Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Capela militară „Sfântul Gheorghe“ din Braşov
Zeci de militari braşoveni îşi găsesc liniştea interioară într-un frumos lăcaş de rugăciune amenajat cu eforturi mari venite din partea tuturor celor care au dorit să aibă o bisericuţă în unitatea militară unde se jertfesc pentru patrie. Anul trecut, Capela "Sfântul Gheorghe" a Garnizoanei Braşov şi-a schimbat locaţia într-un spaţiu mai generos şi care facilitează accesul familiilor de militari.
Capela "Sfântul Gheorghe" a fost amenajată iniţial în două birouri din incinta unităţii militare mari din oraş, dar spaţiul mai puţin generos şi accesul greu al militarilor şi familiilor acestora la slujbele religioase oficiate în duminici şi sărbători i-a determinat pe inimoşii militari şi pe preotul Bogdan Oancea să mute capela într-un fost spaţiu tehnic, cu ieşire la stradă. Lucrările de amenajare interioară au durat şapte luni, din aprilie 2010 până pe 21 octombrie 2010, când s-a oficiat aici prima Sfântă Liturghie. "A fost nevoie să renovăm spaţiul, dat fiind faptul că în acele locuri se reparau maşini. Pereţii erau afumaţi de la gazele de eşapament, exista o pardoseală adecvată unui atelier, nicidecum unui lăcaş de cult şi care a trebuit înlocuită. S-au izolat pereţii, s-au pus plăci de rigips şi am reuşit cu nişte militari inimoşi să o amenajăm, să aducem catapeteasma şi toate obiectele de cult din fostul spaţiu, astfel încât capela să arate ca o biserică", ne-a spus preotul militar Bogdan Oancea. Noul spaţiu liturgic se află la limita exterioară a cazărmii, lucru care uşurează accesul militarilor, nevoiţi până atunci să urmeze întreaga procedură de intrare în cazarmă împreună cu familiile. Majoritatea militarilor locuiesc în apropiere, iar acum participarea lor la slujbele religioase împreună cu familiile este mult facilitată. "Cu bucurie în suflet spun că avem duminică de duminică 12 mămici cu copii. Este un fel de familie mai mare pentru toţi militarii, indiferent de locul unde te găseşti în această organică militară. Toată lumea te vede ca pe un membru al familiei", ne-a mărturisit părintele Oancea. Pregătiri pentru pictură Capela "Sfântul Gheorghe", numită adesea capela vânătorilor de munte din Braşov, a fost amenajată cu finanţare de la Asociaţia Naţională a Vânătorilor de Munte din România, organizaţie nonguvernamentală înfiinţată în 1993 şi care mult timp şi-a limitat din activităţile specifice. Prin grija părintelui Bogdan Oancea şi a membrilor militari, asociaţia a redevenit viabilă şi a sprijinit mult amenajarea capelei. "Ne-am bucurat şi de sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului, care numai prin simplul fapt că a dat girul acestei activităţi i-a determinat pe colegii mei să dorească mai mult. Am reuşit, aşa cum spune Evanghelia, cu ajutorul banului de la văduvă, să adunăm banii necesari", a mai spus părintele Oancea. În prezent, eforturile militarilor şi ale preotului Bogdan Oancea se îndreaptă spre lucrările de pictură. Pregătirile preliminarii au arătat o dorinţă extraordinară din partea militarilor de a sprijini aceste lucrări. Părintele Aurel Dolea de la Parohia Stejăriş va realiza pictura capelei, la costuri minime. "Părintele Dolea doreşte să facă o jertfă pentru capelă. Am discutat şi cu colegii mei să ajutăm Parohia Stejăriş, astfel să ne ajutăm unii pe alţii. O familie, două familii vor dona bani pentru pictarea câte unui sfânt, şi când avem banii şi părintele are timp liber vom picta câte un sfânt. Sperăm să finalizăm până la sfârşitul acestui an şi să ne pregătim pentru sfinţire", continuă părintele Oancea. "O misiune deosebită" Programul liturgic de la Capela "Sfântul Gheorghe" este adecvat unei unităţi militare. Întrucât activităţile specifice militarilor şi obligaţia ca preotul militar să participe la unele dintre aceste activităţi nu permit oficierea Sfintei Liturghii în fiecare zi, programul liturgic conţine rugăciuni, acatiste, pomeniri. În timpul posturilor, programul liturgic este extins cu Vecernia de miercuri şi de vineri, cu Litia şi alte slujbe religioase. "Un preot militar are o misiune deosebită, care implică multe discuţii cu oamenii. Este foarte important ca militarii să te simtă aproape. Creştinii îmbrăcaţi în haină militară au o viaţă aspră, plină de privaţiuni şi implicarea în viaţa celorlalţi este mai mare decât în viaţa lor. Se neglijează pe ei înşişi şi pe familiile lor ca să îndeplinească misiunea lor. Datoria mea ca preot este să le fiu alături. Facem acea consiliere şi consultanţă pe probleme de etică şi morală, cu caracter permanent. Într-o săptămână lucrez patru zile pentru folosul unităţii militare mari şi restul zilelor pentru ceilalţi. Miercurea şi vinerea dimineaţă mă găsesc în unităţile militare din Garnizoana Braşov, adică acele unităţi care nu sunt aproape, iar restul timpului este dedicat activităţilor specifice unităţii militare. Eu n-am liste cu ei, ci îi am în suflet pe băieţi. Sunt câteva mii de oameni şi avem în fiecare unitate un lăcaş de închinare", ne-a spus părintele Oancea.