Sfântului Iosif" au loc săptămânal întâlniri duhovniceşti în care tinerii se regăsesc şi învaţă să fie prieteni între ei, cu Sfântul Iosif şi cu Dumnezeu.
Întâlnirile lor au debutat ca nişte simple discuţii, dar părintele a dorit să vină mereu cu teme noi, cu activităţi pe măsura vârstei şi căutărilor, astfel încât acum nu doar adolescenţii şi studenţii vin cu nerăbdare la biserică, ci şi elevii de vârste mai mici. Pe lângă aceştia, sunt prezenţi şi profesori, doctori şi alţi oameni care vor să cunoască mai mult cuvântul lui Dumnezeu. Spargerea barierelor de vârstă Părintele Marcu ne povesteşte despre activitatea de la parohie: "Am început în urmă cu doi ani, atunci când tinerii din Parohia Giarmata au dorit să se coaguleze în jurul sfintei biserici. Eu mi-am manifestat dorinţa de a trece de barierele care uneori ne despart prin vârstă, pregătire profesională, caracter, temperament, încercând să înţeleagă care sunt problemele lor reale, care se încadrează în aşteptările lor şi în cerinţele pe care societatea le are de la ei. Astfel, s-a concretizat acest grup de tineri pe care noi generic îi numim "Prietenii Sfântului Iosif", având ca ocrotitor pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului. Avem ca perspectivă acomodarea tinerilor cu un program de viaţă duhovnicesc, ancorat în realitatea zilei de astăzi şi a unor aspecte care apar atât sub formă de întrebări şi aşteptări în ceea ce priveşte tinereţea". Nerăbdarea de a fi împreună Deja a devenit tradiţie ca tinerii să se adune la biserică, unii dintre ei uimindu-şi părinţii cu perseverenţa cu care participă la întâlnirile de joi seară şi, nu de puţine ori, întâlnirile s-au prelungit până târziu. "Au fost seri duhovniceşti în care erau discuţii alese de tineri, iar altele alese de mine, însă cu trecerea timpului am încercat să facem un program stabil în care să se regăsească studiul Vechiului şi Noului Testament, dar şi anumite teme cu specific duhovnicesc precum smerenia, dragostea, adică aspecte legate de comportamentul în Biserică şi în societate. Le explicăm celor tineri că Hristos este viu şi lucrător în toate aspectele vieţii şi îi îndrumăm să reuşească să-l identifice pe Hristos în tot ceea ce fac ei. În afară de tineri vin şi oameni de diferite vârste şi pregătiri care reuşesc într-o acţiune deplină să se integreze în spaţiul bisericesc. Cu toţii se simt aici ca acasă, biserica este locul unde ei îşi găsesc prietenii lor, duhovnicul lor, identitatea lor atât din punct de vedere naţional, cât şi creştin", ne-a mai spus părintele Ştefan Marcu. Oaspeţi din Italia În urmă cu un an, la Parohia Giarmata au sosit în vizită tineri din Italia, din localitatea Rovereto, provincia Trento, ceea ce a însemnat un prilej de exprimare a prieteniei şi cultivare a aspectelor duhovniceşti deprinse în serile tradiţionale de joi, de la parohie. "Prietenii Sfântului Iosif" din Parohia Giarmata ştiu să se bucure împreună la marile sărbători şi la zile speciale. Ei se pregătesc împreună de Sfintele Paşti prin post şi rugăciune, dar şi prin participarea la toate activităţile specifice cultului ortodox şi tradiţiei creştineşti. La ziua Sfântului Nicolae iau masa, unde importanţi sunt colăceii cu nucă, specifici perioadei respective, merg la colinde şi împodobesc bradul de Crăciun. Proiecţii de filme religioase "Prietenii Sfântului Iosif" află lucruri interesante şi din proiecţiile cinematografice cu temă duhovnicească de la căminul cultural. "Tinerii noştri doresc să aibă o prietenie frumoasă. Întâlnirile noastre încep de fiecare dată cu o rugăciune, apoi citim Acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, în acest fel îl apropiem nouă pe Sfântul. Aşa devenim de fapt prietenii lui şi ai lui Hristos, împlinind astfel cuvintele psalmistului care spune: "Bine este a locui prietenii împreună"", a mai spus părintele paroh Marcu.