La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Campanie împotriva fumatului în licee şi şcoli
▲ Protopopiatul Iaşi II a găzduit ieri conferinţa cu tema „Campanie antifumat pentru protejarea sănătăţii tinerilor liceeni fumători şi nefumători din municipiul Iaşi şi din oraşul Soroca - Republica Moldova“ ▲ În cadrul acesteia, au fost prezentate primele rezultate ale campaniei antifumat, campanie desfăşurată din decembrie 2007 de parohia „Sf. Voievod Ştefan cel Mare“ din Iaşi, în parteneriat cu Protopopiatul Iaşi II şi Asociaţia Obştească „Soarta“ din Republica Moldova ▲
Ieri, la sediul Protopopiatului Iaşi II, echipa proiectului a prezentat un scurt material cu privire la efectele fumatului şi concluziile unui „Studiu de impact privind efectele fumatului asupra sănătăţii populaţiei înscrise în ciclul mediu-liceal de studii în regiunea transfrontalieră Iaşi şi Soroca“. Prin campania împotriva fumatului în licee şi şcoli s-a încercat conştientizarea elevilor care fumează de impactul negativ asupra sănătăţii şi vieţii spirituale. Au fost şi activităţi care au presupus deplasare în câteva licee din Basarabia şi Iaşi, unde s-au organizat dezbateri cu privire la efectele negative ale fumatului. În fiecare liceu, a fost implicat în mod dinamic în activităţile proiectului câte un grup de zece elevi. Voluntarii care s-au implicat în proiect au participat la o serie de şedinţe, unde au fost instruiţi, pentru a şti fiecare ce are de făcut. „Ne-am atins obiectivele“ În campania iniţiată de parohia ştefaniană din Iaşi, şase grupuri de suport de câte zece elevi, din şase licee din Iaşi, respectiv Soroca, au împărţit pliante şi au lipit afişe. „Unii erau fumători, alţii nefumători. Aceasta era şi condiţia pe care ne-am asumat-o în proiect, ca în grupurile de suport să avem şi fumători şi nefumători, tocmai pentru ca acţiunea noastră să fie mai eficientă. Am avut şedinţe în toate liceele respective. În Iaşi a fost vorba de Liceul «Mihai Eminescu», Liceul CFR şi Liceul «Dimitrie Cantemir». În aceste licee s-au împărţit materiale informative cu privire la efectele negative ale fumatului şi au avut loc şedinţe cu tinerii din suport, dar şi cu alţi liceeni“, a explicat părintele Mihai Doroşincă, parohul de la „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“. Voluntarii au mers şi la Prefectura Iaşi, Primăria Municipiului, Consiliul Judeţean şi la instituţii similare din Soroca, unde au prezentat situaţia din teren, dar şi campania în sine. „Aceste instituţii, fiind cu putere decizională, ar putea să se implice în aplicarea cu mai multă rigurozitate a legislaţiei antifumat care există la noi în ţară. În ceea ce ne priveşte, am reuşit să facem ceea ce ne-am propus, ne-am atins obiectivele şi sperăm ca de acum încolo, în ceea ce priveşte continuitatea proiectului, să reuşim să desfăşurăm acţiuni similare. Ca şi componente, am mers pe două în principal: lupta împotriva fumatului, pentru cei care fumează şi, în acelaşi timp, consolidarea dorinţei de a nu fuma, pentru cei care nu fumează“, a mai adăugat părintele. Cum s-a desfăşurat campania în Republica Moldova Preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Soarta“, Asea Răilean, a prezentat pe scurt bilanţul campaniei antifumat care s-a desfăşurat în trei licee basarabene şi s-a arătat încântată de buna colaborare a ambelor părţi. „Implementarea proiectului în cauză a avut un impact destul de mare. În primul rând, formarea grupurilor de suport, constituite din tineri din trei licee din Soroca. Împreună cu voluntari ai Asociaţiei Obşteşti «Soarta», aceste grupuri au desfăşurat o astfel de campanie în liceul rus Puşkin. Au continuat activităţile proiectului şi în cadrul instituţiilor publice din raionul nostru: Consiliul Raional, Primăria, Direcţia Generală de Învăţământ Tineret şi Sport, instituţiile medico-sanitare publice. Am mers chiar la parcul de autobuze, pentru că am văzut că majoritatea şoferilor de la maxi-taxi sunt cu ţigara la volan. Este bine că elevii din Republica Moldova au avut posibilitatea să primească această informaţie de la colegii lor din România, care au fost un exemplu viu pentru ei. Aş vrea să menţionez implicarea şi rolul Bisericii de aici în rezolvarea problemelor comunităţii, lucru care din păcate în Republica Moldova nu se întâmplă“, a concluzionat Asea Răilean. „Campania antifumat - grupuri de suport pentru liceeni şi consiliere“ face parte din programul de bună vecinătate şi cooperare transfrontalieră România-Republica Moldova (PHARE CBC 2005), program care a debutat la 1 decembrie 2007.