În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Buna Vestire în Transilvania
Praznicul Bunei Vestiri a adunat în lăcaşele de cult mulţimi de credinioşi dornici să o cinstească pe Maica Domnului. În această zi şi-au sărbătorit hramul Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, precum şi numeroase biserici şi mănăstiri din Transilvania.
Praznicul Bunei Vestiri a adunat mulţime de credincioşi la Mănăstirea „Sfânta Treime“ din Orlat, judeţul Sibiu, unde Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Aşezământul monahal a fost înfiinţat în anii de după Revoluţia din 1989 şi a devenit un centru spiritual pentru satele din Mărginimea Sibiului. La fiecare slujbă religioasă din duminici şi sărbători, credincioşii din Orlat şi din alte localităţi apropiate de mănăstire, cum ar fi Sibiel sau Fântânele, participă în număr mare, astfel încât de cele mai multe ori locaşul de cult al aşezământului monahal este neîncăpător. La mănăstire vieţuiesc cinci maici, păstorite de stareţa Dionisia Grigore şi preotul duhovnic Sofian Portărelu.
La Sfânta Liturghie de la praznicul Bunei Vestiri, IPS Mitropolit Laurenţiu a fost înconjurat de un sobor de preoţi din care au făcut parte stareţul Mănăstirii „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Ilarion Urs, protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, preoţi din Sibiu şi din Mărginimea Sibiului. Răspunsurile liturgice au fost date de maicile de la mănăstire, iar mulţi dintre credincioşii prezenţi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Născătoarea de Dumnezeu
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre sărbătoarea Bunei Vestiri şi despre mijlocirea Maicii Domnului în viaţa duhovnicească a credincioşilor. Părintele Mitropolit a subliniat faptul că răspunsul Fecioarei Maria la vestea cea bună primită de la îngerul Gavriil îndeamnă pe femeile creştine din întreaga lume să accepte darul vieţii şi să nu oprească prin avort sau metode contraceptive naşterea de prunci în familii.
„La o vârstă cuvenită, rânduită de Dumnezeu, Maica Domnului a primit vestea cea bună de la îngerul Gavriil. Cuvintele rostite de înger şi răspunsul dat de Sfânta Fecioară stau la baza cinstirii pe care i-o acordăm ca Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, mai cinstită decât heruvimii şi serafimii. Imul «Ceea ce eşti mai cinstită», pe care îl cântăm noi la sfintele slujbe este inspirat de aceste cuvinte. Acelaşi mesaj de bucurie îl transmite Mântuitorul Iisus Hristos fiecărei femei care primeşte în pântecele ei darul vieţii. În momentul în care Dumnezeu creează sufletul pruncului şi îl transmite mamei, ea este întâmpinată cu aceleaşi cuvinte ale Sfântului Arhangheli Gavriil: «Bucură-te!». Pentru credincioşii adevăraţi şi statornici, naşterea de prunci este o mare bucurie“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Părintele Sofian Portărelu i-a mulţumit ierarhului pentru vizită şi binecuvântarea adusă obştii monahale şi credincioşilor prezenţi, precum şi pentru cuvântul de învăţătură. Părintele duhovnic i-a oferit ierarhului ca semn de apreciere şi mulţumire o bederniţă.
Hram la Cluj-Napoca
Sărbătoarea hramului Mitropoliei Clujului, Maramuerşului şi Sălajului, de la praznicul Bunei Vestiri, a început cu o zi înainte, când credincioşii s-au putut închina la moaştele Sfântului Nectarie aduse din Grecia. Pe 25 martie, în ziua de prăznuire a Bunei Vestiri, Sfânta Liturghie a fost oficiată la Catedrala Mitropolitană de un impresionat sobor din care au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, protopopi, consilieri, slujitori ai Catedralei şi diaconi. La slujbă au luat parte numeroase oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai altor culte religioase şi sute de clujeni. Între cei care au asistat s-a numărat şi Episcopul Greco-catolic de Cluj-Gherla, Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu. Pe toată durata Sfintei Liturghii, la racla cu moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul, aşezată la Muzeul Mitropoliei, s-au închinat numeroşi clujeni. Moaştele au fost dăruite Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului de către Înaltpreasfinţitul Efrem, Mitropolitul Eghinei. Acestea au fost puse spre închinare în muzeul de la subsolul Catedralei, iar după încheierea hramului Mitropoliei, au fost duse la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei.
