Bunurile Bisericii nu îmbogăţesc pe nimeni, ci ajută comunitatea

În ediţia din 13 iunie 2007, cotidianul „Flacăra Iaşului“ a publicat un articol comandat, tendenţios şi dezinformator, semnat de Călin Ciobotari şi intitulat „Fabrica de «arginţi» a Mitropoliei“. Autorul articolului îşi propune să prezinte activitatea Căminului Teologic „Sf. Nicolae“, însă întreg materialul nu e decât o însăilare de opinii subiective amestecate cu multe minciuni din dorinţa de a discredita cu orice preţ această instituţie pe care o acuză a fi „o maşină de făcut bani“ pentru că „lăcomia Mitropoliei pare că nu mai are limite“. De aceea se cuvin următoarele precizări.

1. Aşa cum se menţionează şi pe placa de marmură montată la intrare, clădirea fostului hotel al Partidului Comunist Român a fost trecută în folosinţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei prin Hotărârea de Guvern 390 din 6 iunie 1995, „pentru activităţi teologice şi cultural-misionare ale Mitropoliei, ca o reparaţie morală pentru edificiile de care a fost deposedată Biserica în timpul comunismului“. Această trecere a clădirii în folosinţa Mitropoliei nu are conotaţii electorale, ci este cu adevărat un gest reparatoriu pentru numeroasele clădiri pe care Biserica le-a avut în Iaşi şi pe care regimul comunist le-a demolat, astfel încât ele nu mai pot face obiectul unor cereri de retrocedare. Faptul că statul a dat în folosinţă Bisericii şi nu unei alte instituţii această clădire mai este şi expresia încrederii în capacitatea şi seriozitatea cu care Biserica lucrează în slujba comunităţii.

Aşa se explică fapul că, deşi în mass-media Biserica a fost pusă deseori într-o lumină nefavorabilă, totuşi această instituţie este cotată în mod constant cu cea mai mare cotă de credibilitate în rândul populaţiei. Oamenii ştiu, aşadar, că nu este importantă „imaginea“ pe care unii, din interese mai mult sau mai puţin obscure, o fac Bisericii, ci modul concret în care Biserica lucrează în folosul comunităţilor locale.

Venituri pentru numeroasele activităţi culturale şi sociale ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

2. Activităţile care se desfăşoară de către Căminul „Sf. Nicolae“ sunt un mod legal şi cinstit de a obţine unele venituri pentru numeroasele activităţi cultural-misionare şi social-filantropice ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Dacă s-ar fi documentat, aşa cum face un ziarist onest, şi nu mercenar, Călin Ciobotari ar fi văzut că la Căminul „Sf. Nicolae“ s-au organizat numeroase simpozioane şi conferinţe, iar invitaţii din ţară sau din străinătate sunt cazaţi aici, nu „pe la casele omologilor lor“.

Veniturile obţinute de Căminul „Sf. Nicolae“ se folosesc mai ales pentru susţinerea postului de radio TRINITAS, Biblioteca Ecumenică „Dumitru Stăniloae“ (pentru a plăti salariile celor 9 angajaţi şi pentru achiziţionarea lunară de fond de carte), Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ (pentru a plăti proiectul de consolidare şi restaurare a clădirii), diferite asociaţii creştin-ortodoxe cum ar fi Societatea Ortodoxă a Femeilor din România (SOFR) pentru activităţi cu tineri, bătrâni, bolnavi ş.a.m.d.

Activităţile gospodăreşti în scop caritabil, o tradiţie a Bisericii

3. Lucrarea desfăşurată de Căminul „Sf. Nicolae“ este o modalitate legală de a câştiga bani cinstiţi şi munciţi, nu prin furt din banul public, nici prin şantaj (cum fac unele ziare). Scopul activităţii este acela de a ajuta pe alţii, nu de a îmbogăţi instituţia sau o persoană anume. Este în tradiţia Bisericii Ortodoxe ca să desfăşoare activităţi aducătoare de venituri pentru a susţine pe cei care nu se pot ajuta ei înşişi şi pentru a-şi împlini misiunea ei în societate. Apostolul Pavel îndemna pe fiecare credincios „să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are nevoie“ (Efeseni 4, 28), iar mănăstirile şi parohiile ortodoxe au o tradiţie seculară în a desfăşura activităţi gospodăreşti nu doar pentru a-şi asigura traiul zilnic, ci şi cu scopul de a oferi un ajutor celui aflat în lipsuri materiale sau de a dezvolta activităţi misionar-culturale.

De altfel reporterul care s-a „înfiltrat“ în Căminul „Sf. Nicolae“, crezând că va descoperi ceva compromiţător, nu a adresat o întrebare esenţială: cum şi unde sunt folosite veniturile obţinute de acest cămin? Este nedrept să se refuze tocmai Bisericii dreptul de a desfăşura activităţi care să vină în sprijinul misiunii sale pastorale şi sociale, mai ales că până şi un ONG are, prin lege, dreptul să înfiinţeze societăţi profitabile pentru a-şi susţine scopurile şi obiectivele fixate.

