Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Campanie de prezentare a vinurilor produse la mănăstirea prahoveană Jercălăi
Pe parcursul verii acestui an, Sectorul agricol, viticol şi silvic al Arhiepiscopiei Bucureştilor a organizat întâlniri cu reprezentanţii unităţilor bisericeşti din cuprinsul eparhiei în vederea prezentării activităţii sectorului, precum şi a sortimentelor de vinuri produse de Cooperativa agricolă „Via Domnului” în Secţia de vinificaţie a Mănăstirii „Sfânta Maria”-Urlaţi, județul Prahova. În cadrul ultimei întâlniri de acest fel desfăşurată joi, 24 august, au fost invitaţi reprezentanţi ai mănăstirilor şi schiturilor din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Întâlnirea a debutat cu un cuvânt de bun venit rostit de părintele protosinghel Petru Ungureanu, consilier eparhial în cadrul Sectorului agricol, viticol şi silvic şi stareţ al Mănăstirii „Sfânta Maria”-Urlaţi din localitatea prahoveană Jercălăi, care a prezentat invitaţilor atât activitatea sectorului din Administraţia eparhială, cât şi activitatea Cooperativei agricole „Via Domnului” şi modul în care fluxul de producţie a evoluat de la înfiinţarea ei în anul 2009.
Părintele protosinghel a evidenţiat faptul că această evoluţie a fost motivată de dorinţa de a oferi vinuri de calitate: „Începând din 2009 am crescut treptat, ajungând în ziua de astăzi să putem trece la pasul următor. În principiu am investit în vie, punând în valoare patrimoniul viticol, am investit în tehnologie, păstrând integral tradiţia părinţilor de altădată şi a oamenilor care au ştiut să facă vinuri de calitate şi, cel mai important lucru, am investit în oameni. În acest sens, de la începutul anului, avem în echipa noastră unul dintre cei mai buni specialişti din ţara noastră în ceea ce priveşte fabricarea de vinuri sănătoase naturale. Acesta este inginerul Claudiu Porumb”.
În continuare, enologul Claudiu Porumb a prezentat întregul proces de producţie al vinurilor, începând de la culesul manual al strugurilor, recepţia cantitativă şi calitativă a lor, urmate de procesul de vinificare primară, apoi etapa de condiţionare a vinurilor şi pregătire pentru îmbuteliere, respectiv aşezarea în sticle şi aplicarea etichetelor pentru fiecare sortiment în parte.
În partea a doua a întâlnirii, invitaţii au vizitat vechea bisericuţă de lemn a mănăstirii, precum şi un beci restaurat aflat la subsolul Casei arhiereşti din curtea mănăstirii, unde au degustat două vinuri unice din sortimentul „Ierbar”, anume vinul pelin alb şi vinul pelin roze, degustarea continuând şi cu alte soiuri.
La final, inginerul Claudiu Porumb, enologul Cooperativei agricole „Via Domnului”, ne-a vorbit despre necesitatea şi importanţa acestei campanii organizate la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor: „În cadrul Cooperativei agricole «Via Domnului» am încercat ca, pe lângă ceea ce se făcea de mai bine de 10 ani, anume producerea de vin liturgic, să facem şi alte vinuri sub denumirea de «Via Domnului», iar aceste vinuri trebuie promovate în reţeaua bisericească. (…) Nu am aşteptat momentul să terminăm proiectele apoi să ne facem cunoscuţi, ci am dorit să facem acest lucru cât mai repede, pentru a arăta preoţilor că lucrăm la ceva important, pentru ca informaţia culeasă în cadrul acestor întâlniri să fie diseminată mai departe. Vinul bun ia naştere într-o vie bună, dar se desăvârşeşte în cramă, ţinând pasul cu tehnologia şi respectând consumatorul. De aceea, am încercat să explic fiecărui grup faptul că producem cel mai curat vin liturgic”.