În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Casa voluntarilor din Valea Cetăţii
Biserica "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" este primul lăcaş de cult construit în Braşov după căderea comunismului. O mare parte din locuitorii cartierului braşovean Valea Cetăţii sunt membrii parohiei din jurul lăcaşului de cult. Din 2004 funcţionează pe lângă biserică o fundaţie umanitară patronată de sfinţii ocrotitori ai parohiei. Peste 900 de persoane vârstnice, nevoiaşe sau cu handicap sunt în evidenţa fundaţiei pentru a beneficia de ajutor material. În viitorul apropiat, fundaţia va avea un aşezământ în care copiii străzii, nevoiaşii, bătrânii şi bolnavii vor găsi ajutor din partea semenilor.
Cartierul braşovean Valea Cetăţii este ocrotit de câţiva ani de un impresionant lăcaş de cult închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Cu o arhitectură deosebită şi cu podoabe de mare preţ, biserica braşoveană face parte din noile monumente din apropierea cetăţii istorice. Parohia Valea Cetăţii îşi leagă începuturile de vremurile regimului comunist. Deşi înainte de evenimentele din 1989, înfiinţarea unei parohii şi construirea unei biserici rămâneau pentru credincioşi un deziderat tacit, totuşi, în noul cartier din Braşov s-a înfiinţat la 1 august 1989 parohia care îi poartă numele şi care are sub jurisdicţie aproximativ 2/3 din teritoriu. "Mitropolitul Antonie Plămădeală a dus tratative cu autorităţile din acea vreme să înfiinţeze posturi de preot în Sibiu sau Braşov. Demersurile sale nu au avut succes. În 1988, în localitatea Cristian se pensionase unul dintre preoţi şi a reuşit să transfere postul în Braşov. La fel de greu era să numească un preot într-un oraş care era închis celor veniţi din afara urbei. Prin grija lui Dumnezeu am reuşit să mă transfer în acea vreme la Braşov, din Parohia Cărpiniş. Am reuşit acest lucru întrucât aveam o viză de flotant pe buletin", ne-a povestit parohul bisericii, părintele Corneliu Gârbacea. Primul Paşti, în aer liber În toamna anului 1989, s-a găsit o casă în care să fie amenajată o capelă pentru noua parohie. Reticenţa autorităţilor locale a determinat eşecul acestui demers. Căderea comunismului a determinat oprirea demersurilor pentru obţinerea casei şi a terenului actual. Prima slujbă a fost oficiată în noaptea de Înviere din 1990, în aer liber. Slujbele au continuat în aceste condiţii până la 31 august 1990, când s-a amenajat o capelă într-o baracă de şantier. Lucrările de construcţie la prima biserică ortodoxă construită în Braşov după căderea comunismului au început în 1990. "La punerea pietrei de temelie au participat numeroase oficialităţi, printre care şi Nicolae Stoicescu, ministrul cultelor din acea vreme. Prin bunăvoinţa sa am primit şi nişte fonduri care ne-au fost de mare ajutor pentru demararea lucrărilor. Am primit ajutor şi de la credincioşi, dar şi de la anumite întreprinderi din Braşovul anilor â90. În mod deosebit, firma "Fartec" de atunci, prin directorul Gheorghe Sechete. Ni s-a oferit o mare parte din materialele de construcţie şi o parte din manoperă", ne-a spus părintele Gârbacea. Pe 21 mai 1996, s-a oficiat prima slujbă în demisolul bisericii, unde s-a amenajat o capelă. În 1997 s-au început şi lucrările de pictură, finalizate în mare parte. Pictura bisericii este opera fraţilor Mihai şi Gabriel Moroşan. Din 2001, slujbele religioase din duminici şi sărbători se oficiază în biserica mare, iar în capela din demisol se oficiază slujbele din fiecare miercuri, vineri şi sâmbătă. Picturile în mozaic de la intrarea în biserică sunt opera artiştilor Marcel şi Daniel Codrescu, iar picturile exterioare în mozaic sunt opera pictorului Viorel Maxim. Fundaţia umanitară a parohiei Din 2004, la Parohia Valea Cetăţii din Braşov funcţionează fundaţia "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena". Instituţia a fost înfiinţată pentru a veni în ajutorul persoanelor nevoiaşe, a vârstnicilor şi a persoanelor cu nevoi speciale din parohie. În evidenţa fundaţiei prezidate de părintele Corneliu Gârbacea se află peste 900 de persoane. Fundaţia derulează mai multe programe adresate persoanelor care participă frecvent la viaţa duhovnicească a parohiei. Astfel, se organizează trimestrial aniversarea zilei de naştere pentru persoanele de peste 60 de ani, se oficiază ceremonia "Cununiei de Aur" pentru enoriaşii care au împlinit 50 de ani de căsnicie, se oficiază Sfânta Liturghie în limbajul mimico-gestual, pentru persoanele cu deficienţe de auz, se organizează întâlniri cu preotesele văduve, se oferă daruri la botezuri, cununii şi înmormântări şi ajutor material săracilor. "Am ajutat anul trecut o tânără cu handicap prin procurarea unei centrale termice pentru locuinţa dânsei, iar altă persoană cu handicap a primit un cărucior cu rotile. Am oferit şi proteze pentru câteva persoane cu membre amputate", ne-a spus părintele paroh. Proiectele de viitor ale parohiei se leagă de finalizarea casei mortuare de lângă biserică şi de obţinerea unui teren pe care să se construiască aşezământul fundaţiei umanitare. Aşezământul va avea şi cabinete medicale, centre de zi pentru copii şi o casă pentru bătrâni. ▲ Voluntariat în sprijinul semenilor Toate activităţile fundaţiei "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" de la Parohia Valea Cetăţii din Braşov se desfăşoară prin voluntariat. Aproximativ 36 de persoane cu suflet mare sprijină voluntar acţiunile din parohie. "Activez ca voluntar de la început, din 2004. Am urmat îndemnul părintelui paroh de a răspunde chemării fiecărui credincios de a face parte din lucrarea filantropică a Bisericii. Încerc să sprijin activităţile fundaţiei în special la secretariat şi în domeniul asistenţei sociale. Simt o bucurie imensă când pe chipul beneficiarului strălucesc lumina şi zâmbetul aduse de o bucurie cât de mică. Simt mulţumirea sufletească de a veni în sprijinul celor din jur", nea spus Mihaela Oana, voluntar în cadrul fundaţiei. ▲ "Pentru mine, orice biserică are valoare fundamentală" Pictura bisericii este opera marelui artist Mihai Moroşan şi este realizată astfel încât să pună în valoare frumuseţea lăcaşului de cult. Finalizată în mare parte, pictura contribuie în esenţial la înfrumuseţarea bisericii braşovene "Pentru mine orice biserică are valoare fundamentală. Acolo trebuie să-ţi dai obolul şi să o îmbraci în acea haină de sărbătoare, de care să se bucure fiecare credincios. Această biserică este monumentală şi de aceea şi pictura ţine cont de acest lucru. Linia picturii este una monumentală, pe un fond puternic şi cu lumini frumoase. Am creat toate pe înălţime pentru că nu puteam realiza scene mici, înghesuite", ne-a explicat dl Moroşan.