Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfinţirea apei în Vinerea Luminată pe Dealul Patriarhiei
În Vinerea Săptămânii Luminate, creştinii ortodocşi au sărbătorit Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului care face amintire de nenumăratele daruri revărsate de Născătoarea de Dumnezeu asupra poporului binecredincios. În această zi se săvârşeşte şi Sfinţirea mică a apei după o rânduială specială pascală. Pe Colina Bucuriei, Sfânta Liturghie şi slujba de Sfinţire a apei au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioşii bucureşteni şi pelerini au participat vineri, 7 mai, la rânduielile liturgice speciale ocazionate de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care au fost săvârşite la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului lăcaş. Ca şi la praznicul Învierii Domnului, pe esplanada din jurul catedralei au fost luate măsurile necesare pentru respectarea recomandărilor autorităţilor, în acest sens fiind aşezate scaune pentru credincioşi. Totodată, la baza Altarului de vară au fost amplasate trei vase cu apă, cu capacitatea de 500 de litri fiecare, care a fost sfinţită la momentul rânduit şi distribuită credincioşilor.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit pasajul referitor la „râvna Casei lui Dumnezeu”. „Cuvintele Evangheliei din această zi ne vorbesc despre râvna Casei lui Dumnezeu, despre momentul când Mântuitorul i-a alungat din templu pe vânzători şi pe schimbătorii de bani. Deşi aceştia erau trebuitori într-o oarecare măsură, Mântuitorul a arătat prin atitudinea Sa cât de departe erau aceia de omul aflat în suferinţă sau de cel străin. De aceea îi mustră spunând că au transformat templul în «casă de negustori», după alte traduceri «peşteră de tâlhari», arătând cât de importantă era schimbarea acestei mentalităţi, pentru că templul trebuia să fie Casă a lui Dumnezeu, nu loc de neguţătorie. Această râvnă a Casei lui Dumnezeu Hristos a transmis-o în mod special ucenicilor Săi, care i-a urmărit întreaga lor viaţă, în misiunea care le-a stat înainte. Râvna Casei lui Dumnezeu trebuie să ne urmărească pe toţi şi, dacă nu suntem la măsura pe care a cerut-o Mântuitorul pe când Se afla în templu, va trebui să luptăm mai mult”, a spus Preasfinţia Sa.
Totodată, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit şi despre evenimentul arătării pe cer a Sfintei Cruci în Ierusalim, sărbătorit tot vineri: „Aceeaşi râvnă a arătat-o şi Arhiepiscopul Chiril al Ierusalimului, care în anul 351 a văzut în Sfânta Cetate, în ziua de 7 mai, pe la ceasul al treilea, semnul Sfintei Cruci, care nu era numai o aşezare de stele, ci o construcţie luminoasă şi măreaţă care se întindea de la Muntele Sionului până la pârâul Cedrilor sau până la marginea Muntelui Măslinilor. Această Sfântă Cruce i-a umplut de bucurie pe creştini, iar mulţi necreştini s-au convertit, aproape la fel de mulţi ca în ziua Rusaliilor. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu”.
De asemenea, ierarhul a arătat semnificaţia şi importanţa sărbătorii Izvorului Tămăduirii pentru lumea ortodoxă. „Izvorul Tămăduirii este o continuă sărbătoare a Bisericii pentru că ea izvorăşte din revărsarea permanentă a harului lui Dumnezeu prin Sfintele Taine şi celelalte rânduieli sfinte. Nu putem spune că doar în această zi ne întâlnim cu nemărginita milostivire a lui Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi ne arată, de asemenea, că Maica Domnului este izvor de nenumărate minuni şi binefaceri. Ea a primit acest dar de la Fiul ei, Care este Izvorul harului ce curge neîncetat, dătător de bucurie, mângâiere şi vindecări. Mormântul Mântuitorului a devenit un izvor nesecat de daruri duhovniceşti şi trupeşti. Deseori cerem în rugăciune vindecare de neputinţe sufleteşti şi trupeşti, neştiind care sunt mai grave. Avem nădejdea, însă, că în biserică primim vindecare pentru ambele. De aceea alergăm la acest izvor nesecat al lui Dumnezeu. Astfel, sărbătoarea de astăzi este prilej de a ne ruga Preacuratei Născătoare de Dumnezeu să ne deschidă uşa milostivirii ei şi să ne izvorască din fântâna darurilor ei tot ceea ce ne este de folos”, a încheiat Preasfinţia Sa.
După rugăciunea amvonului, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul şi soborul slujitor au săvârşit rânduiala specială de sfinţire a apei în Săptămâna Luminată. În cadrul acesteia au fost citite pasajele scripturistice obişnuite din slujba Sfinţirii apei, dar au fost intonate şi cântări specifice perioadei pascale, respectiv Canonul şi Luminânda Învierii. La momentul tradiţional, Preasfinţia Sa a rostit rugăciunea de sfinţire a apei, stropindu-i cu aceasta, la sfârşitul slujbei, pe credincioşi. În continuare, diaconii slujitori, paracliserii catedralei şi voluntari ai Patriarhiei Române au distribuit apa sfinţită celor prezenți.
Răspunsurile liturgice şi cântările la strană au fost intonate de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române şi de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.