După citirea pericopei evanghelice, IPS Arhiepiscop Timotei a rostit un cuvânt de învăţătură despre Maica Domnului şi însemnătatea Bunei Vestiri: „Maica Domnului este prima - aşa cum ne lasă să înţelegem Sfinţii Bisericii, cum rezultă din tâlcuirea adevărată a Sfintei Scripturi -, care ia cunoştinţă iarăşi, o Bună Vestire, despre Învierea Mântuitorului. Iată cele două sărbători care marchează anumite limite în viaţa noastră spirituală, tocmai pentru a ne face mai buni şi a căuta înţelesul praznicului“.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei le-a mulţumit ierarhilor care au participat la hramul Mitropoliei, precum şi tuturor oficialităţilor şi celor prezenţi. Ierarhul a explicat importanţa acestei zile pentru eparhia clujeană. De asemenea, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei i-a acordat maestrului Dumitru Fărcaş, distincţia „Crucea Transilvană“, în semn de recunoştinţă pentru promovarea tradiţiilor şi spiritualităţii româneşti. La sărbătoarea Bunei Vestiri au fost întronizaţi cei doi mitropoliţi ai Clujului, vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania şi actualul întâistătător, IPS Mitropolit Andrei. Tot la 25 martie, în anul 2006, Arhiepiscopia Clujului a fost ridicată la rangul de Mitropolie.
PS Sofronie la Mănăstirea „Buna Vestire“
La Mănăstirea „Buna Vestire“ din Oradea, aşezământul monahal din urbea de pe malurile Crişului Repede, bucuria sărbătoririi hramului a fost încununată de prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în biserica mare a mănăstirii cu hramul „Buna Vestire“, în prezenţa a sute de credincioşi din Oradea şi din alte colţuri ale Eparhiei Oradiei.
După citirea pericopei evanghelice a sărbătorii, pornind de la cuvintele Arhanghelului Gavriil adresate Preacuratei Fecioare Maria, „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!“ (Luca 1, 28) PS Sofronie a rostit o predică în care a subliniat semnificaţiile praznicului Bunei Vestiri pentru istoria mântuirii neamului omenesc.
„Maica Domnului, aşadar, este cinstită în Biserica Ortodoxă ca Născătoare de Dumnezeu, aşa cum ar trebui să o cinstească toţi cei care se numesc creştini, care poartă numele Domnului nostru Iisus Hristos şi care cred că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat, la plinirea vremii, iar pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Mântuitorul nostru, cea care L-a născut şi L-a dăruit lumii este Născătoare de Dumnezeu“, a spus ierarhul.
„Maica Domnului, Rugul cel Aprins, Născătoarea de Dumnezeu este cea care a acceptat ca să fie Maica Domnului. Din clipa acceptării sale, ea devine nu doar Maica Mântuitorului, ci, pentru că El este Mirele Bisericii, ea devine maica noastră a tuturor. De aceea, noi, creştinii ortodocşi, o iubim şi o cinstim, închinându-i, în cursul anului, mai multe sărbători, între care şi cea de astăzi, a Bunei Vestiri“, a spus PS Sofronie.
În cadrul slujbei, PS Sofronie a hirotonit pe diaconul Bogdan Ionuţ Feher întru preot pe seama Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Voivozi de Şimian, Protopopiatul Marghita, iar pe tânărul teolog Costel Ilie Lazarovici întru diacon pe seama Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Poiana Cornet, Protopopiatul Oradea. Noul preot hirotonit a primit şi hirotesia de duhovnic.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Sofronie a felicitat pe stareţa Pavelida Bădilă şi obştea Mănăstirii „Buna Vestire“ pentru frumoasa lucrare duhovnicească şi gospodărească pe care o desfăşoară, pentru misiunea sfântă pe care o realizează pentru Biserica lui Hristos de pe meleagurile bihorene, în strânsă legătură şi colaborare cu Mănăstirea „Sfânta Cruce“ din Oradea, şi i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi. Apoi, soborul slujitor, în frunte cu ierarhul, obştea mănăstirii şi pelerinii prezenţi, au înconjurat de trei ori, în procesiune, biserica mare a mănăstirii. După încheierea Sfintei Liturghii, obştea mănăstirii a oferit o agapă frăţească pentru toţi pelerinii.
