În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Bucurii duhovniceşti pentru bănăţeni
Ierarhii din Banat au slujit duminică şi au adus cuvinte de folos credincioşilor care s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie. La Timişoara a continuat cinstirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Catedralei mitropolitane.
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, la invitaţia preotului paroh Romică-Dorin Confideratu şi a Consiliului parohial, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Igneşti, Protopopiatul Sebiş. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat şi sfinţit lucrările de reparaţii exterioare efectuate la biserica parohială cu hramul "Înălţarea Domnului" şi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. IPS Timotei a fost întâmpinat de Ioja Beni, protopop al Sebişului, şi de numeroşi credincioşi, iar copiii îmbrăcaţi în frumoasele costume populare i-au oferit Înalt Preasfinţitului flori. În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, IPS Timotei a tâlcuit pericopa evanghelică din Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci: "Lepădarea de sine şi luarea crucii este şi armonizarea voii libere a fiinţei umane cu voia dumnezeiască, spre săvârşirea binelui, care să fie mărturisită prin pecetea crucii. Astfel încercările vieţii însele însemnează o jertfă ce se înalţă spre Dumnezeu, aşa cum îndeamnă chiar hramul acestei biserici, Înălţarea Domnului, iar alăturarea creştinului tuturor celor în suferinţă aduce ca răsplată trăirea în veşnicia Împărăţiei cerurilor", a arătat Înalt Preasfinţia Sa. În cadrul Sfintei Liturghii preotul paroh, care a revigorat viaţa duhovnicească a parohiei, a fost hirotesit întru iconom. În încheiere, acesta a adus mulţumiri IPS Arhiepiscop Timotei pentru grija părintească pe care o poartă faţă de credincioşii săi, soborului de preoţi pentru împreună-slujire şi bunilor credincioşi care l-au sprijinit nemijlocit pe toată perioada celor aproape 10 ani de activitate pastoral-misionară în această parohie. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Facultăţii de Teologie din Arad, condus de prof. dr. Mircea Buta. La anul 1755 satul nu avea biserică şi era filie la Parohia Buhani. După acest an a fost construită o biserică de lemn, de la care în colecţia de obiecte vechi bisericeşti de la Mănăstirea Arad - Gai se păstrează două icoane de lemn datate ca fiind din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În anul 1823 este sfinţită o nouă biserică de lemn cu hramul "Înălţarea Domnului", edificată pe locul numit Câmpul Bisericii. În 1904 a fost ridicată o altă biserică de lemn ce purta hramul celei vechi. În anul 1986 această biserică a fost demolată, în locul ei fiind construită din cărămidă, în anii 1988-1992, actuala biserică cu hramul "Înălţarea Domnului", prin strădania obştei credincioşilor. Biserica, în formă de navă, este acoperită cu ţiglă, iar pictura este realizată în tehnica fresco. Un nou lăcaş de cult sfinţit în Episcopia Caransebeşului În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a târnosit biserica Schitului Petroşniţa cu hramurile "Înălţarea Sfintei Cruci" şi "Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei". Apoi a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi din satele de pe Valea Timişului. În cadrul acesteia, părintele duhovnic Onufrie Ocu a fost hirotesit protosinghel, iar ctitorii şi binefăcătorii aşezământului monahal au primit din partea ierarhului acte de cinstire. În cuvântul său de învăţătură, chiriarhul a subliniat importanţa rugăciunii comune a tuturor credincioşilor la sfinţirea bisericii: "De azi înainte aveţi aici la Petroşniţa, la acest schit, o biserică târnosită, o biserică sfinţită la care puteţi veni în fiecare duminică şi sărbătoare, şi mai ales la hram, pentru a vă închina şi pentru a dobândi sănătate sufletească şi trupească, iertare de păcate, tămăduire de boli, binecuvântare şi mântuire. Toţi cei care aţi ţinut să fiţi astăzi aici prezenţi sunteţi ctitori, binefăcători şi închinători ai acestei sfinte mănăstiri şi de multe ori astăzi v-am pomenit la Sfânta Liturghie în ecteniile şi rugăciunile pe care le-am înălţat. Aţi auzit rugându-ne pentru ctitorii, închinătorii, lucrătorii şi binefăcătorii acestei biserici care astăzi s-a târnosit. Cu toţii sunteţi fie ctitori, fie închinători, lucrători, fie binefăcători ai acestei sfinte mănăstiri, ai acestei biserici. Suntem bucuroşi, suntem împliniţi duhovniceşte pentru că în această sfântă duminică Dumnezeu a rânduit ca să fim împreună aici la rugăciune, cântare şi Sfântă Liturghie şi iată să binecuvântăm un nou chivot care se adaugă pe altarul eparhiei istorice a Caransebeşului". După cum ne-a spus arhimandritul Constantin Timiş, exarhul mănăstirilor Episcopiei Caransebeşului, această mănăstire nouă "prin rânduiala călugărească păstrează aprinsă candela rugăciunii şi a rânduielilor de viaţă monahală. Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a fost prezent astăzi la această frumoasă sărbătoare pentru obştea monahală de aici de la Schitul Petroşniţa şi pentru credincioşii care cu multă dragoste au venit aici şi socotesc această mănăstire o oază de linişte şi de înălţare duhovnicească către Dumnezeu". Schitul "Înălţarea Sfintei Cruci" îşi are începutul în urmă cu şapte ani, când Înalt Preasfinţitul Mitropolit dr. Laurenţiu Streza, pe atunci Episcop al Caransebeşului, a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie, chiar în ziua hramului, la 14 septembrie 2005. Evenimente bogate în cinstea Ocrotitorului Banatului Manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş au continuat duminică, 16 septembrie, la Catedrala mitropolitană din Timişoara cu un bogat program cultural-religios. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor numeros de preoţi şi diaconi, format din consilieri de la Centrul eparhial, slujitori ai Catedralei mitropolitane, precum şi clerici de la mai multe parohii din cuprinsul eparhiei. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Ionel Popescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei. În finalul slujbei, în cuvântul adresat celor prezenţi, ierarhul a subliniat învăţăturile desprinse din pericopa evanghelică a Duminicii după Înălţarea Sfintei Cruci, de la Marcu 8, 34-38; 9, 1, care ne îndeamnă pe toţi să urmăm Mântuitorului Hristos, aşa cum şi Sfântul Ierarh Iosif a urmat şi slujit cu blândeţe şi smerenie lui Dumnezeu. În încheiere, Preasfinţia Sa a transmis tuturor credincioşilor şi reprezentanţilor oficialităţilor locale prezente binecuvântarea şi aprecierile Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, pentru sprijinul acordat în cadrul manifestărilor religioase organizate cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram al Catedralei mitropolitane din Timişoara. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul coral "Theophoros" al Arhiepiscopiei Timişoarei şi corul Facultăţii de Teologie din Timişoara. Evenimentele închinate Ocrotitorului Banatului s-au încheiat la Catedrala mitropolitană cu slujba Vecerniei, urmată de Acatistul Sfântului Ierarh Iosif şi un concert de imne şi cântări religioase, susţinut de corul Catedralei mitropolitane, condus de pr. Dan Dragomir. În încheierea serii, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Iosif a fost reaşezată în locul obişnuit din catedrală, în dreapta pronaosului, loc unde credincioşii pot înălţa zilnic cereri şi rugăciuni iubitorului de Dumnezeu, Iosif cel Nou de la Partoş.