4. Faptul că în cămin nu sunt cazaţi numai studenţi, iar preţul de cazare este mai ridicat, se explică prin lipsa subvenţiilor de la stat pentru acest cămin, care diferă astfel de celelalte cămine din campusurile universităţilor de stat. Însă chiar şi aceste cămine studenţeşti universitare, mai ales în perioada de vacanţă, cazează persoane la preţuri mult mai mari decât cele subvenţionate din timpul anului universitar, pentru a avea resurse financiare utilizate în renovări, reparaţii sau modernizări. Deci şi căminul „Sf. Nicolae“ are, ca orice clădire, nevoie de astfel de lucrări de reparaţie şi întreţinere, unele fiind în desfăşurare chiar în această perioadă.

În conformitate cu prevederile legale

5. La Căminul „Sf. Nicolae“ nu lucrează, aşa cum dezinformează Călin Ciobotari, nici un student de la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi nici nu sunt persoane plătite cu salarii sub salariul minim pe economie. „Adolescentul de 18-19 ani“ este un absolvent al Liceului Economic care este angajat ca ospătar cu carte de muncă. De altfel, tot personalul este angajat în deplinul respect al legii, cu salarii peste salariul minim pe economie, întrucât toţi banii câştigaţi sunt trecuţi pe cartea de muncă, nu se dau şi „la negru“, cum se mai practică în unele locuri, pentru a evita impozitarea lor. Orele suplimentare sunt plătite în conformitate cu prevederile legale atunci când nu se pot acorda, în compensare, ore sau zile libere.

6. Căminul a achiziţionat un microbuz Volkswagen pentru care s-a făcut un credit bancar, nu s-a plătit „cu banii jos“, cum sugerează Călin Ciobotari. Acest microbuz nu este al directorului căminului (cum minte, pentru a câta oară?, autorul articolului), ci este al instituţiei care are nevoie de un mijloc de transport decent pentru invitaţii din ţară şi din străinătate. Oare conducerile ziarelor (care sunt contrariate de maşinile pe care unele instituţii bisericeşti le au în dotare) umblă prin oraş cu Dacia papuc? E trist că, la 17 ani de la Revoluţie, datorită populismului ipocrit şi invidios, nu se poate face distincţie între o maşină de lux şi una decentă, adecvată statutului unei instituţii.

Celelalte acuzaţii care-l vizează pe directorul instituţiei (cum ar fi „violenţa fizică şi verbală“) sunt, de altfel, pure calomnii ale ziaristului mercenar.

Să nu confundăm o iniţiativă lucrativă cu „lăcomia de arginţi“

7. Poate nu întâmplător, articolul începe prin a face referire la problema retrocedării clădirii în care funcţionează acum TVR Iaşi, considerând că Biserica dă dovadă de o „indecentă lăcomie pentru arginţi“. Trecem peste faptul că tocmai această patimă naşte articole de genul celui scris de neonestul Călin Ciobotari şi precizăm foarte ferm că orice retrocedare a unui bun care a aparţinut Bisericii nu este decât un drept legal şi o reparaţie morală de care beneficiază orice proprietar din România, căruia i-au fost abuziv confiscate proprietăţile. Dacă d-l Călin Ciobotari ar fi avut de revendicat un bun care a aparţinut familiei, cum s-ar simţi să se scrie în presă că din lăcomie face gestul cuvenit de a-şi recupera ceea ce i-a aparţinut?

În plus, bunurile care revin Bisericii nu îmbogăţesc pe nimeni, ci ajută pe toţi cei care beneficiază de activităţile sale. Societatea Ortodoxă a Femeilor din România, proprietara clădirii din Lascăr Catargi nr. 33, doreşte să dezvolte, sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, multiple proiecte care să vizeze asistenţa socială şi religioasă pentru: 1) familii sărace, cu mulţi copii; 2) copii orfani de unul sau de ambii părinţi; 3) familii aflate în dificultăţi ca urmare a emigrării temporare (cazul familiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate); 4) familii dezorganizate şi copii ai străzii; 5) persoane vârstnice şi bolnave; 6) familii afectate de şomaj; 7) familii afectate de decesul unuia dintre membrii săi.

Întrebarea care se impune, în acest context, este: câte activităţi filantropice şi culturale a susţinut şi susţine ziarul la care lucrează d-l Călin Ciobotari sau alte publicaţii care (de)plâng, la comandă, bunurile pe care Biserica le recuperează în mod legal? Acele grupuri sau persoane afectate de acest act firesc de dreptate se amăgesc că, prin publicarea unor articole de acest gen, vor putea să deturneze atenţia de la adevăratul fond al problemei: faptul că Biserica a câştigat, administrativ şi în instanţă, dreptul de a fi repusă în posesia unor bunuri de care a fost abuziv deposedată în timpul regimului comunist. Tot o mentalitate comunistă stă şi la baza acelor atitudini care confundă o iniţiativă lucrativă cu „lăcomia de arginţi“. Nu lăcomia, ci simţul datoriei şi al responsabilităţii pentru misiunea Bisericii în societate este mobilul revendicărilor noastre. De ce? Pentru că nu lenea, păcăleala şi cerşitul ridică demnitatea omului, ci hărnicia, dărnicia şi corectitudinea.

Căminul „Sf. Nicolae“ şi cei care se ostenesc în această instituţie merită felicitări pentru modul în care îşi organizează activităţile şi pentru sprijinul pe care-l acordă multor activităţi desfăşurate de Mitropolie. Ne-am dori ca şi alţi membri ai societăţii civile să fie la fel de harnici şi darnici cu cei din jur. (Secretariatul Centrului Eparhial Iaşi)