În cea de-a XVII-a duminică de după Rusalii, credincioşii din Mitropolia Olteniei şi-au plecat genunchii în sfintele lăcaşuri de închinare, aducând prinos de rugăciune înaintea Milostivului Dumnezeu. Cu acest prilej au fost oficiate Sfinte Liturghii arhiereşti la Mănăstirea Crasna, în judeţul Gorj, în parohia vâlceană Călina, la altarul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Turnu Severin şi în Biserica „Sfânta Parascheva“ din localitatea Mărunţei, judeţul Olt.
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit Sfânta Liturghie în mijlocul obştii de călugări, vieţuitori la Mănăstirea Crasna, în judeţul Dolj. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Mitropolitul Olteniei a înălţat rugăciuni pentru tot sufletul creştinesc din Oltenia, mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile cele revărsate asupra lor.
„Hristos ne arată că toţi oamenii sunt din seminţia lui Avraam“
La finalul slujbei, IPS Irineu a pus în sufletele credincioşilor prezenţi cuvânt de învăţătură, comentând pilda femeii cananeence, subiectul pericopei evanghelice din cea de a XVII-a duminică de după Rusalii (Matei 15, 21-28). „Mântuitorul Hristos S-a întrupat şi a venit în lume pentru toţi oamenii, nu numai pentru cei din neamul lui Israel. Este adevărat că El a făcut minuni în Ierusalim şi peste tot în Ţara Sfântă, dar de data aceasta depăşeşte prin misiunea Sa hotarele israelitene şi vine în alte părţi la care, spune tot El, că «n-a fost trimis». Aceste cuvinte ne arată că Mântuitorul Hristos nu este numai om, ci este şi Dumnezeu adevărat. Este Acela care a fost trimis de Tatăl cel Ceresc în lume, căci «atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul Născut Fiul Său L-a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară», L-a dat la moarte, spune Sfântul Ioan Evanghelistul. Deci El a fost trimis în lume nu ca şi cum ar fi fost mai prejos decât Tatăl cel Ceresc, căci şi El, ca Fiu al lui Dumnezeu, iubeşte lumea, aşa cum Tatăl o iubeşte, ci ca să ne arate că a venit pentru noi oamenii, cum ne spune Sfântul Evanghelist că «a fost trimis». El a venit aici pe pământ ca să împlinească voia Tatălui, ca şi noi să învăţăm din această trimitere că trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu şi să împlinim voia Lui. Aceasta ne arată şi faptul că noi avem o voinţă liberă şi când vrem ceva, aceasta vine în mod personal, ca o deliberare a sufletului nostru. Prin urmare, întreaga noastră lucrare trebuie îndreptată spre săvârşirea de fapte bune şi spre Împărăţia cerurilor“, a spus IPS Părinte Mitropolit. În continuare, IPS Irineu a subliniat rugăciunea stăruitoare prin care femeia cananeancă a dobândit împlinirea cererii sale înaintea Mântuitorului Hristos. Prin exemplul ei, Mântuitorul arată că a venit în lume ca toţi oamenii să se mântuiască şi să dobândească Împărăţia cea veşnică.
Liturghie arhierească în parohia vâlceană Călina
Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie la altarul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“, din Parohia Călina, Protoieria Drăgăşani, judeţul Vâlcea, şi a sfinţit noua casă parohială construită în incinta sfântului lăcaş. Pe parcursul Sfintei Liturghii, credincioşii prezenţi la eveniment au avut bucuria duhovnicească de a se închina la racla cu moaştele Sfinţilor Martiri Epictet şi Astion şi ale Sfinţilor Martiri de la Niculiţel, Zotic, Altal, Camasis şi Filip, existente în patrimoniul bisericii parohiale.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, PS Emilian a arătat sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică citită, în care Sfântul Evanghelist Matei redă dialogul extraordinar dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi femeia cananeancă, în urma căruia Domnul i-a vindecat acestei mame îndurerate fiica demonizată. „La rugămintea insistentă şi datorită credinţei ei, Domnul Hristos o vindecă pe fiica sa, care era chinuită de un demon. Prin această minune vedem că Mântuitorul vindecă şi ajută nu numai pe fiii poporului lui Israel, ci şi pe cei de alt neam şi de altă credinţă, dorind prin aceasta să arate că a venit să caute pe cel pierdut şi să mântuiască toată lumea“, a conchis PS Emilian.
La final, arhiereul râmnicean a apreciat slujirea bisericească a părinţilor Viorel Tudor şi Ion Cosac, felicitându-i pentru toate împlinirile slujirii preoţeşti.
După Sfânta Liturghie a avut loc o procesiune în jurul bisericii cu racla cu moaştele Sfinţilor Martiri Epictet şi Astion şi ale Sfinţilor Martiri de la Niculiţel, apoi Preasfinţitul Episcop, împreună cu soborul de slujitori, a sfinţit noua casă parohială construită în curtea sfântului lăcaş.
Credincioşii severineni, în rugăciune la Biserica „Sfântul Dumitru“
Credincioşii severineni s-au adunat în număr mare la Biserica „Sfântul Dumitru“ din municipiu spre a se ruga împreună cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În cuvântul de învăţătură, arhiereul mehedinţean a vorbit celor prezenţi despre necesitatea dezvoltării unei credinţe asemănătoare celei a femeii cananeence, cultivate în sânul familiei creştine, ca structură de bază a unei societăţi morale. „Orice necaz avem, asemenea femeii cananeence, să îngenunchem şi să strigăm şi noi către Iisus: «Miluieşte-ne, Fiul lui David!» Să insistăm în rugăciune şi să fim încredinţaţi că ceea ce cerem de la Iisus, El ne va da cu siguranţă! Mai mult decât atât, familia să fie unită! Se constată astăzi multă suferinţă în familii, când uneori mama trebuie să ducă toate treburile şi problemele casei, iar soţul trebuie să se îngrijească numai de serviciu, neştiind de greutăţile casei. Sunt însă responsabilităţi care le revin exclusiv soţilor. O primă responsabilitate este aceea de a fi împreună cu membrii familiei pe drumul Bisericii, de a participa în comuniune la rugăciune în casa lui Dumnezeu, pentru a da un exemplu copiilor, pentru ca atunci când încercarea vine, Dumnezeu să Se milostivească şi rugăciunea să fie ascultată“, a spus PS Nicodim.
Liturghie cu arhiereu la altarul Bisericii „Sfânta Parascheva“ din Mărunţeii Oltului
Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ a Parohiei Mărunţei.
În cuvântul său de învăţătură, PS Sebastian a tâlcuit pericopa evanghelică menţionând că trei lucruri ar trebui să râvnim şi noi de la această femeie cananeancă păgână prezentată în Evanghelie: credinţa, stăruinţa şi înţelepciunea ei, cu care până la urmă L-a cucerit şi pe Domnul. Iar dintre cele trei trebuie să luăm aminte la stăruinţa ei: „Ce face femeia de astăzi? Ea insistă. Nici gând să se simtă jignită! Ea nu ştie ce este acela orgoliu, căci iubirea jertfelnică alungă orgoliul. Ea o ţine una şi bună: «Doamne, Te rog să mă ajuţi! Ştiu că poţi, pentru că eşti Mesia, Te rog să mă ajuţi!» Şi insistenţa, şi stăruinţa ei L-au determinat pe Hristos să-i împlinească rugăciunea în faţa tuturor, chiar dacă nu era din neamul ales al lui Israel“. (Pr. Lucian Ducă, arhid. Ioan Liviu Găman, diac. Ioniţă Apostolache, Cătălin Cernătescu)