În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi-a serbat ieri hramul
▲ Slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala mitropolitană, cu ocazia hramului, a fost oficiată de un sobor de ierarhi format din membri ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Luchian, Episcopul sârbilor ortodocşi din Timişoara şi Ungaria ▲ Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit în cadrul Sfintei Liturghii un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia praznicului „Întâmpinarea Domnului“ ▲
Peste 1000 de credincioşi au participat ieri, 2 februarie a.c. de „Întâmpinarea Domnului“, la slujba de hram a Catedralei mitropolitane din Iaşi. Sfânta Liturghie arhierească, la care au participat sute de credincioşi, dar şi autorităţi locale, a fost oficiată IPS Teofan alături de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Calinic Botoşăneanul, Arhiereu-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor şi de PS Luchian, înconjuraţi de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi. IPS Teofan a vorbit credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie despre importanţa sărbătorii de ieri, precum şi a învăţăturilor care se desprind din aceasta. Astfel, Mitropolitul Moldovei a explicat că acest obicei, al aducerii pruncului la biserică la 40 de zile de la naştere s-a păstrat până în zilele nostre, când copiii sunt aduşi de către părinţi şi naşi, şi li se citeşte atât pruncului cât şi mamei rugăciuni. „De la naşterea noastră până la plecarea din această lume, datorită hainei de creştin, pe care am îmbrăcat-o odată cu primirea sfântului botez, suntem introduşi în diferite momente în Biserică pentru a conştientiza apartenenţa noastră la această Biserică. Aşa se face că, în conformitate cu rânduielile liturgice, la 40 de zile după naştere, pruncul sau prunca sunt aduşi la Biserică. Iar preotul rosteşte şi asupra mamei şi asupra pruncului rugăciunile de curăţie şi de binecuvântare, cerând ca pruncul să fie adăpostit în biserica lui Dumnezeu“, a explicat IPS Teofan. Gânduri bune din partea ortodocşilor sârbi De asemenea, Mitropolitul Moldovei a mai explicat că praznicul „Întâmpinării Domnului“ reprezintă închinarea în Biserica lui Hristos la 40 de zile, care „trebuie să continue până la plecarea noastră din această lume chiar dacă nu este un lucru uşor. O altă învăţătură care izvorăşte din praznicul de astăzi, este adevărul că nimic nu este mai important în viaţă decât să îl întâlneşti pe Dumnezeu. Noi suntem, sau ar trebui să fim ceea ce era bătrânul Simeon în vremea sa. Fusese rânduit să nu moară până când nu va vedea Slava lui Dumnezeu, până ce nu va întâlni pe Dumnezeu. El spune atunci, «Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, căci am văzut slava ta». De multe ori în viaţă aţi întâlnit oameni care, pe patul morţii nu puteau să moară, nu doreau sau nu puteau să moară până când cineva drag nu se întorcea pentru a-l vedea, sau pentru a-i cere iertare. Deşi suferinţa era adâncă, sau trupul era epuizat de durere, duhul nu părăsea trupul pentru că era o dorinţă cu totul şi cu totul aparte ca o fiinţă dragă căreia să îi ofere binecuvântarea, sau cineva de la care să capete iertarea, şi odată ce acea persoană vine, imediat şi sufletul părăseşte trupul“, a adăugat IPS Teofan. La rândul său, şi PS Luchian a adresat un mesaj credincioşilor prezenţi şi a mulţumit pentru invitaţia de a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. „În sufletul fiecărui sârb se află dorinţa de a veni la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, simţind o dragoste deosebită faţă de aceasta. De aceea vă mulţumim pentru invitaţia de a ne închina la moaştele Sfintei, şi vă mulţumim pentru ospitalitatea de care daţi dovadă de fiecare dată când credincioşii sârbi vin să se închine la Iaşi de hramul Sfintei Parascheva“, a spus PS Luchian. La finalul Sfintei Liturghii, PS Luchian a oferit în dar IPS Teofan o icoană cu Maica Domnului. La rândul său Mitropolitul Moldovei a oferit PS Luchian o icoană cu Sfânta Parascheva şi una cu Mântuitorul Iisus Hristos. Catedrala Mitropolitană din Iaşi, datând din veacul al XIX-lea şi a fost construită pe locul unde s-au aflat temeliile a două biserici mai vechi: Biserica Albă (sec. XV) şi Biserica Stratenia (sec. XVII). Punerea pietrei de temelie (în ziua de 8 august 1826) şi construcţia propriu-zisă (între anii 1833 şi 1839) a actualei Catedrale Mitropolitane din Iaşi datează din timpul mitropolitului Veniamin Costachi. Datorită dimensiunilor prea mari ale bolţii, aceasta s-a prăbuşit şi lucrările au fost abandonate până în anul 1880. Construcţia a fost reluată la iniţiativa mitropolitului Iosif Naniescu, care sfinţeşte catedrala şapte ani mai târziu, în ziua de 23 aprilie 1887. ▲ Şedinţă de lucru a sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Ieri, după slujba Sfintei Liturghii oficiată la Catedrala mitropolitană din Iaşi, sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-a reunit în şedinţă de lucru sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan. La lucrările sinodului, găzduit de reşedinţa mitropolitană din Iaşi, au mai participat: IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor. La lucrări au fost abordate unele aspecte privind viaţa mănăstirească din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, s-a luat act de faptul că, începând cu 1 februarie a.c., cu acordul Patriarhiei Române, Arhiepiscopia Iaşilor va edita o ediţie de Moldova a cotidianului „Ziarul Lumina“. În această ediţie vor fi incluse informaţiile din ediţia naţională, iar o pagină va fi dedicată, zilnic, activităţii celor 4 eparhii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Ediţia de Moldova a „Ziarului Lumina“ va fi distribuită, prin abonamente, pe teritoriul canonic al acestei mitropolii. La sfârşitul lucrărilor, s-a dat publicităţii următorul comunicat: „Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, luând act de discuţiile publice cu privire la introducerea paşapoartele biometrice, face un apel către clericii şi credincioşii săi de a aborda cu discernământ, răbdare şi pace sufletească această situaţie. Reamintim, cu acest prilej, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va aborda această problemă în şedinţa sa din zilele de 25-26 februarie 2009, urmând a-şi exprima punctul său de vedere. De aceea, îndemnăm pe toţi clericii şi credincioşii, monahii şi monahiile din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei ca să sprijine această lucrare a Sfântului Sinod prin împreună rugăciune către Dumnezeu, ştiind că acolo „unde este unire a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac“ (Psalmi 132, 3).“