În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Campanie pentru prevenirea consumului de droguri, la Oneşti
Penitenciarul-spital Târgu Ocna, în colaborare cu Protopopiatul Oneşti şi cu Biblioteca Municipală „Radu Rosseti“ din Oneşti, a organizat joi, 7 mai 2015, o conferinţă în cadrul proiectului „Dependent de speranţă - închisoarea nu este un capăt de drum“. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Mare a Bibliotecii Municipale din Oneşti, în prezenţa a sute de elevi oneşteni.
Aula Mare a Bibliotecii Municipale din Oneşti a găzduit spre sfârşitul săptămânii trecute o conferinţă dedicată informării tinerilor privind consumul de droguri. Pentru început, prof. Elena Şerbu, directorul Bibliotecii „Radu Rosseti“ din Oneşti, a adresat participanţilor un cuvânt de deschidere. Apoi, reprezentanţii Penitenciarului-spital Târgu Ocna au vorbit despre provocarea şi beneficiile acestei campanii. Raluca Alupei, asistent social în cadrul Protoieriei Oneşti, coorganizatoare a acestui eveniment, a menţionat dificultăţile unei astfel de campanii, dar şi reuşitele în întâlnirile directe cu elevii. Filmul documentar „Să spunem NU drogurilor“ şi poveştile de viaţă a doi deţinuţi, foşti consumatori de droguri, au fost de un real interes pentru elevii participanţi. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost pr. Ilarion Mâţă, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Eparhiei Romanului şi Bacăului, care a transmis un mesaj din partea ierarhului locului: „Cu bucurie am primit vestea organizării acestei campanii de prevenire a consumului de stupefiante în rândul tinerilor. Provocările societăţii globalizate şi de multe ori desacralizate sunt din ce în ce mai mari. În contextul actual, căutările şi aspiraţiile tinerilor sunt presărate cu multe încercări de natură profesională, familială, morală şi chiar spirituală. Biserica Ortodoxă Română este alături de toate aceste demersuri de conştientizare a societăţii civile, iar Arhiepiscopia noastră constituie un partener viabil, în care puteţi avea încredere, ori de câte ori comunitatea creştină şi întreaga societate are nevoie de noi“. Părintele inspector Ilarion Mâţă a amintit apoi celor prezenţi că în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, la Bacău, există Centrul de consiliere şi sprijin pentru persoanele dependente de alcool şi alte droguri „Izvorul Tămăduirii“, care se îngrijeşte, prin multe ore de consiliere individuală şi de grup. Obiectivul general al campaniei „Dependent de speranţă - închisoarea nu este un capăt de drum“, implementată pe parcursul lunii mai 2015, este conştientizarea populaţiei tinere asupra efectelor consumului de droguri şi valorificarea potenţialului educativ al mărturiilor foştilor consumatori de droguri.