Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Bucurii duhovnicești pentru românii transilvăneni
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a început la Sibiu cu slujba Privegherii din ajun, la care au participat sute de credincioși și pelerini din Arhiepiscopia Sibiului și din alte părți ale Transilvaniei. Pentru a șasea oară de la canonizarea Sfântului Andrei Șaguna, Catedrala Mitropolitană din Sibiu și-a sărbătorit hramul, iar credincioșii au venit la sărbătoare înveșmântați în costumele populare specifice zonei.
Slujba Vecerniei și a Litiei au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Policarp, Episcop-vicar de Vidin, Bulgaria, și Preasfințitul Ilarion Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. La slujbă a fost prezent și Înaltpreasfințitul Domețian, Mitropolitul Vidinului.
După Litie, preoții și credincioșii au participat la tradiționala procesiune prin centrul vechi al orașului, purtând moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și icoane ale sfântului ierarh. La ieșirea din Catedrala Mitropolitană, fanfara Garnizoanei militare din Sibiu a intonat Imnul național, iar o gardă de onoare a însoțit preoții și credincioșii, purtând făclii.
La finalul procesiunii, IPS Mitropolit Laurențiu a citit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și le-a mulțumit tuturor preoților și credincioșilor din Arhiepiscopia Sibiului care au fost prezenți la acest moment de înălțare duhovnicească.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de arhierei, din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Domețian, Mitropolitul Vidinului, Bulgaria, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Policarp, Episcop-vicar al Mitropoliei Vidinului, și Preasfințitul Ilarion Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
IPS Mitropolit Irineu a rostit un cuvânt de învățătură despre activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și despre chemarea adresată credincioșilor de a le urma modelul în viața duhovnicească.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu a mulțumit ierarhilor, preoților, oaspeților și credincioșilor prezenți la sărbătoarea hramului Catedralei Mitropolitane. Ierarhul a oferit celor doi ierarhi din Bulgaria, precum și IPS Mitropolit Irineu distincția „Crucea șaguniană”. Aceeași distincție a fost oferită decanului Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, președintelui filialei clujene a Academiei Române, acad. Emil Burzo, rectorului Universității „1 decembrie 1918” din Alba Iulia, prof. univ. dr. Valer Daniel Breaz, directorului Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, prof. univ. dr. Sabin Luca, managerului Spitalului Județean Sibiu, dr. Vasile Spinean, directorului Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, prof. Rodica Țălnariu, și directorului Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, prof. Dorel Agache.
Distincția „Ordinul Sfântului Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” a fost oferită coordonatorului pe județul Brașov al Departamentului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Costin Butnar, celor două colegii menționate, coordonatorului Organizației Tinerilor din Sibiu, prof. Carmen Jinariu, precum și președintei organizației, Teodora Șpan.
Președintele filialei clujene a Academiei Române, acad. Emil Burzo, i-a oferit IPS Mitropolit Laurențiu Medalia „Meritul academic”.
Sărbătoarea Sfântului Andrei la Cluj-Napoca
Pentru preoții și credincioșii clujeni, praznicul Sfântului Apostol Andrei are o însemnătate deosebită și pentru că în această zi, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepisopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, își sărbătorește ocrotitorul spiritual. Sute de clujeni au participat în această zi la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană de IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de preoți și diaconi de la Centrul eparhial, părinți profesori de la cele două școli teologice ortodoxe din Cluj-Napoca.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre vocația misionară a Bisericii, arătând că atât slujitorii Bisericii, cât și mirenii sunt chemați să fie misionari. „Ei trebuie să spună și fraților lor că L-au găsit pe Mesia, ca toți împreună, mergând pe această cale, să coborâm raiul lui Dumnezeu și aici, în lumea aceasta păcătoasă”.
La finalul Sfintei Liturghii, vicarul-eparhial pr. Iustin Tira, în numele preoților și credincioșilor Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, l-a felicitat pe IPS Mitropolit Andrei, adresându-i urări de sănătate și mulți ani. De asemenea, în semn de apreciere, pr. Iustin Tira i-a oferit în dar ierarhului o icoană a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. La final, IPS Mitropolit Andrei a primit flori și felicitări de la credincioși.