La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Catapeteasmă nouă la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Armeni din Focşani
Duminică, 1 februarie, a fost prilej de sărbătoare pentru credincioşii Parohiei „Sfântul Gheorghe“ - Armeni din Focşani. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a binecuvântat noua catapeteasmă şi icoanele bisericii parohiale, după care a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“ al eparhiei.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre semnificaţia Evangheliei din Duminica a 33-a după Rusalii, în care ni se prezintă pilda vameşului şi a fariseului. Ierarhul a arătat, printre altele, că nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, ci numai rugăciunea smerită. „Trebuie să intensificăm mai mult rugăciunea, dar aceasta nu trebuie să fie o simplă înşiruire de cuvinte, fără simţire în suflet şi, mai ales, în nici un caz asemenea celei pe care a rostit-o fariseul. Rugăciunea trebuie să fie smerită“, a spus chiriarhul Buzăului şi Vrancei.
Locaşul de cult a fost ridicat în anul 1789. În perioada 2006-2009, a suferit importante lucrări de consolidare şi restaurare, executate prin grija şi cu ajutorul unor oameni de bine. Biserica aparţine comunităţii armene, iar în anul 2010, în urma unui protocol semnat între Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei şi Arhiepiscopia Cultului Armean din Bucureşti, a fost dată în folosinţă Parohiei Ortodoxe „Sfântul Gheorghe“ - Armeni. Slujba de sfinţire a locaşului de rugăciune a fost oficiată pe 4 iulie 2010.
Pentru întreaga activitate pastoral-misionară şi administrativă, preotul paroh Alexandru Eftime-Tufaru a primit rangul de iconom stavrofor. (Dragoş Olteanu)