Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Capelanii de închisoare din Europa, în conferinţă
Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este în aceste zile gazda unui eveniment internaţional de anvergură. Asociaţia Internaţională a Capelanilor de Închisoare din Europa (IPCA-Europe) este prezentă aici în perioada 4-8 iunie, cu o bună parte a membrilor ei, participând la o conferinţă internaţională intitulată "Sporeşte în suflet puterea mea".
Conferinţa europeană vine la doi ani de la cea mondială, ţinută la Stockholm-Suedia, în perioada 20-25 septembrie 2010. Membrii tuturor asociaţiilor continentale afiliate IPCA-Worldwide s-au întâlnit atunci, sub deviza "Oamenii uitaţi", Biserica Ortodoxă fiind reprezentată de ierarhi, preoţi şi 12 capelani. La conferinţa de la Academia Teologică a mănăstirii braşovene sunt prezenţi membrii comitetului director al IPCA-Europe, amintind pe cei doi co-preşedinţi, rev. Alan Ogier şi pastor drs. Wim Timmer, pe pastorul Brice Deymie, pe rev. Rainer Henne, pe rev. Margareta Safwenberg şi pe capelanul ortodox Constantin Zamfir, cel care a avut un merit deosebit în organizarea conferinţei şi colaborarea între IPCA-Europe, Patriarhia Română, Mitropolia Ardealului, Mănăstirea "Brâncoveanu" şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Sunt prezenţi şi reprezentanţii IPCA-Worldwide, amintind pe vicepreşedintele organizaţiei, rev. Doris Bernharson, şi pastorul Martin Faber. Alături de cei amintiţi, participă peste 120 de capelani de închisoare din toate ţările bătrânului continent, precum şi oaspeţi de seamă. Grupuri de lucru La deschiderea oficială a conferinţei, care a avut loc luni seara în Aula Academiei Teologice, au fost prezenţi şi Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, IPS Mitropolit Pavlos de Glyfada şi Aexoni, Grecia, precum şi reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. După cuvântul inaugural venit din partea co-preşedintelui Wim Timmer, care şi-a exprimat bucuria de a fi pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, mulţumind gazdelor pentru bunăvoinţa de a primi acest grup de capelani, a fost citit mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cuvântul de bun venit, IPS Mitropolit Laurenţiu a prezentat pe scurt istoria zbuciumată şi în acelaşi timp binecuvântată a plaiurilor făgărăşene şi a transmis gânduri calde capelanilor veniţi din toate colţurile Europei. Festivitatea a fost presărată şi cu momente artistice, grupul "Dor Făgărăşean" interpretând câteva piese populare. Participanţii la conferinţă sunt organizaţi în 12 grupuri, care vor participa la diferite ateliere de lucru. Programul conţine şi o vizită la Penitenciarul din Codlea, ateliere de pictură a icoanelor pe sticlă, momente de rugăciune, slujbe religioase şi vizite în oraşele apropiate. În cadrul conferinţei, vor avea loc alegeri pentru un nou comitet de organizare a viitoarei conferinţe IPCA-Europe, iar preoţii români capelani au posibilitatea să-şi aleagă un reprezentant, ca membru deplin în asociaţia europeană. În fiecare zi, mai mulţi participanţi vor susţine câte o prezentare pe diferite teme de spiritualitate şi pastoraţie în rândul celor privaţi de libertate. Să unim libertatea cu responsabilitatea Cu bucurie, salutăm pe toţi cei prezenţi la conferinţa organizată de Asociaţia Internaţională a Capelanilor de Penitenciare din Europa - IPCA în colaborare cu Patriarhia Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Patriarhia fiind reprezentată ca gazdă prin Mitropolia Ardealului. Ne amintim cu emoţie de momentul de acum 22 de ani, când ni se deschideau porţile penitenciarelor din România pentru a vesti, după anii grei de ateism şi izolare a Bisericii din viaţa soci-ală, libertatea ca dar al lui Dumnezeu care trebuie cultivat cu responsabilitate. Ne amintim, de asemenea, că dincolo de diferenţele interconfesionale ale celor prezenţi la această conferinţă se situează responsabilitatea noastră faţă de deţinuţi, care dincolo de condamnarea pentru infracţiunile comise trebuie ajutaţi să dorească schimbarea modului de a gândi şi a trăi viaţa în comunitate sau în societate, unind libertatea cu responsabilitatea, pacea din suflet cu atitudinea paşnică din societate. Biserica noastră are o bogată experienţă a activităţii în mediul penitenciar, la fel ca şi celelalte Biserici reprezentate la această conferinţă. Astăzi, şi România se confruntă cu fenomene noi precum migraţia şi destrămarea familiilor, abandonul şcolar, drogurile, violenţa, lipsa locurilor de muncă, infracţionalitatea, situaţii ce creează numeroase probleme sau provocări, în plan spiritual, pastoral şi social, pentru care trebuie să găsim metode şi mijloace specifice şi adecvate de rezolvare. Bisericile creştine trebuie să binevestească şi oamenilor privaţi de libertate iubirea lui Dumnezeu pentru lume şi să-i cheme pe toţi la mântuire ca început de viaţă nouă, sfântă şi paşnică, în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii. Avem misiunea de a chema pe toţi oamenii la pocăinţă şi îndreptare, la comuniune şi conlucrare, pentru a mărturisi împreună iubirea lui Hristos faţă de toţi oamenii. Totodată, trebuie să desfăşurăm o acţiune comună în faţa fenomenului infracţional, cauzat de o sărăcie materială tot mai evidentă şi de pierderea raportării la valorile morale creştine. Astăzi, din cauza noilor condiţii social-economice şi mai ales a adâncirii diferenţelor sociale dintre bogaţi şi săraci, asistăm la creşterea numărului şomerilor şi a celor marginaliza-ţi, care rămân la periferia societăţii, situaţie care cauzează comportamentul antisocial al acestora. Bisericile sunt chemate să ajute cât mai multe dintre familiile afectate de aceste fenomene grave, oferindu-le asistenţă spirituală, pastorală şi social-caritabilă. Acum, când criza financiară a devenit un fenomen îngrijorător, este necesar ca demnitatea umană să fie şi mai mult apărată de relele care derivă din sărăcie, şomaj, exploatare, nedreptate socială, foamete şi suferinţă. În situaţii concrete, respectul pentru demnitatea umană şi pentru drepturile omului se cere tradus în acţiuni şi programe social-filantropice concrete. Aşadar, suntem chemaţi ca, pe lângă rugăciunea pentru sănătate şi mântuire, să cultivăm şi solidaritatea umană cu cei care se află în diferite centre de detenţie, astfel încât să arătăm că Evanghelia iubirii lui Hristos este lumina vieţii noastre în Biserică şi în societate. În speranţa că participanţii la această conferinţă internaţională se vor îmbogăţi spiritual, prin contribuţiile lor academice şi practice, felicităm pe toţi organizatorii acestei conferinţe şi dorim tuturor participanţilor bucuria de-a lucra împreună pentru apărarea şi cultivarea demnităţii umane şi a comuniunii fraterne. Cu aleasă preţuire şi binecuvântare, † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române