„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Cantina mobilă „Aproape de Aproapele“ - o hrană caldă pentru trup şi suflet
În cadrul Misiunii sociale „Diaconia“, a Mitropoliei Basarabiei, funcţionează Cantina socială mobilă „Aproape de Aproapele“, informează diaconia.md. Această cantină este un serviciu prin intermediul căruia, zilnic, oamenii nevoiaşi au parte de un prânz cald. Un microbuz special amenajat staţionează în anumite puncte de distribuţie, iar o echipă de voluntari oferă hrană gratuit. Tot datorită voluntarilor, beneficiarii care nu se pot deplasa primesc prânzul la domiciliu. Beneficiarii sunt persoanele cu un grad sporit de vulnerabilitate (bătrâni, oameni fără adăpost etc.), care se află la limita excluziunii sociale. Identificarea şi selectarea beneficiarilor cantinei se realizează prin implicarea parohiilor şi ale direcţiilor de asistenţă socială. „Prin această cantină oferim mai mult decât o farfurie de supă şi două felii de pâine. Avem ocazia să discutăm cu beneficiarii, să aflăm şi alte probleme cu care se confruntă. Astfel, identificăm prin proiectele noastre şi alte posibilităţi de a-i ajuta. Poate au nevoie de o haină, veselă sau un alt tip de asistenţă decât cea materială. Voluntarii apreciază mult însuşi faptul că pot comunica cu beneficiarii, îi pot auzi şi conştientiza nevoile lor“, a spus Marco Povero, coordonator de proiect. Finanţatorii proiectului sunt: Caritas Viena (Austria), Caritas Ambrosiana (Italia), Vismara (Italia). (Diac. Şt. Sfarghie)