Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Canonul cheamă spre pocăinţa cea adevărată, spre urmarea lui Hristos”
Credincioşii din Sibiu au avut posibilitatea să participe în miercurea din săptămâna a 5-a din Postul Mare la slujba Deniei, în cadrul căreia a fost citit integral Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Slujba religioasă a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi format din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi slujitorii Catedralei Mitropolitane din Sibiu. Răspunsurile liturgice au fost date de studenţii Facultăţii de Teologie sibiene, dirijaţi de pr. lect. dr. Sorin Dobre.
„Canonul este imaginea şi provocarea procesului de conştiinţă pentru fiecare suflet şi în acelaşi timp reprezintă chemarea la pocăinţă. Imaginile invocate sunt luate din Vechiul şi Noul Testament, atât cele negative, cât şi cele pozitive fiind puse pe seama sufletului care le-a urmat sau care n-a împlinit chemarea lor. În a treia parte, canonul cheamă spre pocăinţa cea adevărată, spre urmarea lui Hristos, spre dăruirea totală şi spre cinstirea Sfintei Treimi, prin rugăciunile Maicii Preacurate, care a fost invocată în toate pesnele canonului. Textul invocă şi mijlocirile Sfântului Andrei Criteanul, autorul canonului, şi ale Sfintei Maria Egipteanca. La mijlocul postului avem posibilitatea de a ne controla starea în care ne aflăm, de a vedea care sunt nevoinţele la care suntem chemaţi, şi mai ales de a ne îmbărbăta spre a ajunge cu bucurie în Săptămâna Patimilor şi cu bucurie deplină în ziua măreaţă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu.
Credincioşii prezenţi în Catedrala Mitropolitană sibiană s-au rugat pentru a primi ajutor de la Dumnezeu, pentru ocrotirea sănătăţii şi pace în lume.