Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Casă nouă pentru Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca
Şapte arhierei, oficialităţi centrale şi locale, profesori universitari, preoţi, studenţi şi sute de credincioşi au participat ieri, 6 decembrie, la inaugurarea noului sediu al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi la sfinţirea Capelei „Sfântul Nicolae“ din cadrul aşezământului academic şi spiritual.
Învăţământul teologic universitar din Cluj-Napoca a trăit un moment istoric la sărbătoarea Sfântului Nicolae din acest an, când s-a inaugurat şi sfinţit noul sediu al Facultăţii de Teologie. Continuatoare a institutului teologic universitar fondat de Episcopul Nicolae la 1924, dar desfiinţat la 1952, facultatea clujeană a redevenit după 1989 o instituţie de marcă a mediului universitar din România. Inaugurarea noului sediu reprezintă un apogeu al evoluţiei acestei facultăţi, întrucât noile condiţii de studiu şi cercetare oferite de acest spaţiu oferă instituţiei teologice un şi mai mare prestigiu, şi aceasta datorită eforturilor Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a corpului didactic şi a personalului administrativ eparhial.
Dacă bazele materiale ale vechiului institut teologic erau precare la început, iar ani de-a lungul facultatea a fost găzduită de clădirea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, iată că, odată cu deschiderea noului sediu, aşezământul teologic îşi îmbogăţeşte patrimoniul şi devine un model pentru instituţiile similare din ţară.
Programul sărbătorii de la Facultatea de Teologie şi a întregului mediu academic clujean a început cu sfinţirea capelei din incinta noului sediu al instituţiei de învăţământ teologic universitar.
Din soborul de arhierei au făcut parte Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhii au fost înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte: preşedintele Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai“, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, decanul facultăţii clujene, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, vicarul-administrativ patriarhal pr. Ionuţ Corduneanu, alţi decani de la facultăţi de teologie din ţară, cadre didactice şi consilieri eparhiali.
Modelul Sfântului Ierarh Nicolae
Arhiereii au sfinţit Sfânta Masă, în piciorul căreia au aşezat moaşte, şi au târnosit pictura din Sfântul Altar şi icoanele de pe catapeteasmă. După rânduiala de sfinţire a urmat Sfânta Liturghie, oficiată la altarul sfinţit. Răspunsurile liturgice au fost date de corul facultăţii clujene, iar între oficialităţile prezente amintim pe premierul Victor Ponta, parlamentari, miniştri, rectorul universităţii amintite, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop şi mulţi alţii.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de IPS Mitropolit Teofan, care l-a prezentat pe Sfântul Ierarh Nicolae ca un model pentru cei ce calcă pragul facultăţii de teologie ca să devină slujitori ai sfintelor altare. Scopul unei instituţii teologice, a evidenţiat IPS Mitropolit Teofan, este tocmai de a da lumină lumii şi mediului academic din care fac parte facultăţile de teologie.
„Sfântul Ierarh Nicolae a fost un bărbat al Bisericii care şi-a însuşit, prin viaţa şi virtuţile sale, ceea ce teologia Bisericii numeşte «marea taină a Fericirilor», propovăduite de Mântuitorului Iisus Hristos şi prezentate de Evanghelia de astăzi. Aceste texte scripturistice pun în lumină ceea ce semnifică un aşezământ teologic precum acesta în care ne aflăm astăzi. Suntem astăzi aici pentru a sfinţi această lucrare frumoasă, în care să se desfăşoare misiunea Bisericii din Mitropolia Clujului, braţ prezent al misiunii Bisericii în câmpul academic, în câmpul parohial şi mănăstiresc, prin toţi cei care se pregătesc aici pentru a fi slujitorii sfintelor altare, vieţuitori în sfintele mănăstiri sau credincioşi laici cu pregătire teologică“, a subliniat Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan.
