La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Cabinet de religie la Şcoala „Constantin Platon“ din Bacău
Elevii de la Şcoala Generală "Constantin Platon" din Bacău au, de aseară, un cabinet nou în care îşi vor desfăşura orele de religie. Inaugurarea acestuia s-a făcut prin slujba de sfinţire oficiată de un sobor de preoţi din municipiul Bacău.
La slujba de sfinţire au participat, alături de elevi, conducerea şcolii şi cadrele didactice. Patronii spirituali ai şcolii şi ai cabinetului, amenajat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, sunt Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. După cum ne-a relatat prof. de religie Maria Manuela Neculcea, directorul adjunct al Şcolii Generale "Constantin Platon" din Bacău, amenajarea cabinetului de religie are ca obiective îmbunătăţirea calităţii educaţiei religioase, prin ore practice, crearea unui spaţiu de expunere şi păstrare a mijloacelor de învăţământ şi existenţa unui loc de trezire, întreţinere şi întărire a vieţii religioase în cadrul şcolii. "Întregul proiect a fost conceput să răspundă unei finalităţi pedagogice, să-i implice pe elevi în realizarea acestui cabinet şi să pună în practică virtuţile creştine. Elevii au fost îndrumaţi şi sprijiniţi să desfăşoare o muncă de voluntariat în vederea atragerii colaboratorilor, a sponsorilor şi donatorilor, dar şi în implicarea părinţilor şi a cadrelor didactice. Materialele didactice expuse în acest spaţiu au fost alese în conformitate cu programa şcolară, dar sunt şi materiale care aduc informaţii suplimentare, asigurând astfel şi interdisciplinaritatea. Prin modul atractiv în care sunt prezentate informaţiile se urmăreşte creşterea randamentului învăţării, o mai bună receptare şi fixare a cunoştinţelor, o îmbinare a receptivităţii prin văz şi auz. Cabinetul de religie este şi un spaţiu de informare şi meditaţie religioasă pentru cadrele didactice din şcoală şi pentru părinţii elevilor", a explicat prof. de religie Maria Manuela Neculcea. (C. Ciofu) "Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae" prof. Corina Ţifrea La Grădiniţa Îngeraşilor din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Botoşani a fost lansat, pe 4 decembrie 2010, proiectul de parteneriat "Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae". În deschiderea evenimentului, pr. prof. Grigore Diaconu, directorul seminarului botoşănean, a vorbit despre importanţa educaţiei în formarea copiilor şi în special despre importanţa educaţiei religioase, a cultivării tradiţiilor, obiceiurilor creştineşti. Copiii de la grupa mijlocie a grădiniţei, coordonaţi de educ. Luiza Pânzariu şi educ. Loredana Gorghi, au susţinut un program artistic care a constat în recitarea de poezii şi cântecele dedicate Sfântului Ierarh Nicolae, dar şi Naşterii Domnului. A urmat un grup folcloric de la Şcoala Băneşti - Fântânele, judeţul Suceava, care a susţinut un program de cântece populare româneşti din Bucovina. Un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Botoşani a interpretat câteva din cele mai frumoase şi mai cunoscute colinde româneşti. Următoarea etapă a proiectului se va desfăşura la Şcoala Băneşti din Fântânele, judeţul Suceava, pe data de 15 ianuarie 2011. Parteneriatul "Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae" a fost încheiat de grădiniţa Seminarului Teologic din Botoşani şi 14 grădiniţe şi şcoli din ţară, obiectivele fiind realizarea de proiecte comune, expoziţii, activităţi recreative, spectacole şi excursii. Luni, Sfântul Nicolae a trecut şi pe la copiii de la grădiniţa Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Botoşani, aducând cu el cele mai bune gânduri şi daruri pentru micuţii de aici. Copiii au descoperit cu plăcere că, încă de dimineaţă, în fiecare grupă îi aştepta bradul frumos împodobit. La ora 11:00 a sosit pr. prof. Grigore Diaconu, directorul seminarului, care s-a făcut mesagerul Sfântului Nicolae aducând copiilor multe daruri şi vorbindu-le despre ce înseamnă să fii bun, cuminte, ascultător şi să te rogi lui Dumnezeu.