Sărbătoare la Mediaş
Hramul Bisericii „Buna Vestire“ din Mediaş, judeţul Sibiu, a fost şi în acest an o sărbătoare deosebită pentru cartierul Gura Câmpului. În ajunul praznicului s-a săvârşit Vecernia Mare cu Priveghere, Pavecerniţa Mare şi s-a înconjurat biserica, tinerii elevi din parohie purtând în procesiune icoana hramului. În ziua sărbătorii s-a continuat rânduiala Utreniei cu Acatistul Bunei Vestiri, Sfânta Liturghie cu miruirea credincioşilor şi la Vecernia praznicului, preoţii Cercului Misionar cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“ au săvârşit Taina Sfântului Maslu. La aceste manifestări duhovniceşti au participat sute de credincioşi din parohie şi nu numai, iar la Sfânta Liturghie au venit peste 35 de preşcolari de la Grădiniţa „Bucuria Copiilor“, conduşi de directoarea Izabella Hajnalka Peter şi educatoarele Amalia Gâdea, Mioara Vâlcu, Teodora Floca şi Ioana Păcurariu. Copiii au cântat pricesne specifice acestei perioade împreună cu cei peste 120 de elevi din cinci clase de la Şcolile Gimnaziale nr. 5 şi 7 din cartier, conduşi de profesorul de religie Vasile Savin şi învăţătoarea Elena Arnău. Aceste manifestări au fost posibile datorită grijii pe care o poartă parohia medieşeană, cu ajutorul comitetului de femei, pentru împlinirea parteneriatelor cu aceste instituţii de învăţământ desfăşurate pe parcursul anilor, având ca rezultat prezenţa în număr mare a copiilor la biserică şi implicarea parohiei la viaţa spirituală a familiilor.
Hram la Beclean
Hramul Parohiei „Bunavestire“ din Beclean a început din ajun, cu oficierea Pavecerniţei Mari, continuând în ziua praznicului cu Utrenia şi Sfânta Liturghie săvârşită de un sobor de preoţi. În cadrul cuvântului de învăţătură, rostit de pr. Dumitru Ciupa din Parohia Şintereag, s-a scos în evidenţă marea Taină a întrupării Mântuitorului „la plinirea vremii, când lumea Îl aştepta şi era dornică şi însetată după mântuire. Pentru femeile creştine, Maica Domnului este model şi împlinire în credinţă, în cuminţenie, în bunăcuviinţă, în ascultare, dar şi în maternitate. Azi am venit să fim alături de Maica Domnului să ne facem biserici vii şi lucrătoare alături de păstorii noştri duhovniceşti“. Parohul Dragoş Cristian a mulţumit preoţilor pentru împreuna slujire şi credincioşilor pentru participare, invitându-i să ia parte la agapa frăţească din curtea bisericii.
Hram la Liceul pentru deficienţi de auz
Liceul Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz din Cluj-Napoca a sărbătorit 10 ani de la înfiinţarea capelei şcolare ce poartă hramul „Buna Vestire“.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. Adrian Petrescu, iar slujbă a participat un număr mare de profesori şi elevi care s-au şi împărtăşit. La finalul slujbei a fost oficiat şi un Parastas pentru toţi profesorii care şi-au desfăşurat activitatea pedagogică în acest liceu, conform celor precizate de directoarea şcolii, Zoe Piontchievici. După slujbă, elevii deficienţi de auz au susţinut un program artistic cu teme religioase. (Pr. Cristian Rus, pr. Doru Gâdea, pr. Alin Pop, Ştefan Mărculeţ, Alexandra Andereş)