Distincţii patriarhale
La finalul Sfintei Liturghii, vicarul-administrativ patriarhal, pr. Ionuţ Corduneanu a transmis mesajul de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Corduneanu a înmânat şi câteva distincţii oferite de PF Părinte Patriarh Daniel mai multor ostenitori ai Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În primul rând, ctitorul aşezământului şi arhipăstorul clerului şi credincioşilor din eparhia menţionată, IPS Mitropolit Andrei, a primit icoana, diploma de onoare şi medalia Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Directorul economic al eparhiei clujene, Sorin Câlea, a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus“ din partea PF Părinte Patriarh Daniel, ca binecuvântare şi apreciere pentru eforturile deosebite depuse în aceşti doi ani la realizarea aşezământului. Facultăţii de Teologie i-a fost acordat Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, iar pentru capelă au fost oferite cărţi de cult şi o cruce de binecuvântare.
Cinstire binefăcătorilor
În cuvântul de mulţumire, IPS Mitropolit Andrei şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi cei care au trudit la zidirea noului sediu sau care au sprijinit material finalizarea lucrărilor.
Ierarhul a subliniat în cuvânt şi importanţa acestui moment pentru învăţământul academic clujean. „Acest oraş este un mare centru universitar, un sfert din populaţia oraşului constituindu-o studenţii. Realizând cât de importantă este educarea tinerilor pentru viitorul Bisericii şi al ţării, Episcopul Nicolae Ivan, la puţină vreme după înfiinţarea eparhiei noastre, a ctitorit şi institutul teologic la 1924. Şi pentru mine, printre primele gânduri avute după ce Dumnezeu m-a chemat la cârma acestei eparhii, a fost ridicarea unui campus universitar. La sugestia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-am ales ca patron tocmai pe Nicolae Ivan. Ne-a ajutat Dumnezeu să-l ridicăm repede şi pentru toate dăm slavă Cerului şi mulţumim sprijinitorilor“, a spus IPS Mitropolit Andrei.
Recunoştinţa ierarhului faţă de cei care au sprijinit zidirea noii clădiri s-a materializat prin oferirea unor distincţii. Astfel, premierul Victor Ponta a primit distincţia „Crucea Transilvană“, iar demnitarul Ioan Rus, prefectul judeţului Cluj, prof. dr. ing. Gheorghe Ioan Vuşcan, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu şi mulţi alţii au primit diplome de aleasă cinstire.
Loc de frunte în universitatea clujeană
Sărbătoarea a continuat în Aula Magna a facultăţii, unde IPS Mitropolit Andrei, premierul Victor Ponta, rectorul Ioan Aurel Pop şi pr. decan Vasile Stanciu au transmis mesaje de felicitare şi de mulţumire.
„Era o obligaţie din partea oricărui Guvern al României să sprijine această lucrare, aşa cum este în continuare o obligaţie pentru noi şi pentru viitoarele Guverne ale ţării să sprijine orice lucrare ce vine în sprijinul elevilor, al studenţilor şi al Bisericii Ortodoxe. Nu întâmplător, în momente în care multe lucruri ne despart, există două instituţii, Biserica şi Armata, care ne unesc“, a spus premierul Victor Ponta în cuvântul său.
Felicitările şi gândurile bune din partea conducerii universitare au venit prin însuşi rectorul Ioan Aurel Pop.
„Vreau să exprim bucuria celor 42.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi din cele 21 de facultăţi ale universităţii noastre pentru ctitoria de astăzi şi pentru că ne aflăm astăzi împreună. Patru dintre facultăţile noastre sunt de teologie, lucru unic în România“, a subliniat rectorul Ioan Aurel Pop.
Evenimentul s-a încheiat cu prelegerea pr. decan Vasile Stanciu, care a mulţumit tuturor pentru osteneli.
„Am primit astăzi, de Sfântul Nicolae, nu o clădire oarecare, modernă şi frumoasă, ci o casă în care profesorii şi studenţii să simtă bucuria comuniunii“, a spus părintele Stanciu.
Sediul facultăţii este primul dintre cele trei imobile care vor alcătui complexul studenţesc teologic din Cluj-Napoca. În viitorul apropiat vor fi construite şi două cămine pentru cazarea studenţilor de la cele patru secţii ale facultăţii.