Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Caravana „Filantropia“ în Eparhia Oradiei

Caravana „Filantropia“ în Eparhia Oradiei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Laurențiu Lazăr - 30 August 2013

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, 20 de copii şi tineri din Oradea, voluntari ai Asociaţiei Filantropia Oradea, au organizat miercuri, 28 august, la Hotelul Ramada din Oradea, un eveniment socio-cultural intitulat „Serata Caravanei Filantropia“.

Evenimentul a fost organizat cu scopul de a atrage cât mai mulţi sponsori, donatori, parteneri şi susţinători ai „Bursei Filantropia“, un program de promovare a accesului copiilor şi tinerilor la educaţie, prin acordarea de mici burse şcolare pentru copii şi tineri cu oportunităţi scăzute, care au nevoie de ajutor.

Micii voluntari au pregătit pentru invitaţii lor un program artistic susţinut de prieteni ai acestora, copii şi tineri din comunităţile rurale pe care le-au parcurs cu bicicleta, în cadrul taberei itinerante „Caravana Filantropia“. Tabăra a fost organizată în perioada 15-21 august şi a inclus şase comunităţi rurale din judeţul Bihor: Ineu de Criş, Cuzap, Abram, Abrămuţ, Chişlaz şi Mihai Bravu, de-a lungul unui traseu de peste 170 kilometri. Tabăra itinerantă a avut ca temă explorarea universului copilăriei de la sat.

La Serata Caravanei Filantropia a participat ansamblul artistic „Palisada“ din Parohia Cuzap, format din 13 copii şi tineri, sub coordonarea părintelui Constantin Filip. Copiii au interpretat jocuri populare bihorene şi o scenetă religioasă. Venită din localitatea Abram, tânăra Emilia Borza-Şugar a încântat inimile celor peste 100 de invitaţi la eveniment, cu un repertoriu de cântece populare bihorene.

Surpriza serii a fost adusă de Ansamblul Folcloric „Lioara“, al Casei de Cultură a Tineretului din Oradea, care a interpretat câteva jocuri populare româneşti. De asemenea, Serata Caravanei Filantropia a mai pregătit pentru invitaţii ei o expoziţie fotografică realizată tot de micii organizatori, care au prezentat un număr de peste 30 de fotografii din colecţia cu tabăra itinerantă Caravana Filantropia.

Prin intermediul tombolei, fotografiile din cadrul expoziţiei au fost oferite ca premiu sponsorilor şi donatorilor înscrişi în „Clubul Sponsorilor Bursei Filantropia“, club ce va participa la selectarea copiilor care vor beneficia de bursă şcolară în cadrul acestui program.

Învitaţie la „Clubul Sponsorilor“

Serata Caravanei Filantropia a deschis perioada de înscriere a donatorilor şi sponsorilor în „Clubul Sponsorilor Bursei Filantropia“, cu speranţa ca până la începerea anului şcolar să fie înregistrate un număr semnificativ de persoane cu simţ filantropic, preocupaţi de copiii cu oportunităţi scăzute în privinţa accesului la educaţie. Clubul este un instrument adaptat de Asociaţia Filantropia Oradea pentru comunităţile parohiale care doresc să administreze un fond de bursă şcolară, oferind sprijin pentru recrutarea de copii beneficiari, consultanţă şi sprijin pentru grupurile mici de donatori din cadrul acestor comunităţi parohiale, administrarea tehnică a dosarelor de bursă şi raportarea rezultatelor, astfel încât, printr-un efort sinergic, parohiile din cuprinsul Episcopiei Oradiei să participe activ la acest program de susţinere a accesului la educaţie a copiilor şi tinerilor.

Proiectul a fost realizat ca urmare a implementării obiectivului operaţional „2.1.1. Implicarea unui număr de minim 10 parohii din Eparhia Oradiei pentru dezvoltarea unor programe/proiecte sociale, educaţionale, culturale, administrative pornind de la nevoile comunităţilor locale în perioada ianuarie - decembrie 2013“, cuprins în Strategia de Dezvoltare a Episcopiei Oradiei, document întocmit în cadrul Proiectului FORTE - formare trainică pentru parteneriat social, implementat de Patriarhia Română şi Federaţia Filantropia în 10 eparhii din ţară. Astfel, au participat peste 10 parohii, din localităţile Ineu de Criş, Cuzap, Abram, Abrămuţ, Chişlaz şi Mihai Bravu; parohiile Oradea-Vii, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“, „Sfântul Duh Mângâietorul“ şi Parohia „Betezda“ pentru surdo-muţi, din Oradea.

Curs de educaţie nonformală

În cadrul acestui proiect au mai fost lansate şi alte iniţiative, între care „Reţeaua de Educaţie Nonformală Ortodoxă“, cu scopul de a susţine parohiile din Eparhia Oradiei cu resurse diversificate pentru dezvoltarea de activităţi educative.

Reţeaua nou creată a fost inaugurată prin organizarea primului curs de educaţie nonformală pentru preoţii din eparhie, la care au participat 20 de preoţi şi reprezentanţi ai parohiilor. Acest prim curs a propus cunoaşterea metodelor de educaţie nonformală oferite de Cercetaşii României, fiind susţinut de formatori de referinţă în domeniul cercetaşilor, Alexandru Moldovan şi Adrian Şuhanea.

La finalul cursului s-a propus realizarea unui proiect practic de dezvoltare a educaţiei nonformale în parohii, luând astfel naştere proiectul „Caravana Filantropia“.

În acest fel, toţi preoţii implicaţi în proiect, respectiv Aurel Vasile Cotu din Ineu de Criş, Constantin Filip din Cuzap, Ioan Şugar din Abram, Sorin Suciu din Abrămuţ, Gabriel David din Chişlaz, Călin Dumitru Pintea din Mihai Bravu, Cristian Masaric din Oradea, Felix Bixăzan din Oradea şi coordonatorul departamentului social al eparhiei au avut ocazia să aplice cunoştinţele dobândite la cursul de educaţie nonformală.