În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Bucurii duhovniceşti pentru credincioşii Parohiei Bolvaşniţa
În după-amiaza zilei de 10 aprilie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în Parohia Bolvaşniţa din Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej, a sfinţit o Troiţă şi a binecuvântat lucrările de înnoire efectuate la Sfântul Prestol din biserica parohială cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie".
La acest fericit eveniment au participat autorităţi locale, copii şi tineri, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul a precizat: "Înainte de a pecetlui Jertfelnicul, s-au citit mai multe rugăciuni şi s-a spălat Sfânta Masă cu apă binecuvântată, s-a stropit cu mireasmă de trandafir, s-a uns cu Sfântul şi Marele Mir şi mai apoi s-au pus, în cele patru colţuri ale Sfintei Mese, Sfinţii Evanghelişti. A fost pecetluit Jertfelnicul bisericii dumneavoastră, în faţa căruia părintele Lazăr şi înaintaşii sfinţiei sale au înaintat rugăciuni pentru ei şi pentru poporul ce stă înainte. Aşadar, am împărţit lumină din lumina binecuvântată de Mântuitorul Iisus Histos, am pus lumânări în faţa sfintelor icoane, la Sfânta Masă şi la proscomidiar, apoi cu umilinţă ne-am plecat genunchii ca să-i mulţumim Domnului pentru această zi minunată, pentru această slujbă de sfinţire şi mai ales pentru că ne-a ajutat ca să fim martorii unui eveniment destul de rar în viaţa unei biserici, şi anume târnosirea acesteia. De obicei, târnosirea unei biserici se face o singură dată, însă resfinţirea şi binecuvântarea unei biserici se face de câte ori este nevoie. În această seară aţi lăsat totul şi aţi venit la biserică, pentru a fi şi pentru a ne ruga împreună". Biserica din Bolvaşniţa are hramul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" şi a fost ridicată prin osteneala şi jertfa credincioşilor în anul 1832. A fost sfinţită în anul 1955 de către mitropolitul de atunci al Banatului Vasile Lăzărescu. Parohia Bolvaşniţa este păstorită de mai bine de treizeci de ani de vrednicul părinte Lazăr Suciu. (Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea)