În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Bucuria întâmpinării Mântuitorului întregii lumi
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în fiecare an, în data de 2 februarie, Întâmpinarea Domnului, adică aducerea Mântuitorului Iisus Hristos la templul din Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea Sa. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală, în care a subliniat faptul că această sărbătoare „nu se referă numai la taina Vechiului Testament şi la întâlnirea Dreptului Simeon cu Iisus Mântuitorul lumii, ci ea este pentru noi o lumină a vieţii creştine, şi anume întâmpinarea lui Dumnezeu de către noi”.
Întâistătătorul Bisericii noastre a evidenţiat că în toată viaţa noastră suntem chemaţi, ca şi Dreptul Simeon, să-L primim şi să-L întâmpinăm pe Hristos-Domnul în sufletul nostru şi în viaţa noastră. „Unde întâmpinăm noi pe Dumnezeu în modul cel mai solemn şi mai plăcut Lui? Sfânta Evanghelie ne arată că în templu, în biserică este locul în care întâmpinăm în modul cel mai solemn şi mai sfânt pe Dumnezeu, pe Hristos. Sărbătoarea ne arată legătura dintre templul Vechiului Testament, care era o pregătire pedagogică spre taina Bisericii lui Hristos şi însăşi Biserica lui Hristos, plină de harul Duhului Sfânt şi de iubirea Preasfintei Treimi (...). Deci, întâmpinăm pe Hristos atunci când Îl chemăm în rugăciune, iar El ne întâmpină pe noi în biserică, atunci când Îi sărutăm icoana Lui, icoana Învierii. Îl întâmpinăm pe Hristos atunci când sărutăm icoana Maicii Sale, purtând pe braţele ei pe Pruncul Iisus, aşa cum L-a adus la templu şi L-a pus în braţele Dreptului Simeon. Deci, avem o şansă deosebită să trăim bucuria Dreptului Simeon, atunci când Îl întâmpinăm pe Hristos în biserică. Întâmpinarea aceasta se intensifică, se îmbogăţeşte, se luminează, când ascultăm cuvântul Evangheliei, pentru că Dumnezeu-Cuvântul este prezent în cuvintele Evangheliei”, a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul României a subliniat că în forma plenară sau deplină Îl întâmpinăm pe Hristos prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, cu Sfânta Euharistie. „Aşa cum Dreptul Simeon L-a primit în braţe pe Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, aşa Îl primim şi noi în sufletul şi în trupul nostru pe Hristos, când ne împărtăşim cu El din Sfântul Potir. Şi tot întâmpinarea lui Hristos şi întâlnire şi comuniune cu El se săvârşeşte atunci când împlinim poruncile Sale. Deci, aceasta este o altă formă de a-L întâmpina pe Hristos. Prima este prin închinare, prin rugăciune, apoi prin ascultarea Sfintei Evanghelii şi în mod deplin prin împărtăşirea cu Hristos”, a reliefat Părintele Patriarh Daniel.
Preafericirea Sa a precizat că sărbătoarea Întâmpinării Domnului ne arată că aşteptarea întru credinţă a lui Mesia, secole de-a rândul, de către drepţii Vechiului Testament nu a rămas nerăsplătită. „Dreptul Simeon mărturiseşte mai întâi că Pruncul Iisus este Mântuitorul lumii. El a văzut cu ochii săi trupeşti pe Cel pe care prorocii Vechiului Testament prin credinţă L-au văzut mai înainte, duhovniceşte, doar cu ochii sufletului. Acum însă, Dreptul Simeon vede cu ochii lui trupeşti pe Dumnezeu Cel nevăzut, pentru că Dumnezeu S-a întrupat, S-a făcut Om. El ţine în braţe pe Dumnezeu Atotţiitorul Universului, pe făcătorul cerului şi al pământului. De aceea, în cântările slujbei de astăzi, Dreptul Simeon este numit primitorul de Dumnezeu. Din cuvintele Dreptului Simeon se înţelege că Iisus nu este Mântuitor doar pentru poporul lui Israel, ci El este şi lumină care Se descoperă, Se arată neamurilor şi le luminează, adică este Mântuitorul întregii lumi. Iisus este în acelaşi timp lumină pentru neamuri şi slavă a poporului Israel”, a evidenţiat Preafericirea Sa. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai subliniat că Dreptul Simeon şi Prorociţa Ana reprezintă toată aşteptarea sfântă, plină de nădejde, dar şi plină de rugăciune, de post şi de smerenie în faţa lui Dumnezeu.